

DIICOT-Brăila. Trafic de droguri de risc şi de mare risc. Percheziţii domiciliare.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Brăila împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila şi Vrancea au efectuat, la data de 16 februarie 2015, un număr de 18 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Brăila, în scopul destructurării unei grupări infracţionale organizate, specializată în traficul de droguri de risc şi de mare risc.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, începand cu anul 2012, membrii grupării, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au procurat şi comercializat diferite cantităţi de droguri de risc şi de mare risc, respectiv importante cantități de cocaină şi canabis, pe raza municipiului Brăila, majoritatea tranzacţiilor având loc în incinta unei săli de jocuri.
La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Brăila au fost aduse, în vederea audierii, un număr de douăzeci și tei de persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale şi Serviciul Român de Informaţii.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Jandarmeriei Române.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
:: sursa: www.diicot.ro
Georgiana-Camelia LUCIU
Mădălina MIHALCEA
Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.