Aspecte de neconstituționalitate în reglementarea depunerii și administrării interogatoriului adresat persoanelor juridice
16 februarie 2015 | Monica LIVESCU
Reglementarea actuala privind interogatoriul adresat paratului persoana juridica este cuprinsa in urmatoarele dispozitii ale Codului de procedura civila:
– art. 355 alin. 1, ultima teza: “Statul si celelalte persoane juridice de drept public, precum si persoanele juridice de drept privat vor raspunde in scris la interogatoriul ce li se va comunica in prealabil, in conditiile prevazute de disp. art. 194 lit. e “;
– art. 194 lit. e), teza a 4-a: “In cazurile in care legea prevede ca paratul va raspunde in scris la interogatoriu, acesta va fi atasat cererii de chemare in judecata.”
O astfel de reglementare este de natura sa creeze un dezechilibru procesual al partilor, de natura a pune in discutie neconstitutionalitatea unor astfel de dispozitii legale prin raportare la urmatoarele dispozitii constitutionale:
– art. 16 alin. 1 din Constitutie: “Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.”
– art. 21 alin. 1 si alin. 3 teza 1 din Constitutie: “Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime. (…) Partile au dreptul la un proces echitabil.”
– art. 24 alin. 1 din Constitutie: “Dreptul la aparare este garantat.”
– art. 20 alin. 1 si 2 din Constitutie: “(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.
(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.”
raportat la art. 6 alin. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntata in aplicarea acestui articol.
I. Interesul analizei
Conform reglementarii mai sus citate, interogatoriul este depus odata cu cererea de chemare in judecata in vederea comunicarii lui impreuna cu aceasta, inainte ca reclamantul sa ia cunostinta de pozitia exprimata de parata persoana juridica prin intampinare. Acest aspect echivaleaza cu administrarea in parte a acestei probe, desi nu s-a parcurs etapa procesuala a cercetarii procesului, in sensul incuviintarii ei in conditiile prevazute de disp. art. 258 Cod proc. civ.[1] si a administrarii ei in conditiile prevazute de art. 260 alin. 2 Cod proc. civ.
In acest mod interogatoriul nu poate avea eficienta unei probe administrate in conditii de egalitate procesuala.
Reclamantul este indreptatit sa cunoasca – inainte de formularea interogatoriului – care sunt aspectele recunoscute sau contestate de paratul persoana juridica, in ce mod sunt contestate anumite aspecte ale raportului juridic dedus judecatii. In raport de toate acestea, reclamantul este indreptatit sa-si organizeze apararea inclusiv prin modul de conceptie al interogatoriului, intr-un mod eficient si cu finalitate probatorie in cauza.
Conditia prevazuta de art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit careia dispozitiile legale a caror neconstitutionalitate s-a invocat trebuie sa aiba legatura cu solutionarea cauzei, este indeplinita in orice situatie litigioasa in care este parat in cauza o persoana juridica.
Conform dispozitiilor art. 264 NCPC (1): „instanta va examina probele administrate, pe fiecare in parte si pe toate in ansamblul lor; (2): In vederea stabilirii existentei sau inexistentei faptelor pentru a caror dovedire probele au fost incuviintate, judecatorul le apreciaza in mod liber, potrivit convingerii sale, in afara de cazul cand legea stabileste puterea lor doveditoare.”
Din interpretarea acestor prevederi reiese fara urma de echivoc ca pronuntarea solutiei trebuie sa aiba la baza examinarea probelor administrate in cauza.
In aceste conditii, este indisolubila legatura dintre administrarea probei cu interogatoriul in conditiile de neechitate prevazute disp. art. 355 alin. 1, NCPC, coroborate cu disp. art. 194 lit. e), teza a 3-a, NCPC si solutia ce se va pronunta pe fondul cauzei, avand in vedere ca solutionarea cauzei supuse judecatii se face in raport de probele administrate in conditii de inechitate.
Paratul persoana juridica este favorizat inca din faza incipienta a procesului, in sensul ca isi poate formula intampinarea (potrivit disp. art. 205 lit. d Cod proc. civ.) dupa ce a primit interogatoriul formulat de reclamant si a luat cunostinta astfel de imprejurarile pe care acesta le considera nedovedite, dat fiind ca pune intrebari asupra lor prin interogatoriul formulat.
Spre deosebire de parat, reclamantul este nevoit sa-si faca apararea si sa formuleze intrebarile pentru interogatoriul paratului si sa le depuna odata cu cererea de chemare in judecata sau ca urmare a adresei de regularizare (care indica de cele mai multe ori sanctiunea anularii cererii). Se creeaza astfel un dezavantaj procesual evident pentru reclamant si favorizant pentru parat.
In practica[2] au exista opinii in sensul ca sesizarea Curtii Constituionale pe acest aspect nu ar indeplini conditia prevazuta de art. 29 din Legea nr. 47/1992 de a avea legatura cu solutionarea cauzei. Solutia nu a fost insa impartasita de instanta de apel[3] care a retinut ca: ”la momentul pronuntarii solutiei, instanta de fond va aprecia probele administrate in aceste conditii, pe care le apreciaza inechitabile, cu incalcarea principiului egalitatii armelor, in raport cu adversarii sai. In raport cu cele expuse, solutionarea cauzei depinde de aceste dispozitii legale, asa incat conditiile de admisibilitate a exceptiei prevazuta de art. 29, alin. 1, din Legea nr. 47/1992 sunt indeplinite”. Admisibilitatea sesizarii C.C.R. a fost retinuta si intr-o alta situatie in care ambele parti erau persoane juridice[4].
Acceptarea ideii ca o astfel de exceptie nu ar avea legatura cu solutionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, ar insemna ca in nicio situatie reclamantul, caruia i s-ar incalca drepturile procesuale din pespectiva constitutionala, sa nu poata invoca neconstitutionalitatea unor prevederi ale Codului de procedura civila, ceea ce contravine dreptului la acces la justitie si tuturor principiilor constitutionale. Intr-un stat de drept trebuie sa existe posibilitatea invocarii neconstitutionalitatii unor dispozitii de procedura care incalca un drept fundamental cum este dreptul la o procedura echitabila, indiferent care ar fi obiectul fondului cauzei.
Obligatia instituita prin art. 355 alin. 1 teza finala si 194 lit. e teza a 4-a Cod proc. civ. – de a atasa cererii de chemare in judecata interogatoriul pe care il propune reclamantul a fi administrat persoanei juridice parate si comunicarea acestuia anterior formularii intampinarii – incalca principiile fundamentale ale procesului civil consacrate de Codul de procedura civila, care constituie garantiile respectarii in cadrul procesului civil a drepturilor fundamentale consacrate constitutional:
– art. 6 – Dreptul la un proces echitabil: (…) ”(1) Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil (…)”
– art. 7 – Legalitatea:” (1) Procesul civil se desfasoara in conformitate cu dispozitiile legii. (2) Judecatorul are indatorirea de a asigura respectarea dispozitiilor legii privind realizarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor partilor din proces.”
– art. 8 – Egalitatea: ”In procesul civil partilor le este garantata exercitarea drepturilor procesuale, in mod egal si fara discriminari.”
– art. 13 alin. 3 teza a doua – Dreptul la aparare: “Partile (…) pot sa propuna probe si sa isi faca aparari (…)”
– art. 14 alin. 2-6 – Contradictorialitatea: ”(2) Partile trebuie sa isi faca cunoscute reciproc si in timp util, direct sau prin intermediul instantei, dupa caz, motivele de fapt si de drept pe care isi intemeiaza pretentiile si apararile, precum si mijloacele de proba de care inteleg sa se foloseasca, astfel incat fiecare dintre ele sa isi poata organiza apararea.
(3) Partile au obligatia de a expune situatia de fapt la care se refera pretentiile si apararile lor in mod corect si complet, fara a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Partile au obligatia de a expune un punct de vedere propriu fata de afirmatiile partii adverse cu privire la imprejurari de fapt relevante in cauza.
(4) Partile au dreptul de a discuta si argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocata in cursul procesului de catre orice participant la proces, inclusiv de catre instanta din oficiu.
(5) Instanta este obligata, in orice proces, sa supuna discutiei partilor toate cererile, exceptiile si imprejurarile de fapt sau de drept invocate.
(6) Instanta isi va intemeia hotararea numai pe motive de fapt si de drept, pe explicatii sau pe mijloace de proba care au fost supuse, in prealabil, dezbaterii contradictorii.”
Obligatia instituita prin art. 355 alin. 1 teza finala si 194 lit. e teza a 4-a Cod proc. civ. nu respecta:
– scopul judecarii procesului, astfel cum este reglementat prin disp. art. 211 Cod proc. civ.: “completul de judecata (…) efectueaza activitatea de cercetare si dezbaterea fondului procesului, cu respectarea tuturor principiilor si garantiilor procesuale, in vederea solutionarii legale si temeinice a acestuia.”
– scopul si continutul cercetarii procesului, astfel cum sunt reglementate prin disp. art. 237 alin. 1 si 2 pct. 4, 7 Cod proc. civ. “(1) In etapa de cercetare a procesului se indeplinesc, in conditiile legii, acte de procedura la cererea partilor ori din oficiu, pentru pregatirea dezbaterii in fond a procesului, daca este cazul. (2) In vederea realizarii scopului prevazut la alin. 1, instanta: (…) 4. va constata care dintre pretentii sunt recunoscute si care sunt contestate; (…) 7. va incuviinta probele solicitate de parti, pe care le gaseste concludente (…) si le va administra in conditiile legii.”
Legatura dintre exceptiile analizate si solutionarea cauzei rezulta din insasi incalcarea principiilor fundamentale enuntate, a caror respectare este prevazuta expres in disp. art. 20 Cod proc. civ.
Respectarea principiilor este esentiala pentru ca: “principiul de drept reprezinta fundamentul dreptului. Aceasta inseamna ca toate actele normative, toate normele juridice, constructiile juridice si institutiiile juridice trebuie sa se conformeze principiilor generale ale dreptului precum si… principiilor de ramura. A admite contrariul, ar insemna a accepta incoerenta sistemului de drept, respectiv a contradictiilor dintre norma si principii”[5].
Conditia de sesizare a Curtii Constitutionale este indeplinita prin raportare la principiile[6] procesului civil mai sus expuse, intrucat normele criticate pentru neconstitutionalitate au incidenta in solutionarea oricarei cauze, conditie ce poate fi analizata in concreto, astfel cum se statueaza si in jurisprudenta ICCJ[7].
Aplicarea stricta a dispozitiilor privind depunerea interogatoriului a condus in practica la sanctiuni severe pentru partea care nu s-a conformat, de natura a pune in discute insusi dreptul de acces la instanta. Avem in vedere situatiile in care unele instante au anulat cereri de chemare in judecata[8] doar pe considerentul ca nu ar fi fost respectate disp. art. 194 lit. e teza a 4-a, fara a avea in vedere ca exceptia de decadere referitoare la probe este necesar sa fie solutionata cu respectarea principiului contradictorialitatii.
In acest mod se produce o indepartare de la dezideratul fundamental al oricarui cod de procedura civila: realizarea efectiva a unui act de justitie. Devin tot mai actuale din aceasta perspectiva aprecierile unui doctrinar de referinta: „Tirania formelor este la fel de periculoasa ca si absenta lor; (…) in interpretarea normelor pozitive, daca respectul excesiv al principiilor si grija de a salva autoritatea lor sacrifica prea usor drepturile in discutie, e semn ca metoda de interpretare e contrarie naturei lucrurilor si ca trebuie temperata”[9].
Constatarea neconstitutionalitatii dispozitiilor legale analizate ar constitui unica garantie a respectarii egalitatii procesuale a partilor si a egalitatii de arme, fatete specifice ale unei proceduri echitabile.
II. Motivele de neconstitutionalitate
1. Neconstitutionalitatea disp. art. 355 alin. 1 teza finala si art. 194 lit. e) teza a 4-a Cod proc. civ. in raport de art. 16 alin. 1 din Constitutia Romaniei: „Cetatenii sunt egali in fata legii si in fata autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari”.
Neconstitutionalitatea dispozitiilor procedurale in discutie se impune a fi examinata prin prisma efectelor concrete pe care le produce asupra justului echilibru dintre partile aflate pe pozitii contradictorii in cadrul litigiului, din perspectiva incalcarii principiului egalitatii in fata legii si a autoritatilor publice.
Egalitatea in fata legii, cat si in fata autoritatilor publice, reprezinta o conditie sine qua non a functionarii societatii democratice, fondata pe ideea protectiei egale si unitare a justitiabililor in procesul indeplinirii ansamblului de obligatii ce revine Statului fata de persoanele aflate sub jurisdictia sa. Orice derogare de la regula egalitatii contravine ordinii de drept, pe care o transforma intr-o simpla utopie, lipsita de orice valente juridice.
1.1. Egalitatea in fata legii se traduce prin acordarea acelorasi drepturi si instituirea acelorasi obligatii tuturor membrilor colectivitatii supuse acelei legi, al carei scop consta tocmai in reglarea conduitei sociale, atat in raporturile de drept public, cat si in cele de drept privat.
1.2. Egalitatea in fata autoritatilor publice trebuie inteleasa ca o garantie suplimentara conferita persoanelor-fizice sau juridice – beneficiare ale aceluiasi tratament juridic din partea agentilor statali, reprezentanti ai puterii publice.
Garantarea acestui principiu este conditionata de inlaturarea oricaror impedimente faptice sau juridice susceptibile de a da nastere unor privilegii sau dupa caz, a unor discriminari, inclusiv prin aplicarea unor prevederi legale de natura a afecta principiile in insasi substanta lor, prin favorizarea pozitiei procesuale a uneia dintre parti.
In mod corelativ, plasarea persoanelor aflate intr-un raport sau conflict juridic pe pozitii inechitabile, prin norme juridice care favorizeaza una dintre aceste parti, conduce in mod inevitabil la infrangerea principiului egalitatii, cu consecinta ruperii echilibrului indispensabil bunei functionari a statului de drept.
Acest principiu este transpus si concretizat in materie procesual civila in noul Cod de Procedura Civila (NCPC) in disp. art. 8, art. 14 alin. 2 si 3.
Prin disp. art. 8 NCPC se stipuleaza in termeni imperativi faptul ca „in procesul civil partilor le este garantata exercitarea drepturilor procesuale, in mod egal si fara discriminari”. Prin aceste dispozitii, principiul egalitatii este consacrat ca si regula esentiala a procesului civil, subliniindu-se in acest fel ca asigurarea egalitatii procesuale reprezinta un parametru important al desfasurarii procesului civil. Consacrarea principiului egalitatii partilor in procesul civil reprezinta de fapt transpunerea principiului constitutional al egalitatii in drepturi, prevazut de art. 16 din Constitutie.
Egalitatea partilor in fata legii si a autoritatilor judiciare implica respectarea urmatoarelor cerinte:
a. judecarea proceselor pentru toti justitiabilii trebuie sa se realizeze potrivit acelorasi reguli procedurale;
b. aceleasi drepturi procesuale trebuie acordate tuturor partilor, fara nici o deosebire, pornind de la teoria egalitatii tuturor in fata legii si a interzicerii discriminarii;
c. instanta de judecata are obligatia de a asigura un echilibru in situatia procesuala a partilor[10].
Consacrarea egalitatii procesuale ca o veriga fundamentala a procesului civil este transpusa si prin disp. art. 14 alin. 2 si 3 NCPC mai sus citat.
Pentru asigurarea efectivitatii acestui principiu, instanta trebuie sa asigure partilor posibilitatea de a-si sustine si argumenta cererile, de a invoca probe, de a putea combate dovezile solicitate de adversar. In alti termeni, nicio masura nu poate fi dispusa de instanta fara a le acorda partilor dreptul de a se apara in conditii de egalitate.
„Fiecare parte trebuie sa aiba posibilitatea rezonabila sa-si sustina cauza in conditii care sa nu o dezavantajeze intr-o maniera apreciabila fata de adversar. (…) In materia probelor principiul inscris in art. 8 CPC presupune ca partile sa dispuna de o egalitate de posibilitati juridice privitoare la admisibilitatea acestora, precum si de o egalitate a conditiilor reale in care pot sa si utilizeze mijloacele de proba prevazute de lege”[11].
”Justul echilibru nu inseamna egalitate mai ales cantitativa, ci am spune egalitate de sanse, posibilitati reale si comparabile pentru fiecare parte de a-si invoca si demonstra, in contextul raporturilor jurisdictionale, drepturile si interesele, fara niciun avantaj net in favoarea uneia dintre ele”[12].
Reglementarile din art. 355 alin. 1 teza finala si art. 194 lit e) teza a 4-a care prevad comunicarea interogatoriului paratului prin atasarea acestuia cererii de chemare in judecata nu respecta sub nicio forma reciprocitatea prevazuta de art. 14 alin. 2 Cod proc. civ. Reclamantul este pus in situatia dezvaluirii arsenalului de aparare fara a cunoaste pozitia procesuala a paratului. Paratul este clar avantajat, intrucat la redactarea intampinarii cunoaste dinainte si mijloacele de proba ale reclamantului, dar mai ales aspectele invederate in interogatoriu ce se tind a fi probate, putandu-si configura apararea in raport de mult mai multe coordonate fata de reclamant, decat daca ar avea la dispozitie doar actiunea introductiva.
Incalcarea egalitatii se manifesta prin inegalitatea procesuala legata de faptul ca reclamantul este obligat sa depuna proba cu interogatoriul inainte de a cunoaste apararea paratului. Paratul are o pozitie procesuala favorizata inca din faza incipienta a procesului, in sensul ca isi va putea formula intampinarea si va formula cererea de probe in raport de niste elemente deja cunoscute, intrucat lui i-au fost aduse la cunostinta actiunea si interogatoriul reclamantului.
Pentru ca interogatoriul – ca instrument de aflare al adevarului, sa aiba utilitate, trebuie cunoscute elementele ”sub care se ascunde” persoana juridica[13], ce urmeaza a fi interogata.
“Intrebarile vizeaza nu o simpla recunoastere a situatiei de fapt, uneori chiar admisa de adversar (este adevarat ca de cele mai multe ori diferita sau nuantata), ci acele detalii care clarifica ”adevarul”[14].
Oricum partile unui litigiu (persoana fizica/persoana juridica) se afla intr-un dezechilibru procesual generat de faptul ca persoana fizica se prezinta in fata instantei pentru a raspunde la interogatoriu, fiind realizat astfel elementul surpriza specific acestei probe si care ii asigura o eficienta probatorie. Noul Cod de procedura civila a inlaturat posibilitatea administrarii interogatoriului in mod direct reprezentantului persoanei juridice (cu exceptia celor prevazute de art. 355 alin. 2 Cod proc. civ. – a caror aplicabilitate este foarte limitata). In acest mod interogatoriul persoanei juridice are un rol diminuat, institutia fiind golita de continut, intrucat raspunsul la interogatoriu al persoanei juridice va fi formulat “pe indelete si cu suficient timp de gandire care sa conduca la cele mai avantajoase raspunsuri (pentru persoana juridica)”. Persoana juridica “are un avantaj major in cadrul dezbaterilor prin faptul ca interogatoriul pe care il va lua va fi concret, la obiect, adica va avea forta argumentativa de care are nevoie pentru a contribui la contrabalansarea procesului, pe cand pentru persoana fizica interogatoriul isi pierde mult din forta, fiind doar un act de procedura”[15].
In lumina principiul constitutional al egalitatii in drepturi, conchidem ca reglementarea unor dispozitii in sensul celor atacate prin care se creeaza dezechilibrul procesual vadit ridica o problema de neconstitutionalitate a acestor dispozitii.
Restrictia adusa egalitatii in drepturi si dreptului de acces (astfel cum va fi analizat mai jos) prin dispozitiile procedurale analizate nu are nicio justificare, din perspectiva criteriilor Ashingdane, consacrate in jurisprudenta C.E.D.O. in hotararea din cauza Ashingdane c. Regatului Unit, in sensul ca nu sunt indeplinite urmatoarele conditii:
– limitarile impuse sa nu restranga accesul in asemenea masura incat dreptul sa fie atins chiar in substanta sa;
– limitarea sa aiba un scop legitim;
– sa existe un raport de proportionalitate.
Atingerea adusa unui drept fundamental trebuie sa pastreze un just echilibru intre cerintele interesului general al comunitatii si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale individului. In mod special, trebuie sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit prin orice masura aplicata de stat.
Asa cum subliniaza cu valoare de principiu Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in fiecare cauza ce presupune o incalcare a unui drept garantat de Conventie, Curtea trebuie sa verifice daca, din cauza actiunii sau inactiunii statului, persoana in cauza a fost nevoita sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva, tinand cont ca scopul Conventiei este sa protejeze drepturi „concrete si efective”.
Restrictia adusa prin dispozitiile legale analizate din perspectiva incalcarii egalitatii in drepturi nu respecta niciuna dintre conditiile mai sus mentionate, transformand acest drept intr-unul iluzoriu.
Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra exceptiei de neconstitutionalitate a art. 194 lit. e teza a 4 a si art. 355 Cod proc. civ. prin raportare la art. 16 din Constitutie prin Decizia nr. 633 din 11 noiembrie 2014 retinand:
„18. (…) Deosebirea de statut juridic dintre persoanele fizice si persoanele juridice justifica in mod obiectiv aplicarea unui tratament juridic diferit in ceea ce priveste raspunsul dat la interogatoriu, in cadrul unui proces civil. Asa cum a statuat in mod constant Curtea Constitutionala, in deplin acord si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Hotararea din 13 iunie 1979, pronuntata in Cauza Marckx impotriva Belgiei, paragraful 33, si Hotararea din 29 aprilie 2008, pronuntata in Cauza Burden impotriva Regatului Unit, paragraful 60), principiul egalitatii in drepturi se aplica doar situatiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferentiat, stabilit in considerarea unor situatii obiectiv diferite, nu reprezinta nici privilegii si nici discriminari”[16].
Subliniem insa ca, in cauza solutionata prin decizia mai sus citata, se invoca o inegalitate in drepturi din perspectiva situatiei in care partile litigiului aveau un statut diferit, respectiv persoana fizica – persoana juridica.
Per a contrario, poate fi invocata incalcarea principiului egalitatii in drepturi cel putin in situatia in care litigiul se poarta intre parti persoane juridice, fiind incident mutatis mutandis rationamentul Curtii Europene din jurisprudenta mai sus citata:
– § 33 din Cauza Marckx impotriva Belgiei intrucat „lipseste o justificare obiectiva si rezonabila, „aceasta nu urmareste un scop legitim sau ii lipseste un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si obiectivul vizat”[17].
– § 60 cauza Cauza Burden impotriva Regatului Unit: „Potrivit jurisprudentei Curtii, pentru ca o problema sa fie analizata din punct de vedere al art. 14, trebuie sa fie vorba de o diferenta in ceea ce priveste tratamentul persoanelor care se afla in situatii comparabile (D.H. et autres c. République tchèque [GC], no 57325/00, § 175, CEDH 2007-IV).
O astfel de distinctie este discriminanta daca acesteia ii lipseste o justificare obiectiva si rezonabila de proportionalitate intre mijloacele folosite si obiectivul vizat. Prin urmare, statele contractante au o marja de apreciere in a determina in ce masura exista diferente intre situatii similiare cu altele care sa justifice tratamente diferite (…)”.
In concluzie, in raport de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, o distinctie se dovedeste a fi discriminanta daca acesteia ”ii lipseste o justificare obiectiva si rezonabila”, adica daca aceasta nu urmareste un scop legitim sau daca acesteia ”ii lipseste un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si obiectivul vizat”.
Consideram ca si normele ce fac obiectul prezentei analize se dovedesc discriminatorii din aceasta perspectiva, sub aspectul egalitatii procesuale a partilor aflate in situatii identice.
2. Neconstitutionalitatea disp. art. 355 alin. 1 teza finala si a 194 lit. e) teza a 4-a in raport de art. 21 alin. 1 si alin. 3 teza 1 din Constitutia Romaniei.
Consacrarea principiului conform caruia ”orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a liberatilor si a intereselor sale legitime” trebuie sa se reflecte si in plan procesual civil prin garantarea efectiva a acestuia in conditii de egalitate.
2.1. Pentru ca dreptul de acces la justitie sa fie efectiv garantat, nu este suficient ca instanta sa fie doar sesizata, adica reclamantul sa ajunga in fata instantei, ci acestuia trebuie sa i se asigure o judecata efectiva avand in vedere preeminenta dreptului si a egalitatii in drepturi.
Prin reglementarea din art. 355 alin. 1 teza finala si a art. 194 lit e) teza a 4-a Cod proc. civ., principiul dreptului de acces este golit de substanta sa avand in vedere urmatoarele argumente: daca reclamantul nu ar depune interogatoriul la cererea instantei comunicata prin adresa de regularizare, ar risca anularea actiunii sale pentru neindeplinirea acestei obligatii procesuale, avand in vedere modul in care instantele aplica disp. art. 200 alin. 3 Cod proc. civ. Posibilitatea aplicarii unei asemenea sanctiuni doar pentru neadministrarea unei probe (inainte de a fi fost si discutata in procedura contradictorie) ar fi excesiva in raport cu scopul reglementarii si subliniaza evident limitarea nejustificata adusa dreptului de acces la instanta, avand in vedere si criteriile Ashingdane mai sus expuse. Propunerea interogatoriului prin actiunea introductiva ar fi suficienta.
In acest sens in doctrina[18] apartinand chiar unuia dintre membrii comisiei de redactare a noului Cod de procedura civila se subliniaza ca: “isi pastreaza actualitatea si considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 176/2005[19] prin care au fost declarate neconstitutionale prevederile art. 3021 alin. (1) lit. a) din vechiul Cod de procedura civila. Daca intr-o cale de atac extraordinara s-a apreciat ca impunerea unor asemenea formalisme (care se regasesc intru totul in dispozitiile art. 194 NCPC, alaturi de alte elemente neesentiale) este neconstitutionala, cum am putea aprecia ca aplicarea stricta a dispozitiilor art. 200 alin. (3) insasi cererii de chemare in judecata ca act de procedura declansator al litigiului ar fi conforma legii fundamentale si ar permite exercitarea liberului acces la justitie? De aceea, pledam pentru o interpretare a textelor legale in discutie care sa nu conduca la pierderea dreptului de acces la justitie. Este evident ca accesul la justitie poate fi supus unor conditii, dar aceste conditii de exercitare trebuie sa fie rezonabile si sa nu conduca la imposibilitatea exercitarii efective a acestui drept fundamental.”
2.2. Dreptul la un proces echitabil implica, intre mai multe fatete, respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul de aparare, egalitatea cu toate consecintele ce decurg din ele.
Elementul fundamental al dreptului la un proces echitabil este exigenta ca fiecare dintre parti sa dispuna de posibilitati suficiente, echivalente si adecvate pentru a-si sustine pozitia asupra problemelor de drept si de fapt, si ca niciuna din parti sa nu fie defavorizata in raport cu cealalta[20].
Din economia acestui principiu reiese clar ca intr-un proces civil desfasurat in deplina echitate, partilor trebuie sa li se asigure acelasi tratament procesual de la inceputul si pana la finalizarea litigiului.
Avand in vedere acest principiu, un proces echitabil ar presupune administrarea probei cu interogatoriul, in sensul comunicarii lui catre parati persoane juridice numai in conditiile art. 260 Cod de procedura civila, dupa ce ar fi incuviintata in conditiile art. 258 Cod procedura civila. Necunoasterea pozitiei procesuale a paratului, exprimata prin intampinare, creeaza un dezavantaj procesual, intrucat reclamantul nu isi poate formula interogatoriul si in raport de pozitia si apararile pe care parata persoana juridica le poate exprima prin intampinare. Pe de alta parte, reclamanta este fortata sa isi deconspire anticipat aspectele asupra carora va fi intrebata partea adversa, aceasta din urma putand sa-si adapteze pozitia procesuala si apararea exprimata prin intampinare in raport de cele aflate din interogatoriul deja comunicat.
Reglementarea probei cu interogatoriul are drept scop recunoasterea provocata a unei marturisiri din partea celeilalte parti[21]. In conditiile in care interogatoriul este administrat inainte de a cunoaste pozitia procesuala a paratului fata de cele sustinute de reclamant prin cererea de chemare in judecata, efectul scontat poate fi substantial diminuat. Administrarea interogatoriului fara a se sti pozitia procesuala a paratului se dovedeste a fi prematura, ajungandu-se, astfel, la golirea de continut a reglementarii.
In considerentele Deciziei C.C.R. nr. 633/11 noiembrie 2014 se retin urmatoarele:
„19. (…) Curtea constata ca procedura de administrare a probei interogatoriului nu incalca principiul egalitatii armelor, intrucat acest principiu nu presupune o egalitate formala, in sensul reglementarii unor proceduri identice indiferent de statutul juridic sau calitatea procesuala a partilor, ci o egalitate materiala, in sensul ca prin procedurile, chiar diferit reglementate, sa se ajunga la echitate procesuala intre parti, cu alte cuvinte sa se ajunga la o egalitate de rezultat. (…) diferenta de tratament rezulta, astfel cum s-a aratat si la paragraful 18, din deosebirea de statut juridic dintre cele doua categorii de persoane.”
Aceasta concluzie a Curtii avea in vedere motivarea concreta a exceptiei solutionata prin decizia mai sus mentionata, in care se invoca o inegalitate in drepturi prin raportare la faptul ca persoanelor fizice li se administreaza interogatoriul oral, in sedinta publica, spre deosebire de persoanele juridice, care raspund in scris si prin reprezentant[22].
Aceste statuari ale Curtii nu sunt aplicabile mutatis mutandis si in analiza aspectelor de neconstitutionalitate ce fac obiectul prezentului studiu, intrucat problema ridicata are in vedere o cu totul alta motivare, respectiv cunoasterea continutului interogatoriului inainte de formularea intampinarii de catre parat.
Rationamentul din cauza asupra careia s-a pronuntat deja C.C.R. nu este aplicabil in situatia in care trebuie apreciata inegalitatea in drepturi si de arme, rezultata din administrarea interogatoriului, atunci cand partile litigiului sunt persoane juridice.
Intr-o astfel de situatie, principiul egalitatii de arme, ca fateta a dreptului la un proces echitabil, in ceea ce priveste formularea si administrarea interogatoriului, nu mai poate fi explicata prin „tratamentul adaptat naturii sale juridice”, nici de „particularitati obiective” si nici de „deosebirea de statut juridic dintre cele doua categorii de persoane” (n.n. persoane fizice si juridice”), care sa impuna adaptarea modului de administrare a probei cu interogatoriul in privinta persoanei juridice.
In cazul in care partile litigiului sunt persoane juridice se poate retine ca exista o „egalitate formala, in sensul reglementarii unor proceduri identice indiferent de statutul juridic sau calitatea procesuala a partilor”, astfel cum se refera C.C.R. in decizia mai sus citata.
Pe cale de consecinta, intr-o astfel de situatie este evidenta inechitatea rezultata din reglementarea disp. art. 355 alin. 1 teza finala si art. 194 lit e) teza a 4-a, care afecteaza grav dreptul la un proces echitabil in lumina principiilor constitutionale.
3. Neconstitutionalitatea art. 355 alin. 1 teza finala si a art. 194 lit. e) Cod proc. civ. in raport de art. 24 alin. 1 din Constitutia Romaniei.
Art. 24 din Constitutia Romaniei consfinteste in alin. 1 faptul ca dreptul la aparare este garantat.
Dreptul la aparare constituie un drept fundamental pentru garantarea caruia statul trebuie sa se abtina de la orice ar putea limita posibilitatile unei persoane de a se apara in instanta[23].
In sens larg, dreptul la aparare confera oricarei parti implicata intr-un proces, potrivit intereselor sale, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevazute de lege prin care pot fi invocate situatii sau imprejurari ce sustin si probeaza apararea. Aceasta include si solicitarea administrarii probelor in raport de toate elementele procesului.
In ipoteza reglementata de articolele analizate, dreptul la aparare nu poate fi garantat in mod efectiv, avand in vedere ca reclamantul este in situatia dezvaluirii ab initio si in abstracto a arsenalului de aparare si a strategiei de aparare inca de la sesizarea instantei prin cererea de chemare in judecata.
Garantarea dreptului la aparare se afla in stransa corelatie cu celelalte principii procesuale fundamentale care fac ca protectia partilor sa fie una reala, credibila. Or, favorizarea uneia dintre parti prin reglementarea unor dispozitii care incalca toate aceste principii fundamentale de desfasurare a procesului civil aduc atingere implicit si dreptului la aparare.
Prin drept la aparare se desemneaza ansamblul preorogativelor recunoscute de lege partilor in scopul sustinerii intereselor lor. Dreptul la aparare include in continutul sau posibilitatea partilor de a solicita probe[24].
Art. 13 alin. 3 teza a 2-a stipuleaza faptul ca partile pot propune probe, pot sa isi faca aparari, cu respectarea conditiilor prevazute de lege.
Dreptul la aparare trebuie respectat si prin prisma contradictorialitatii. In art. 14 se prevede la alin. (4) ca ”Partile au dreptul de a discuta si argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocata in cursul procesului de catre orice participant la proces, inclusiv de catre instanta din oficiu” si alin. (5) ”Instanta este obligata, in orice proces, sa supuna discutiei partilor toate cererile, exceptiile si imprejurarile de fapt sau de drept invocate”.
Si in jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie se subliniaza in termeni imperativi[25] faptul ca pentru asigurarea contradictorialitatii in procesul civil, instanta are obligatia de a pune in discutia partilor toate aspectele de fapt si de drept pe baza carora va solutiona litigiul.
Prin reglementarile a caror neconstitutionalitate o analizam partea reclamanta nu ar putea fructifica acest drept la aparare asa cum este consacrat. Efectivitatea dreptului la aparare trebuie coroborata cu respectarea egalitatii armelor.
4. Neconstitutionalitatea disp. art. 355 alin. 1 teza finala si a art. 194 lit. e) teza a 4 a Cod proc. civ. in raport de art. 6 alin. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si jurisprudenta sa relevanta.
Neconstitutionalitatea dispozitiilor in discutie se impune a fi examinata din perspectiva incalcarii principiului egalitatii armelor, consfintit in jurisprudenta Curtii ca o garantie esentiala a unui proces echitabil in sensul disp. art. 6 alin. 1 din Conventia Europeana.
Egalitatea armelor, in sensul unui just echilibru intre parti, implica obligatia de a oferi fiecarei parti o posibilitate rezonabila de a-si prezenta cauza, inclusiv probele de care dispune, in conditii in care sa nu o plaseze intr-o situatie de net dezavantaj in raport cu adversarul sau[26]. Aceasta egalitate nu este altceva decat un just echilibru intre parti.
In lumina Conventiei Europene, trebuie analizat din punct de vedere al egalitatii armelor orice potential dezechilibru in parti[27]. Prin reglementarea ipotezei de atasare a interogatoriului pentru partea adversa la cererea de chemare in judecata este generat in mod cert un dezechilibru procesual, inadmisibil intr-un proces echitabil.
In jurisprudenta europeana, principiul egalitatii armelor semnifica tratarea egala a partilor pe toata durata desfasurarii procedurii in fata unui tribunal, fara ca una dintre ele sa fie avantajata in raport cu cealalta parte sau celelalte parti in proces. Acest principiu decurge in mod direct din faptul ca orice persoana are dreptul la ascultarea cauzei sale in mod echitabil. Principiul egalitatii armelor este un element esential al dreptului la un proces echitabil.
In cauza Artico contra Italiei nr. 6694/74 din 13 mai 1980, Curtea a subliniat ca prin Conventie nu se doreste garantarea doar a unor drepturi teoretice si iluzorii, ci a unor drepturi concrete si efective. In consecinta, orice reglementare contrara principiului egalitatii armelor ar trebui eliminata pentru a se putea asigura partilor drepturi efective de aparare a pretentiilor lor.
Egalitatea armelor in materia administrarii probelor se traduce conform jurisprudentei europene in posibilitatea oferita fiecarei parti din proces de a produce probe pentru a atesta fapte in favoarea sa in conditii in care nu o plaseaza intr-o situatie de net dezavantaj in raport cu adversarul sau[28].
De asemenea, Curtea Europeana a subliniat in jurisprudenta sa, in hotararile din cauzele J.J. contra Olandei din 27 martie 1998, §43; Morel contra Frantei nr. 34130/96 din 06 iunie 2000, §27, sarcina judecatorului de a veghea ca toate elementele susceptibile sa influenteze solutionarea pe fond a litigiului sa faca obiectul unei dezbateri in contradictoriu intre parti. Or, din aceasta perspectiva, comunicarea interogatoriului in conditiile celor doua dispozitii analizate, nu face obiectul unei astfel de dezbateri contradictorii.
In cauza Bucur si Toma contra Romaniei nr. 40238/02 din 8 aprilie 2013, §129, Curtea a subliniat faptul ca dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. 1 presupune si dreptul partilor de a solicita administarea probelor pe care le considera pertinente in solutionarea cauzei. Or, in ipoteza prevazuta de art. 194 lit. e) Cod proc. civ. reclamantului ii este impusa administrarea unei probe (in mod preventiv) in conditiile in care acesta nu stie in ce sens este pertinenta solutionarii cauzei, avand in vedere ca nici nu cunoaste pozitia procesuala a paratului.
In concluzie, se impune ca reglementarea procedurala sa fie in concordanta deplina cu principiul egalitatii armelor, ca garantie fundamentala a unui proces echitabil.
5. Neconstitutionalitatea disp. art. 194 lit. e) si art. 355 alin. 1 teza finala Cod proc. civ. in raport de art. 20 alin. 1 din Constitutia Romaniei
Dreptul Statului de a reglementa propriile legi, in virtutea marjei de apreciere de care dispune si a principiului suveranitatii, trebuie subordonat garantiilor speciale inerente dreptului la un proces echitabil in sensul Conventiei Europene a Drepturilor Omului, in absenta carora Conventia ar deveni un instrument „teoretic si iluzoriu”, fara aplicabilitate „concreta si efectiva” in ordinea juridica nationala. Invocam in acest sens hotararile din cauza Bellet contra Frantei nr. 23805/94 din 04 decembrie 1995 § 36, Osman contra Marii Britanii nr. 87/1997/871/1083 din 28 octombrie 1998.
Cu valoare de principiu, Curtea Europeana a decis in cauza Vermeire contra Belgiei nr. 12849/87 din 29 noiembrie 1991, ca hotararile sale sunt obligatorii, nu numai cu privire la situatia reclamantului intr-o speta data, in care ea a constatat o incalcare a unui drept garantat de Conventie, ci si prin raportare la cauzele care au generat o asemenea incalcare; hotararea instantei europene produce efecte juridice directe in ordinea juridica a statului in cauza, in sensul ca autoritatile sale trebuie sa inlature aplicarea acelor norme nationale incompatibile cu prevederile Conventiei[29].
Prevalenta normelor Conventiei asupra prevederilor din dreptul intern se stabileste prin analiza concursului dintre legile interne si reglementarile internationale.
Modul de solutionare a acestui concurs de legi este dat de art. 20 din Constitutia Romaniei, care prevede in termeni imperativi:
”(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.
(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.”
Pentru solutionarea acestui concurs de legi, instanta – inclusiv cea constitutionala – poate si trebuie sa aprecieze care este legea mai favorabila si sa o aplice pe aceasta.
Din compararea reglementarii interne cu reglementarea internationala rezulta in mod evident faptul ca dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului sunt mai favorabile in circumstantierea egalitatii drepturilor procesuale decat norma procedurala prevazuta de dispozitiile art. 194 lit. e) si art. 355 alin. 1 teza finala Cod proc. civ. in materia analizata.
Modalitatea in care judecatorul constitutional face aplicarea normelor mai favorabile este constatarea neconformitatii legii interne in raport cu dispozitiile constitutionale[30].
In raport de toate argumentele expuse consideram necesara a fi constatata neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 194 lit. e) si art. 355 alin. 1 teza finala Cod proc. civ.
[1] Art. 258 ”(1) Probele se pot incuviinta numai daca sunt intrunite cerintele prevazute la art. 255, in afara de cazul cand ar exista pericolul ca ele sa se piarda prin intarziere.
(2) Incheierea prin care se incuviinteaza probele va arata faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de proba incuviintate, precum si obligatiile ce revin partilor in legatura cu administrarea acestora.”
Art. 260 ”(1) Administrarea probelor se va face in ordinea stabilita de instanta.
(2) Probele se vor administra, cand este posibil, chiar in sedinta in care au fost incuviintate. Pentru administrarea celorlalte probe se va fixa termen, luandu-se totodata masurile ce se impun pentru prezentarea martorilor, efectuarea expertizelor, aducerea inscrisurilor si a oricaror alte mijloace de proba.
(3) Probele vor fi administrate inainte de inceperea dezbaterilor asupra fondului, daca legea nu prevede altfel.
(4) Dovada si dovada contrara vor fi administrate, atunci cand este posibil, in aceeasi sedinta.”
[2] Incheiere din 2 iunie 2014 a Judecatoriei Constanta in dos. nr. 26737/212/2013.
[3] Sentinta civ. nr. 540/21.08.2014 a Tribunalului Constanta: ”Momentul comunicarii interogatoriului catre parati, anterior incuviintarii probelor sau ulterior, asa cum s-a procedat in cauza, nu este de natura a atrage neindeplinirea cerintei legale de admisibilitate a cererii de sesizare a Curtii Constitutionale, privitoare la existenta unei legaturi cu solutionarea cauzei, cat timp textul de lege invocat nu distinge care este momentul comunicarii interogatoriului, iar probatoriul administrat nu dovedeste fara echivoc aceasta retinere a instantei de fond. Din adresele de comunicare rezulta ca paratilor persoane juridice li s-a comunicat in cadrul procedurii de regularizare a cererii cate o copie a actiunii si inscrisuri atasate, fara a fi exceptat expres interogatoriul. Mai mult, proba cu interogatoriul a fost administrata in cadrul judecatii fondului cererii, in conditiile impuse prin dispozitiile Codului de procedura civila, pretins neconstitutionale.”
[4] Incheierea din 30 mai 2014 in dos. nr. 10244/302/2013 al Judecatoriei sector 5 Bucuresti.
[5] Gheorghe Obersterescu, Fundamentele Dreptului – o noua teorie a principiului de drept, Pandectele romane nr. 3/2009.
[6] “Principiile Dreptului sunt superioare intentiei legiuitorului, cand aceasta intentie depaseste in realizare ordinea de drept care se intemeiaza pe principii. Chiar in lipsa unei Constitutii, exista o limita, nu de legiferare, ci de acceptare a unor consecinte derivate din legi. Aici apare rolul magistratului. El e elementul ponderator al zelului excesiv al legiuitorului sau al ponderii lui de a voi peste ordinea permisa juridica. O lege, ca sa intre in familia dreptului, trebuie sa fie admisa de membrii permanenti ai acestei familii, care sunt principiile juridice. O lege care explodeaza ca o bomba in templul juridic, n-are ce cauta aici si efectele ei explozibile se pot opri in pragul acestui templu, daca magistratii isi indeplinesc liber datoria.” Hurmuz Aznavorian, Interpretarea legilor, in ziarul “Curentul”, 27 martie 1942; republicat in “Excelenta Legii”, Ed. Semne, 2007.
[7] Decizia nr. 3120 din 8 martie 2013 pronuntata in recurs de Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie avand ca obiect cerere de sesizare a Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate: ”aceasta conditie nu trebuie analizata in abstracto si dedusa din orice fel de tangenta a prevederilor legale in discutie cu litigiul aflat pe rolul instantei, ci se impune o analiza riguroasa, in care sa fie luat in calcul interesul procesual al rezolvarii exceptiei de neconstitutionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual si a stadiului concret in care se afla litigiul.”
[8] Laura COSMA, De ce sunt anulate cererile de chemare in judecata?
[9] E. Herovanu, Principiile procedurii judiciare, Institutul de Arte Grafice „Lupta” N. Stoila, Bucuresti, 1932, p. VII citat de M. Ursuta in articolul precitat
[10] Ioan Les, Principii si institutii de drept procesual civil, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998, p. 68-69.
[11] M. Tabarca. Drept procesual civil, vol 1 – Teoria Generala, Ed. Universul Juridic, p. 65.
[12] I. Deleanu, Drepturile fundamentale ale partilor in procesul civil, Ed. Universul juridic, p. 393.
[13] Costel Gilca, Scurte critici privind ”interogatoriul” luat persoanei juridice.
[14] Ibidem.
[15] Ibidem.
[16] M. Of. nr. 183/9.01.2015.
[17] ”33. Potrivit jurisprudentei constante a Curtii, o distinctie se dovedeste a fi discriminanta daca acesteia ii lipseste o jusificare obiectiva si rezonabila, adica aceasta nu urmareste un scop legitim sau daca acesteia ii lipseste un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si obiectivul vizat (a se vedea hotararea pronuntata in 23 iulie 1968, p. 34, par. 10)”.
[18] Mircea Ursuta, Scurte consideratii cu privire la elementele obligatorii ale cererii de chemare in judecata in NCPC, in Revista de note si studii juridice.
[19] Publicata in M. Of. nr. 356 din 27 aprilie 2005. Se arata in acestea: „In lumina acestor considerente, Curtea Constitutionala constata ca dispozitiile art. 3021 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., prin care se sanctioneaza cu nulitate absoluta omisiunea de se preciza in cuprinsul cererii de recurs numele, domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si, dupa caz, numarul de inmatriculare in registrul comertului sau de inscriere in registrul persoanelor juridice, codul unic de inregistrare sau, dupa caz, codul fiscal si contul bancar, precum si – daca recurentul locuieste in strainatate – domiciliul ales in Romania, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul, apar ca un formalism inacceptabil de rigid, de natura sa afecteze grav efectivitatea exercitarii caii de atac si sa restranga nejustificat accesul liber la justitie”.
[20] Ioan Muraru, Simina Tanasescu, op. cit., p. 21.
[21] Ioan Les, op. cit., p. 478.
[22] ”20. (…) Avand in vedere natura probei interogatoriului, precum si faptul ca accesul la structurile judecatoresti si la mijloacele procesuale se face cu respectarea regulilor de competenta si procedura de judecata stabilite de lege, Curtea apreciaza ca administrarea in mod oral a acestei probe nu poate fi aplicata persoanei juridice, care prezinta anumite particularitati determinate de insasi natura acestui subiect de drept. Rezulta ca legiuitorul a tinut cont de aceste particularitati obiective si a adaptat modul de administrare a acestei probe in mod corespunzator si in privinta persoanei juridice. Prin urmare nu se poate retine incalcarea principiului egalitatii de arme in proces in sensul ca persoana juridica ar beneficia de un tratament juridic mai favorabil in ceea ce priveste luarea interogatoriului, ci de un tratament adaptat naturii sale juridice.”
[23] Ioan Muraru si Simina Tanasescu, op. cit., p. 228.
[24] Ioan Les, op. cit., p. 22.
[25] Decizia nr. 2508/2007.
[26] Jean-Francois Renucci, Tratat de drept European al drepturilor omului, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2009, p. 481. A se vedea in acest sens Bulut contra Austriei din 13 martie 1997, §97, Dombo Beheer BV contra Tarile de Jos din 23 orctombrie 1996, § 33.
[27] Dragos Bogdan, Procesul civil echitabil si jurisprudenta CEDO, vol. II. Echitatea stricto-sensu, Bucuresti, 2001, p. 305.
[28] In acest sens, Sanocki contra Poloniei nr. 28949/03 din 17 iulie 2007.
[29] Pe baza unui rationament similar, in doctrina de specialitate (M. Voicu) s-a opinat ca „judecatorul national ramane deplin responsabil in aplicarea uniforma a Conventiei in sistemul intern judiciar, realizand eficient si constitutionalist o sinteza intre exigentele acesteia si constrangerile, in unele privinte si perioade, inhibatoare, date de calitatea legii, de regulile procedurale nationale si chiar de jurisprudenta dominanta.”
[30] In acest sens Corneliu Birsan, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, vol. 1, Ed. C.H. Beck, pag. 493, cu trimitere la hotararile Ciobanu contra Romaniei, nr. 16978/03 din 16 iulie 2002, Curutiu contra Romaniei nr. 29769/96 din 19 ianuarie 2003.
Avocat Monica LIVESCU
Decan, Baroul Vâlcea
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
