Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
25 comentarii

Spectacolul cătuşelor este nelegal


20 februarie 2015 | Maria BORNEA

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Spectacolele de seară, la care asistăm de ceva vreme, în care se perindă pe ecrane oameni în cătuşe, pe unii dintre noi nu ne pot lăsa indiferenţi, fără să ne punem problema dacă imobilizarea prin cătuşe a celor reţinuţi sau arestaţi preventiv este legală sau nu, când punerea şi plimbarea cătuşelor prin faţa camerelor de filmat este legală şi când este exces, adică abuz. Punerea pe film a unei pete pe mâinile încătuşate ar putea fi inclusă într-o carte de bancuri la capitolul „Culmea ipocriziei”.

Pentru început, declar „pe proprie răspundere” că în ultimele patru decenii şi mai bine de când sunt avocat, primele femei în cătuşe pe care le-am văzut sunt Alina Bica şi Elena Udrea, şi asta în condiţiile în care am văzut arestaţi, inclusiv femei, aduşi la instanţe, aproape zilnic.

De-a lungul vremii a existat această cutumă, pe care o ştiam toţi şi care a fost respectată, aceea că femeilor nu li se pun cătuşe.

Ce se întâmplă acum? De ce nu se mai respectă vechea cutumă? Plimbarea în cătuşe a celor două doamne în faţa batalioanelor de ziarişti şi deci a întregii ţări, s-a făcut având în vedere calitatea lor sau pentru a satisface setea de sânge şi senzaţional a presei şi evident a unei părţi a telespectatorilor sau punerea cătuşelor era necesară în mod concret? Răspunsul la această întrebare are două variante, din care una este legală, alta nelegală.

Imobilizarea persoanelor private de libertate prin orice mijloace permise de lege, inclusiv prin cătuşe, este o instituţie juridică reglementată sumar şi imprecis în legislaţia noastră.

Codul de procedură penală nu are nicio dispoziţie concretă referitor la aceasta. Singurul text relevant este art. 16 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, care stabileşte condiţiile în care se organizează escorta persoanelor reţinute sau arestate, iar Poliţia are şi ea un regulament referitor la organizarea escortei.

Art. 16 din Legea nr. 254/2013 prevede:
”(1) Folosirea cătuşelor sau a altor mijloace de imobilizare nu este permisă decât în situaţii în care alte măsuri de menţinere a ordinii şi disciplinei în rândul deţinuţilor nu au dat rezultate în una dintre următoarele situaţii:
a) pentru a împiedica evadarea în timpul deplasării deţinuţilor;
b) pentru a proteja deţinuţii de autovătămare sau pentru a preveni vătămarea altor persoane ori producerea de pagube;
c) pentru restabilirea ordinii şi disciplinei, ca urmare a opunerii sau împotrivirii deţinuţilor la o dispoziţie a organelor judiciare sau personalului locului de deţinere.
(2) Mijloacele de imobilizare ce pot fi folosite în scopul prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art. 15 alin. (3).
(3) Folosirea mijloacelor de imobilizare este permisă numai pe durata pentru care aceasta este strict necesară.
(4) Folosirea mijloacelor de imobilizare se face gradual, fără a depăşi nevoile reale de imobilizare a deţinuţilor, şi încetează de îndată ce scopul intervenţiei a fost realizat.
(5) Utilizarea mijloacelor de imobilizare trebuie autorizată în prealabil de către directorul penitenciarului, cu excepţia cazurilor în care urgenţa nu permite acest lucru, situaţie care este de îndată adusă la cunoştinţa directorului.
(6) Organele judiciare apreciază cu privire la aplicarea, menţinerea sau îndepărtarea mijloacelor de imobilizare, pe durata prezenţei deţinuţilor în faţa acestora.”

Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, în prezent încă în vigoare, precum şi Regulamentele din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a Poliţiei Române trebuie să fie date în executarea legii şi nicidecum să modifice dispoziţiile legii, să depăşească cadrul acesteia sau să adauge la ea, aşa cum se pare că este în prezent. Orice dispoziţie din astfel de regulamente care adaugă la lege este nelegală.

Textul indicat mai sus este imprecis şi impredictibil, astfel că poate genera abuz şi se referă doar la cei aflaţi în custodia locurilor de detenţie. Oricum, analiza lui impune concluzia că situaţiile în care unei persoane reţinute sau arestate preventiv i se pot pune cătuşe sunt acelea în care această măsură este necesară pentru a evita un pericol pentru cel arestat sau pentru alte persoane, când are manifestări violente sau a săvârşit fapte de violenţă, în cazul infracţiunilor flagrante, a evadării, sau alte asemenea situaţii. Nu se pot pune cătuşe oricărei persoane reţinute sau arestate, fie preventiv, fie în executarea unei pedepse. Imobilizarea prin cătuşe sau alte mijloace trebuie să fie o măsură excepţională şi folosită doar atunci când ea se impune în mod obligatoriu pentru prevenirea unor incidente, pentru restabilirea ordinii, pentru evitarea vătămărilor care ar putea fi produse şi doar atât timp cât este absolut necesară.

În cauza nr. 22016/10 Costiniu contra României, deşi cererea s-a respins ca inadmisibilă pe motiv că nu s-au urmat procedurile interne, Curtea reţine că „legislaţia naţională impune ca utilizarea cătuşelor să se limiteze la situaţii excepţionale şi să nu depăşească ceea ce este absolut necesar, plasând astfel principiul proporţionalităţii în centrul problemei respective” şi mai departe arată că trebuie să „se verifice legalitatea normelor şi regulamentelor de punere în aplicare adoptate de executiv şi de poliţie, care par într-adevăr să fi transformat folosirea cătuşelor în timpul transportării persoanelor private de libertate într-o practică prestabilită”.

Tare am vrea să ştim care situaţii din această categorie au existat în situaţia lui Adriean Videanu sau a celor două doamne amintite mai sus. Cred că cei care au luat măsura imobilizării, cel puţin în aceste situaţii, au obligaţia să ne spună dacă această măsură a fost necesară şi de ce. Ar fi o datorie şi o dovadă de respect faţă de acest popor. Mă tem că nu vom primi aceste răspunsuri, tocmai pentru că măsura nu a fost legală.

Ne întoarcem la practicile anilor 1950-1960?

Noi, cei de atunci, suntem alergici la situaţii care aduc aminte de acele vremuri şi care au produs atâta suferinţă, iar generaţiilor noastre ne-au distrus copilăria şi tinereţea. În mod sigur, părinţii noştri ar fi deranjaţi de spectacolul cătuşelor. Cred că el trebuie să înceteze, iar imobilizarea persoanelor private de libertate prin cătuşe să fie făcută doar în situaţii excepţionale, foarte bine justificate şi absolut necesare şi, mai ales, să nu fie expuşi publicului în această stare.

Soluţiile din dosare nu vor fi mai bune dacă inculpaţii vor fi plimbaţi şi filmaţi cu cătuşe în faţa naţiei, ba, dimpotrivă, pot fi influenţate negativ de excesele la care sunt supuşi.

Nu fac aici teoria libertăţii individuale, deoarece ea este arhicunoscută de cititorii acestui site şi i-aş plictisi, întrucât ar trebui să încep cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, apoi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Constituţia noastră, ba chiar şi art. 8 şi 9 din Codul de Procedură Penală, ca să nu mai vorbesc de faptul că impactul cătuşelor anulează chiar şi prezumţia de nevinovăţie, atât pentru cei ce le poartă, cât şi în mintea publicului spectator.

Nu avem suficiente cuvinte de laudă şi mulţumiri pentru munca procurorilor şi judecătorilor în aceste vremuri şi, în mod sigur, nu ni le exprimăm destul. Aşa cum vedem, fără munca voastră, ţara se prăbuşea, şi nu spun vorbe mari. Dar excesele fac mult rău, anulează parte din rezultatele muncii voastre. Este obligatorie păstrarea echilibrului în toate măsurile pe care le luaţi. Chiar şi celui mai odios infractor trebuie să i se asigure păstrarea demnităţii şi să se evite măsurile punitive excesive. Doar aşa se va face justiţie civilizată şi nu barbarie sau inchiziţie.

Trebuie să fim civilizaţi în tot, chiar şi în raport cu cei care au greşit.

Cred că majoritatea acestui popor nu vrea sânge, ci doar ca cei vinovaţi să fie pedepsiţi conform faptelor lor, dar trataţi legal şi nu supuşi unor măsuri abuzive ale organelor judiciare. Dacă nu este aşa, trebuie să fie educat în acest sens. Nu trebuie să-i fie alimentate instinctele gregare, aşa cum se întâmplă acum prin televiziuni.

Este în afara oricărei discuţii serioase şi de bună credinţă că marea majoritate a celor reţinuţi sau arestaţi preventiv sau chiar arestaţi în executarea pedepsei, pe care i-am văzut în ultima perioadă filmaţi la televizor cu cătuşe, au fost supuşi unui abuz, adică li s-a aplicat o măsură nepermisă de lege, deoarece nu au săvârşit fapte de violență, nu au avut comportament violent, nu au încercat să evadeze, nu au făcut scandal, nu au ameninţat pe nimeni.

Propun modificarea textului art. 16 din Legea nr. 254/2013 în sensul de a prevedea mult mai concret şi limitativ situaţiile şi condiţiile în care persoanele private de libertate pot fi imobilizate, spre a se evita nu doar abuzurile, dar şi a-i feri pe cei care aplică măsurile de greşeli şi sancţiuni.

În formularea actuală, textul este neconstituţional din cauza impreciziei şi impredictibilităţii sale, lăsând prea mult loc arbitrariului tuturor celor care aplică măsurile de imobilizare, practic oricărui şef sau chiar membru în escortă din Poliţie sau Penitenciare şi nu e bine deloc. Dacă se vor permite în continuare abuzuri de acest fel, noţiunea de drept fundamental al omului se goleşte de conţinut, rămâne lozincă.

Avocat Maria BORNEA
Baroul Arad

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
25 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii