Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Arbitraj
Arbitraj
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Official partner: Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional CCIR
2 comentarii

Cauza Micula v. România. O scurtă analiză a intervenției Comisiei Europene în procesul de punere în executare în România a unei decizii arbitrale definitive pronunțate de Centrul Internațional pentru Soluționarea Disputelor privind Investițiile
18.02.2015 | Oana POPA

Secţiuni: Afaceri transfrontaliere, Arbitraj, Studii
JURIDICE - In Law We Trust

Decizia din 11 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul arbitral din cadrul Centrului Internațional pentru Soluționarea Disputelor privind Investițiile (CISDI) în dosarul arbitral Micula și alții v. România a captat interesul specialiștilor din domeniul dreptului internațional investițional și comunitar, ca urmare a intervenției Comisiei Europene atât pe parcursul procesului arbitral, în calitate de amicus curiae (prieten al Curții, ce ar fi în măsură să ofere o perspectivă distinctă, relevantă pentru soluționarea disputei), cât și ulterior, în etapa de punere în executare a acesteia pe teritoriul României, manifestându-și vehement opoziția față de implementarea ei pe motiv că despăgubirile acordate ar constitui un ajutor de stat incompatibil.

Intervenția Comisiei Europene nu este o premieră în litigiile arbitrale privind investițiile, atât în fața CISDI, cât și a tribunalelor arbitrale ad-hoc constituite potrivit Regulilor UNCITRAL[1].

În cazul de față, Comisia Europeană și-a justificat poziția invocând existența unei contradicții între prevederile Acordului de protejare și promovare a investițiilor dintre Suedia și România (Tratatul Bilateral), pe de o parte, și cele ale Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), pe de altă parte, ajungând chiar să reinterpreteze decizia tribunalului CISDI privind atragerea răspunderii României față de investitori în sensul că, prin decizia arbitrală, s-ar fi restabilit regimul juridic de facilități fiscale apreciat a fi incompatibil și, prin urmare, s-ar încălca astfel dreptul comunitar.

Pentru a clarifica acest aspect, merită a se reproduce textul care reflectă motivele ce au stat la baza deciziei tribunalului arbitral:
„Prin urmare, Tribunalul apreciază că Pârâtul a încălcat obligaţia acordării unui tratament just şi echitabil prin neinformarea la timp a deţinătorilor de CIP cu privire la faptul că regimul OUG nr. 24 va fi încheiat înaintea datei sale de expirare (1 aprilie 2009).

(…)

Tribunalul concluzionează că, prin revocarea facilităților din OUG nr. 24 înainte de 1 aprilie 2009, România nu a acţionat nerezonabil sau cu rea-credinţă (cu excepţia faptului că Pârâtul a acţionat nerezonabil prin menţinerea obligaţiilor investitorilor după încetarea ajutoarelor de stat). Tribunalul concluzionează însă, prin majoritate de voturi, că România a încălcat aşteptările legitime ale Reclamanţilor că ajutoarele respective vor fi valabile, în mare parte în aceeaşi formă, până la 1 aprilie 2009. Totodată, România nu a acţionat transparent atunci când nu a informat Reclamanţii la timp că regimul va fi încheiat înaintea datei sale de expirare. Prin urmare, Tribunalul constată că România nu a „asigurat un tratament just şi echitabil al investiţiilor” Reclamanţilor în sensul articolului 2(3) din BIT”[2].

Așadar, decizia CISDI nu a reinstituit un regim de facilități, ci a sancționat în termeni clari conduita statului român față de investitori, ceea ce nu poate fi considerat drept o încălcare a dreptului comunitar.

România a încercat să forțeze ipoteza existenței unei incompatibilități între obligațiile ce i s-au impus prin decizia arbitrală și cele ce decurg din dreptul comunitar, în contextul procedurilor în fața instanțelor românești, invocând principiul priorității dreptului comunitar față de cel național.

O asemenea apreciere, însă, pierde din vedere faptul că drepturile și obligațiile ce decurg din Tratatul Bilateral nu sunt doar parte din dreptul intern, ci sunt, în primul rând, asimilate sferei de drept internațional. Așadar, vorbim de o interacțiune între obligații distincte asumate de România la nivel internațional prin tratate diferite, și anume prin Tratatul Bilateral față de un alt stat membru al UE, Suedia, pe de o parte, și prin Tratatul de aderare, față de Uniunea Europeană, pe de altă parte.

După cum s-a reținut și în decizia arbitrală, aplicarea și interpretarea obligațiilor și drepturilor ce decurg din tratatele internaționale se determină potrivit normelor de drept internațional public, a căror sursa primară, pentru cazul de față, este Convenția de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor încheiate de către state.

Potrivit prevederilor Convenției, din perspectiva aplicării și interpretării unor tratate încheiate între aceleași părți (România, Suedia și Uniunea Europeană), tribunalul CISDI a luat în considerare momentul de la care au intrat în vigoare tratatele raportat la perioada relevantă pentru analizarea situației de fapt, precum și contextul în care au fost încheiate.

Deși Comisia Europeană susține existența unei contradicții/incompatibilități între prevederile Tratatului Bilateral și cele ale dreptului comunitar, aceasta nu a făcut nicio identificare clară a acestora. Superficialitatea acestei teorii este dovedită și prin faptul că nu au fost întreprinse demersurile legale pentru înlăturarea incompatibilităților la nivel comunitar, așa cum s-a procedat, de exemplu, în cazul tratatelor bilaterale încheiate de Austria, Finlanda, Danemarca și Suedia cu state terțe, unde Comisia a reclamat existența unor incompatibilități față de dreptul comunitar și a inițiat procedura de infringement împotriva lor[3].

Totodată, după semnarea Tratatului de aderare, România a avut obligația să alinieze tratatele bilaterale existente și încheiate cu alte state. În acest sens, au fost amendate de către România aproximativ 30 de tratate bilaterale încheiate cu alte state[4], considerate a fi incompatibile, inclusiv cu state membre ale UE, cum ar fi Cehia[5] și Slovacia[6]. Ca atare, dacă ar fi existat vreo incompatibilitate între Tratatul Bilateral și TFUE, România și Suedia ar fi avut obligația să modifice tratatul de promovare și protejare a investițiilor încheiat în 2002. Astfel, în lipsa oricăror demersuri în acest sens, nu poate fi susținută existența vreunei incompatibilități între prevederile Tratatului Bilateral și cele ale TUE, devenit ulterior TFUE.

Mai mult, așa cum rezultă și din analiza Tribunalului arbitral CISDI, la data încălcării Acordului Bilateral de către România, Tratatul de aderare la Uniunea Europeană nu era în vigoare. La acel moment, se afla în vigoare doar Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat în 1992 și în vigoare din 1 februarie 1995 până la 1 ianuarie 2007[7] (Acordul european). Prin urmare, analiza unei incompatibilități a Tratatului Bilateral poate fi făcută doar în relație cu Acordul european de asociere.

Este de necontestat faptul că scopul declarat de Acordul european era de a promova cooperarea economică dintre România și statele membre ale Comunității Europene. În acest context, articolul 74 din Acordul european a dispus referitor la promovarea și protejarea investițiilor astfel:
“1. Cooperarea va fi menită să creeze un climat favorabil pentru investiţiile particulare, atât din ţară, cât şi din străinătate, ceea ce este esenţial pentru reconstrucţia economică şi industrială în România.
2. Obiectivele speciale ale cooperării vor fi:
– pentru România, stabilirea şi îmbunătăţirea cadrului legal care favorizează şi protejează investiţiile;
încheierea, de către România şi statele membre, de acorduri de promovare şi protejare a investiţiilor; (…)”.

Așadar, este evident că încheierea Tratatului Bilateral dintre România și Suedia era în conformitate cu Acordul European, iar nu în contradicție cu acesta, fiind chiar un obiectiv în strategia de dezvoltare economică necesară pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Revenind la poziția Comisiei Europene, trebuie subliniat că, spre deosebire de alte litigii arbitrale privind investițiile, unde Comisia a intervenit ca amicus curiae, în cazul Micula și alții v. România, aceasta nu a contestat jurisdicția CISDI cu privire la soluționarea litigiului, limitându-se doar să invoce argumente legate de fondul disputei. Având în vedere că toate chestiunile legate de relevanța prevederilor din dreptul comunitar au fost invocate și suspuse analizei Tribunalului arbitral al CISDI, Comisia Europeană nu poate să invalideze decizia arbitrală astfel pronunțată, cu atât mai mult cu cât autoritatea jurisdicțională a CISDI nu a fost contestată și înlăturată.

Din momentul semnării și ratificării Convenției CISDI (1975), România, alături de alte 158 de state semnatare, a recunoscut autoritatea și jurisdicția CISDI în mod expres. În virtutea art. 53 și 54 din Convenție, România s-a obligat să respecte și să pună în executare deciziile pronunțate de CISDI la fel ca deciziile pronunțate de propriile instanțe de judecată și să nu le supună niciunui control jurisdictional, apel sau orice alt asemenea remediu de către nicio altă instituție a sa[8].

În cel mai important și elaborat studiu de referință în materia dreptului internațional de investiții privind Convenția CISDI[9] s-a enunțat, fără echivoc, cu privire la interpretarea art. 53 din Convenție că, prin soluționarea definitivă a unei dispute de către CISDI, se înțelege că:
– CISDI are jurisdicție exclusivă asupra soluționării cererilor privind anularea, revizuirea sau interpretarea unei decizii definitive pronunțate de CISDI. În acest sens, autorii studiului au confirmat că „(…) o parte participantă la procedura de arbitraj CISDI nu poate să inițieze o acțiune în fața unei instanțe naționale sau vreunei alte forme de analiză a unei decizii CISDI. O instanță a unui Stat care este parte la Convenția CISDI ar fi sub obligația de a respinge o astfel de acțiune”[10];
– deciziile CISDI se bucură, la fel ca hotărârile judecătorești, de efectul principiului res judicata. Astfel, se înlătură posibilitatea de remediere a chestiunilor de fond ce fac obiectul disputei în fața altor foruri de rang național sau internațional.

În aceeași lucrare amintită mai sus, prof. Schreuer explică astfel:
„Excluderea unui alt remediu înseamnă că partea participantă la procedura CISDI, care nu este mulțumită cu decizia, nu poate să apeleze la un alt for pentru a soluționa aceeași cerere. Odată ce tribunalul CISDI a pronunțat decizia, iar procedurile de reanalizare potrivit Convenției CISDI au fost epuizate, cazul este res judicata. Principiul non bis in idem înlătură apelarea la orice alt remediu național sau internațional. Prin urmare, o decizie CISDI poate fi folosită ca o apărare împotriva unei acțiuni în aceeași chestiune în fața oricărui for judiciar. (Istoria, Vol. II, pp. 344, 529)”[11].

Așadar, în virtutea aplicării principiului res judecata, atât România, cât și Comisia Europeană nu mai au dreptul să solicite din nou lămurirea unor chestiuni de fond ce au făcut deja obiectul analizei Tribunalului CISDI și asupra cărora acesta s-a pronunțat. Or, problemele de compatibilitate a tratatelor, de respectare a legislației Uniunii Europene sunt, fără putere de tăgadă, chestiuni de fond.

Demersurile promovate de către Comisia Europeană ulterior pronunțării deciziei arbitrale depășesc cu mult sfera legitimității, încercând prin forța sa politică să invalideze nu doar o decizie arbitrală, ci chiar un întreg sistem creat de aproape 50 de ani de către Banca Mondială prin Convenția CISDI. Scopul Convenției a fost și este de a oferi un mecanism independent și depolitizat de soluționare a disputelor, asigurându-se protejarea investițiilor străine de pretutindeni. CISDI, care a gestionat până în prezent peste 490 de cazuri, potrivit datelor furnizate pe site-ul oficial[12], a contribuit fără îndoială la crearea unui cadru de drept internațional stabil care tinde să echilibreze atât interesele statelor, cât și pe cele ale investitorilor. Acest echilibru are rolul de a garanta securitatea drepturilor și obligațiilor de drept international. Destabilizarea acestui sistem prin exercitarea forței politico-economice de către o instituție multi-națională, fie ea și Comisia Europeană, deschide posibilitatea ca și alte viitoare uniuni de interese politico-economice sau chiar militare să adopte același comportament. Astfel, tot ceea ce s-a realizat pe parcursul celor aproape 50 de ani va deveni vulnerabil, reactivându-se lipsa securității și acutizarea imprevizibilității privind respectarea drepturilor și obligațiilor internaționale.

Acest cadru instituțional juridic consacrat de CISDI permite protecția și încurajarea investițiilor și în țările care nu beneficiază de stabilitate economică și politică specifică statelor dezvoltate. Or, dintr-o asemenea perspectivă, România va avea de pierdut, căci, în lipsa unui sistem de protectie, e foarte probabil ca investitorii să nu mai aibă aceeași deschidere în a demara investiții de anvergură și de lungă durată, reorientându-se către țări care fie asigură o astfel de protectie, fie au deja un mediu economic și juridic stabil și previzibil. În cele din urmă, nu trebuie să uităm că în aceste demersuri Comisia Europeană reprezintă, în principiu, interesele tuturor statelor membre ale UE, și nu doar ale României, interese care se conturează în funcție de forțele politico-economice dominante de la nivelul UE.


[1] A se vedea AES Summit Generation Limited and AES-Tisza Erdmi Kft. v. Republic of Hungary, ICSID Case No. ARB/07/22 , Electrabel S.A. v. Republic of Hungary, ICSID Case No. ARB/07/19, Eastern Sugar B.V. (Netherlands) v. The Czech Republic, SCC Case no. 088/2004, Achmea B.V. v. The Slovak Republic, UNCITRAL, PCA Case No. 2008-13 (formerly Eureko B.V. v. The Slovak Republic).
[2] A se vedea paragrafele 870 și 872 din Decizia CISDI din 11 decembrie 2013.
[3] Free movement of capital: infringement procedures against Denmark, Austria, Finland and Sweden concerning Bilateral Investment Treaties with non-EU countries.
[4] MFP propune eliminarea tuturor Acordurilor bilaterale pentru protejarea investițiilor.
[5] A se vedea Protocolul între Guvernul României și Guvernul Republicii Cehe privind Amendamentele la Acordul între între Guvernul României și Guvernul Republicii Cehe privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor semnat la 22 ianuarie 2008.
[6] A se vedea Protocolul adițional la Acordul între România și Republica Slovacă pentru promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor din 8 noiembrie 2005.
[7] A se vedea Legea nr. 20/1993 pentru ratificarea Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993.
[8] Prin recunoașterea expresă a autorității deciziilor CISDI, procedura de recunoaștere (“exequatur”) specifică deciziilor arbitrale pronunțate de alte foruri arbitrale nu mai este aplicabilă.
[9] ICSID Convention – A commentary, second edition, Ch. Schreuer and others, Cambridge University Press, 2011. Autorul Ch. Schreuer este unul dintre cei mai apreciați și renumiți autori în materia dreptului internațional de investiții, precum și arbitru de renume al CISDI și Curtea Permanentă de Arbitraj, având o experiență de peste 40 de ani.
[10] Paragraful 22, pag.1103 , ibidem.
[11] Paragraful 31, pag. 1105, ibidem.
[12] Despre ICSID.


Consilier juridic Oana POPA
SC European Food SA

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti