Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Minuta întâlnirii trimestriale a judecătorilor specializaţi în judecarea cauzelor penale de la Curtea de Apel Braşov
17.02.2015 | JURIDICE.ro


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Curtea de Apel Brașov, Secția penală şi pentru cauze cu minori, a dat publicității minuta întâlnirii trimestriale a judecătorilor specializaţi în judecarea cauzelor penale de la instanța brașoveană, semnată de jud. Constantin Epure – Președintele Secției.

Minuta integral:

”Încheiat astăzi, 30 ianuarie 2015, la sediul Curţii de Apel Braşov cu ocazia întâlnirii trimestriale a judecătorilor specializaţi în judecarea cauzelor penale de la Curtea de Apel Braşov şi de la instanţele din raza acesteia. Întâlnirea a fost organizată în conformitate cu dispoziţiile art. 262 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti de către vicepreşedintele Curţii de Apel Braşov.

Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale şi pentru cauze cu minori din cadrul Curţii de Apel Braşov.

La şedinţă au participat judecătorii Secţiei penale a Curţii de Apel Braşov şi judecători din cadrul instanţelor din circumscripţia teritorială a acesteia, invitaţi fiind judecător Rodica-Aida Popa, din partea Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie, şi judecător Iulian Bălan, din partea Curţii de Apel Braşov.

Au fost dezbătute următoarele probleme de practică neunitară:

1. Instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei din Vechiul Cod penal este mai favorabilă decât instituţia amânării pedepsei din Noul Cod penal, în cazul infracţiunilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice?

Opinia majoritară este în sensul că se face o apreciere punctuală, de la caz la caz, analizându-se dispoziţiile legii penale mai favorabile în mod global pe instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei din vechiul Cod penal şi pe cea a amânării pedepsei din noul Cod penal, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 732/16.12.2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. 1, 3 din Codul penal.

2. Respectarea de către instanţele de fond a jurisprudenţei CEDO în ceea ce priveşte continuitatea completului de judecată – cauza Beraru vs. România.

Au fost identificate situaţii în care au fost pronunţate hotărâri de către un alt judecător decât cel care a administrat probatoriul în cauză şi care, aflat în imposibilitate obiectivă, a fost înlocuit. Hotărârile respective au fost apelate, astfel că instanţa de control judiciar a procedat la readministrarea probatoriului în mod nemijlocit.

Într-o primă opinie, s-a apreciat că ar trebui readministrate numai probele relevante în cauză. Astfel, dacă în calea de atac se apreciază că se impune readministrarea întregului material probator (nu neapărat exclusiv pe cauza Beraru vs România), acesta se administrează integral, fiind esenţial pentru judecarea cauzei să se perceapă în mod nemijlocit, direct ceea ce consideră judecătorul că este de administrat.

În situaţiile în care a fost pronunţată o soluţie de achitare, este necesar a se administra probatoriul într-o proporţie cât mai mare, existând posibilitatea ca din readministrarea probatoriului să se contureze o soluţie opusă.

Într-o a doua opinie, s-a apreciat că, în situaţia în care nu a fost respectată continuitatea completului, să se constate nulitatea absolută (art. 281 lit. a Cod procedură penală) şi să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare.

Contrar acestei opinii, ceilalţi judecători prezenţi la întâlnire au arătat că, prin prisma efectului devolutiv al apelului, este necesar a se administra probatoriul, cu filtrarea probelor respective, trimiterea spre rejudecare fiind un caz de excepţie, fiind necesar a se respecta dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi de Constituţia României.

În situaţiile în care se formează complet de divergenţă, este necesar a se readministra probele esenţiale.

3. Analizând prin prisma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, care impune analizarea în mod global a legii penale mai favorabile, care este temeiul de drept şi modalitatea de efectuare a unei contopiri între pedepsele aplicate unui inculpat pentru o infracţiune comisă pe legea veche şi pedepsele aplicate aceluiaşi inculpat prin hotărâri de condamnare rămase definitive în temeiul Codului penal din 1969?

De comun acord, s-a stabilit că este o nouă judecată, se reia procedura şi se apreciază care este legea penală mai favorabilă în mod global, dându-se prevalenţă Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, deşi această situaţie generează inechităţi.

4. Raţionamentul expus de ICCJ în Decizia nr. 17/2013, pronunţată în recurs în interesul legii, cu privire la inexistenţa concursului între infracţiunile de contrabandă prevăzute de art. 270 Cod vamal şi infracţiunea de deţinere de bunuri în afara antrepozitului fiscal prevăzută de art. 2961 alin. 1 lit. i Cod fiscal, este aplicabil şi în situaţia în care un inculpat este trimis în judecată pentru comiterea în concurs a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2007 şi a infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile prevăzută de art. 2961 alin. 1 lit. i Cod fiscal, respectiv în situaţia trimiterii în judecată a unui inculpat pentru comiterea în concurs a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. a din Legea nr. 241/2005 şi a infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prevăzută de art. 23 alin. 1 din OUG nr. 77/2009?

Opinia majoritară este în sensul că se aplică raţionamentul expus în Decizia nr. 17/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

O altă problemă invocată se referă la recuperarea prejudiciului cauzat Bugetului de Stat în cazul infracţiunii de deţinere de bunuri în afara antrepozitului fiscal, care este o infracţiune de pericol.

Într-o primă opinie, s-a apreciat că trebuie să se reţină infracţiunea de deţinere de bunuri în afara antrepozitului fiscal, prevăzută de art. 2961 alin. 1 lit. i Cod fiscal în concurs cu infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2007, având în vedere că elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 2961 din Codul fiscal nu presupune un rezultat şi nu include un scop, fiind tratată în practică ca o infracţiune de pericol.

Opinia majoritară este în sensul că prejudiciul cauzat este compus din obligaţiile fiscale (taxe şi accize) neachitate către Bugetul de Stat.

5. Care este instanţa competentă să soluţioneze contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b-h Cod procedură penală, prin prisma dispoziţiilor art. 429 Cod procedură penală care foloseşte sintagma „instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere”?

Întrucât în practică s-au conturat trei opinii asupra acestei probleme de drept, urmează a se sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri asupra problemei respective, urmând ca aceasta să fie obligatorie pentru instanţele ce vor fi sesizate ulterior cu aceeaşi problemă.

O altă problemă abordată a vizat cazurile în care se poate formula contestaţie în anulare, respectiv art. 426 lit. i sau lit. b Cod procedură penală, în situaţia existenţei unei autorităţi de lucru judecat.

Opinia majoritară este în sensul că, în această situaţie, cazul de contestaţie în anulare este cel prevăzut de art. 426 lit. i Cod procedură penală.

6. Procedura de urmat în vederea soluţionării cererilor şi excepţiilor în cursul Camerei preliminare, inclusiv în calea de atac, având în vedere declararea ca neconstituţională a dispoziţiilor care reglementează această materie; discuţiile vizează comunicarea contestaţiei în calea de atac, părţile ce urmează a fi citate, dacă termenele stipulate de art. 342 şi următoarele Cod procedură penală pot fi modificate în contestaţie în sensul micşorării acestora (temă propusă de către Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov şi Tribunalul Braşov).

De comun acord, judecătorii prezenţi la întâlnire au stabilit că la primirea dosarului în camera preliminară se dispune comunicarea rechizitoriului şi fixarea unui termen până la care părţile (inculpatul, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente) şi Ministerul Public să depună cereri şi excepţii, termen care poate fi şi de 25-30 zile, termenul de 20 de zile prevăzut de art. 342 Cod procedură penală fiind unul de recomandare. Răspunsul Ministerului Public se comunică părţilor, iar la termenul fixat, în cameră de consiliu, se iau concluziile părţilor cu privire la cererile şi excepţiile formulate.

Cu privire la administrarea probelor în faza de cameră preliminară, opinia majoritară este în sensul că nu se pot administra probe în această procedură. Chiar dacă se invocă faptul că o anumită probă a fost obţinută în mod nelegal, prin violenţă ori provocare, se verifică doar condiţiile de legalitate, temeinicia probei urmând a fi analizată pe fondul cauzei.

În situaţia în care se constată legalitatea administrării unei probe în camera preliminară, ulterior, după administrarea probei respective, art. 102 Cod procedură penală permite înlăturarea acesteia în cursul judecăţii.

De asemenea, s-a apreciat că, în situaţia în care există un dubiu cu privire la legalitatea unei probe, se poate dispune restituirea cauzei la Parchet.

Cu privire la situaţia în care judecătorul de cameră preliminară din oficiu invocă anumite excepţii, s-a opinat în sensul că această încheiere se comunică părţilor şi Ministerului Public.

7. Mandatul de arestare preventivă în cazul admiterii unei cereri de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive se emite imediat sau se aşteaptă ca hotărârea să devină definitivă? (temă propusă de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov)

De comun acord, judecătorii prezenţi la întâlnire au stabilit că mandatul de arestare preventivă în cazul admiterii unei cereri de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive se emite după rămânerea definitivă a hotărârii.

8. Aplicarea procedurii simplificate în cazul recunoaşterii vinovăţiei în cazul inculpaţilor minori este posibilă? (temă propusă de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov)

De comun acord, judecătorii prezenţi la întâlnire au stabilit că nu se poate aplica procedura simplificată în cazul recunoaşterii vinovăţiei în cazul inculpaţilor minori.

9. La înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar în cursul judecăţii, instanţa urmează să stabilească prin încheiere când expiră perioada celor 60 de zile prevăzute de lege? (temă propusă de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov)

Cu opinie majoritară, s-a apreciat că nu trebuie să se menţioneze data la care urmează a expira cele 60 de zile prevăzute de lege în situaţia înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar.

10. Se pot stabili şi alte obligaţii – în afara celor prevăzute la art. 221 Cod procedură penală – în sarcina inculpatului ca urmare a luării măsurii arestului la domiciliu? (temă propusă de Tribunalul Braşov)

De comun acord, judecătorii prezenţi la întâlnire au stabilit că, la luarea măsurii arestului la domiciliu, nu pot fi stabilite şi alte obligaţii suplimentare inculpatului, în afara celor prevăzute de textul de lege.

11. Contestaţia împotriva încheierii prin care s-a soluţionat plângerea împotriva soluţiei de neurmărire sau netrimitere în judecată se soluţionează de judecătorul de cameră preliminară, în şedinţa camerei de consiliu? Pronunţarea încheierii are loc în camera de consiliu sau în şedinţă publică? (temă propusă de Tribunalul Braşov)

De comun acord, judecătorii prezenţi la întâlnire au stabilit că contestaţia împotriva încheierii prin care s-a soluţionat plângerea împotriva soluţiei de neurmărire sau netrimitere în judecată se soluţionează de judecătorul de cameră preliminară în şedinţa camerei de consiliu, iar pronunţarea încheierii are loc în camera de consiliu (art. 341 alin. 10 Cod procedură penală).

12. Competenţa de soluţionare a contestaţiei împotriva măsurii preventive, după ce judecătoria a pronunţat o hotărâre pe fondul cauzei, dar mai înainte de împlinirea termenului de apel, aparţine tribunalului sau curţii de apel? (temă propusă de Tribunalul Braşov)

De comun acord, judecătorii prezenţi la întâlnire au stabilit că competenţa de soluţionare a contestaţiei împotriva măsurii preventive, după ce judecătoria a pronunţat o hotărâre pe fondul cauzei, dar mai înainte de împlinirea termenului de apel, aparţine tribunalului (art. 399 alin. 10 Cod procedură penală).

13. Contestaţia în anulare împotriva unei încheieri pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în faza camerei preliminare se judecă de judecătorul de cameră preliminară în şedinţa camerei de consiliu şi se pronunţă în şedinţa camerei de consiliu sau în şedinţa publică, ori se judecă de judecătorul de fond în şedinţă publică? (temă propusă de Tribunalul Braşov)

De comun acord, judecătorii prezenţi la întâlnire au stabilit că această contestaţie în anulare se respinge de către judecătorul de cameră preliminară, ca inadmisibilă, întrucât nu există o hotărâre definitivă.

14. În cazul procedurii prevăzute de art. 5491 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară poate administra probe? În acest sens, procurorul care dispune clasarea ca urmare a prescripţiei răspunderii penale pentru fals, fără să fi administrat probe, sesizează judecătorul de cameră preliminară de la judecătorie cu solicitarea de a anula actul. În cazul respingerii sesizării, procurorul mai are posibilitatea de a se adresa instanţei civile? (temă propusă de Tribunalul Braşov)

De comun acord, judecătorii prezenţi la întâlnire au stabilit că nu se pot administra probe în faza camerei preliminare, procurorul având posibilitatea de a se adresa instanţei civile.

În cazul procedurii prevăzute de art. 478 Cod procedură penală (acordul de recunoaştere a vinovăţiei), dacă sunt citate şi părţile civile şi dacă are loc audierea inculpatului şi a părţilor civile, sintagma ”se ascultă inculpatul şi părţile civile prezente” echivalează cu o audiere sau doar cu dreptul acestora de a pune concluzii în faţa instanţei? (temă propusă de Tribunalul Braşov)

De comun acord, judecătorii prezenţi la întâlnire au stabilit că art. 484 alin. 2 Cod procedură penală arată care sunt condiţiile ce trebuie interpretate sub aspectul procedurii de acord de recunoaştere. Nu se procedează la audierea părţilor, ci se iau concluziile acestora.

16. Ipoteza în care prim-procurorul parchetului admite plângerea formulată împotriva ordonanţei de clasare, infirmă ordonanţa procurorului de caz şi trimite cauza judecătorului de cameră preliminară spre a confirma redeschiderea urmăririi penale. Admisibilitate sau inadmisibilitate. (temă propusă de Judecătoria Braşov).

Într-o primă opinie, s-a apreciat că, în situaţia în care conflictul de drept a fost soluţionat printr-o ordonanţă de clasare, care nu a fost atacată potrivit art. 339 Cod procedură penală, redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării.

Dacă în procedura plângerii, prevăzute de art. 339 Cod procedură penală, prim-procurorul admite plângerea petentului, atunci nu mai este necesar a se sesiza judecătorul de cameră preliminară, iar sesizarea pentru confirmarea redeschiderii urmăririi penale este inadmisibilă.

Într-o a doua opinie, s-a apreciat că textul prevăzut de art. 335 Cod procedură penală nu face deosebire în ce mod se redeschide urmărirea penală. Dacă redeschiderea urmăririi penale se face după un fapt nou, aceasta este admisibilă.

17. Punerea în executare a măsurilor educative neprivative de libertate atunci când condamnatul nu este găsit. (temă propusă de Judecătoria Braşov).

De comun acord, judecătorii prezenţi la întâlnire au stabilit că, în situaţia în care condamnatul nu este de găsit, nu poate fi pusă în executare măsura educativă neprivativă de libertate.

18. La sfârşitul şedinţei, s-au purtat discuţii asupra oportunităţii modificării art. 262 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, în sensul ca, la întâlnirile trimestriale în care sunt dezbătute problemele de drept care au generat o practică neunitară, să poată fi invitaţi, pe lângă procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, şi decanii barourilor din judeţele din raza de competenţă a curţii de apel, urmând a face propuneri în acest sens Consiliului Superior al Magistraturii.

Constantin EPURE
PREŞEDINTE SECŢIE”

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate