Plafonul garanțiilor pe anul 2015 pentru Programul Prima Mașină
19 februarie 2015 | JURIDICE.ro
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din data de 17 februarie 2015 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 81/2015 pentru completarea Normelor de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.053/2014.
Potrivit Hotărârii de Guvern, pe anul 2015, pentru Programul „Prima maşină” a fost alocat un plafon al garanţiilor de 350 milioane lei.
Băncile şi instituţiile financiare nebancare (IFN), care nu au aplicat pentru Programul „Prima maşină” până la sfârşitul anului trecut, pot trimite până la 2 martie cererile de înscriere către Ministerul Finanţelor Publice şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), împreună cu informaţii privind nivelul costurilor totale pe care le vor aplica finanţărilor acordate prin acest program şi valoarea estimată a garanţiilor care urmează a fi acordate.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro