Momentul prelevării mostrelor biologice vs. momentul conducerii vehiculului. Consecințe ale neconstituționalității parțiale a art. 336 alin. 1 Cod penal
20 februarie 2015 | Adrian STAN
Prin Decizia nr. 732/16 decembrie 2014[1], Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Curtea de Apel Oradea și a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice” din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. 1 din Codul Penal este neconstituțională[2]. Potrivit art. 336 alin. 1, în varianta dinainte de Decizia Curții, “Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.”
Chiar dacă aparent s-ar putea spune că situația este simplă, întrucât se revine sub acest aspect la incriminarea existentă inițial în legea specială care a reglementat, până la 1 februarie 2014, infracțiunile la regimul rutier, decizia instanței de contencios constituțional poate naște numeroase discuții.
Abrogatul art. 87 din OUG nr. 195/2001 prevedea la alin. 1: ”Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.’’ Față de vechea reglementare, noul Cod penal a venit cu mai multe noutăți, unele justificate, altele, așa cum se dovedește, regretabile.
Astfel, o primă noutate ar fi aspectul clarificării noțiunii de vehicul la care norma face referire. Legiuitorul vorbește de vehiculul pentru care este necesară deținerea permisului de conducere. Desigur că acesta nu a intenționat să creeze o infracțiune complexă. Nu importă dacă conducătorul posedă sau nu permisul de conducere, relevant este ca vehiculul să fie dintre acelea a căror conducere este condiționată în abstract de deținerea actului. Dacă nu posedă permis de conducere, șoferul va răspunde și pentru infracțiunea prevăzută de art. 335 C. penal, în concurs real, iar dacă îl posedă, va răspunde doar pentru infracțiunea privitoare la consumul de alcool.
Deși s-a exprimat opinia că ne-am afla în fața unui subiect activ calificat, aceasta a rămas minoritară, deoarece într-un fel, nu acesta este unul calificat, ci vehiculul condus presupune o anumită condiționare.
Utilizând termenul vehicul, noul Cod extinde sfera incriminării, cuvântul având o acoperire mai largă decât termenul de autovehicul[3].
Noutatea care a stârnit unele critici încă de la început, dar cu toate acestea a fost menținută și și-a produs efectele aproape un an, este însă introducerea sintagmei “la momentul prelevării mostrelor biologice.” Astfel, se dă relevanță de natură penală unui moment ulterior săvârșirii și chiar consumării infracțiunii. Autorii noului Cod nu au motivat pe larg nefericita variantă aleasă, limitându-se la a preciza că determinarea concentraţiei de alcool în sânge, relevantă pentru reţinerea infracţiunii prevăzute la art. 340 (336, după renumerotare, n.n.), se face la momentul prelevării probelor biologice, fără posibilitatea unei recalculări ulterioare[4].
Deducem de aici că intenția legiuitorului a fost aceea de a înlătura inconvenientele unei recalculări, frecvent solicitată de conducătorii auto, recalculare care prezenta un anumit grad de incertitudine asupra valorii alcoolemiei, mai ales când aceasta se situa în vecinătatea valorii cu relevanță penală.
Utilizată pe scară largă în sistemul OUG nr. 195/2002, când dubla prelevare de probe sanguine era obligatorie, în noua reglementare, dubla prelevare a devenit inutilă, raportat la lipsa relevanței calculului retroactiv al alcoolemiei.
Importantă în analiza propusă este Decizia nr. 3 din 12 mai 2014 privind examinarea sesizării formulată de către Curtea de Apel Alba Iulia, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, în sensul de a se stabili rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice[5]. Înalta Curte a stabilit că în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală este cel dat de prima prelevare.
Admițând că rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală era dat doar de momentul prelevării primei mostre biologice, Curtea arată că dispoziţiile art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice menţin în continuare relevant, pentru atragerea răspunderii contravenţionale, momentul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul de către un conducător auto care are o îmbibaţie alcoolică de cel mult 0,80 gr./l alcool pur în sânge, aspect ce impune prelevarea a două mostre biologice în vederea efectuării unui eventual calcul retroactiv al alcoolemiei.
Motivarea instanței supreme este cel puțin interesantă, deoarece anticipează posibilitatea ca aceeași faptă să constituie, în același timp, și infracțiune și contravenție.
Trebuie menționat că, potrivit art. 10 alin. 1 din Normelor Metodologice din 2013[6], cuprinse în Ordinul nr. 1512/2013[7], „pentru determinarea alcoolemiei se vor recolta două probe de sânge la un interval de o oră una faţă de cealaltă, fiecare probă fiind reprezentată printr-o cantitate de 10 ml sânge.”
Ulterior, prin Ordinul nr. 1192 din 15 octombrie 2014[8], Normele sus-amintite au fost modificate, în sensul eliminării din cadrul art. 10 alin. 1 a obligativității prelevării a două probe, astfel, „pentru determinarea alcoolemiei se recoltează o singură mostră de sânge în cantitate de 10 ml.”
Astfel, se poate observa că, deși dubla recoltare nu avea relevanță penală odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, între 1 februarie 2014 și 23 octombrie 2014, dubla recoltare de probe biologice s-a menținut ca fiind obligatorie. Nu se putea însă stabili, pe calea expertizei, alcoolemia din momentul conducerii efective, din moment ce legiuitorul a condiționat existența infracțiunii de valoarea din momentul prelevării.
Urmând cronologic firul deciziilor șl al succesiunii normelor legale, între 23 octombrie 2014 și 27 ianuarie 2015 – momentul publicării Deciziei nr. 732/16.12.2014, s-a instituit obligația prelevării unei singure probe de sânge persoanelor suspectate de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 336 Cod penal. Raționând ad absurdum, aceasta era soluția firească în situația dată, dubla prelevare neavând la acel moment niciun sens. Modificarea metodologiei abia la data arătată a fost probabil rezultatul unei scăpări a instituțiilor abilitate, care au menținut vechiul sistem fără corelarea cu norma Codului penal.
Sistemul unicei prelevări, introdus, după cum am arătat, la 23 octombrie 2014, are, se pare, zilele numărate, deși Normele Metodologice sunt încă în vigoare în prezent, aceasta datorită pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei din 16 decembrie 2014.
Criticându-se opțiunea noului Cod penal, se arată în Decizia ultimă a instanței de contencios constituțional că sistemul art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 era unul just, care permitea stabilirea valorii alcoolemiei la momentul conducerii autovehiculului. Soluția permitea astfel calcularea retroactivă a alcoolemiei, care consta în determinarea îmbibației de alcool și a ratei de eliminare individuală.
Sintagma la momentul prelevării mostrelor biologice a fost criticată, întrucât aceasta lipsește de previzibilitate norma legală de incriminare, neexistând o reprezentare clară a elementelor constitutive ale infracțiunii.
Fiind o infracțiune continuă de pericol, conducerea autovehiculului în condițiile date se săvârșește în momentul începerii deplasării pe drumul public și se consumă tot în acel moment, al executării integrale a elementului material. Curtea a arătat că stabilirea momentului prelevării ca fiind cel al consumării faptei constituie un criteriu aleatoriu și exterior conduitei făptuitorului, în contradicție cu Constituția și cu normele convenționale. Starea de pericol, specifică acestei infracțiuni, încetează în momentul opririi în trafic și tot în acel moment fapta se epuizează. Tragerea la răspundere penală pentru o alcoolemie ulterioară acestui moment are un caracter arbitrar și nu se mai justifică.
Declararea neconstituțională a sintagmei la momentul prelevării mostrelor biologice, face ca, prin revenirea la relevanța penală a momentului conducerii și nu al prelevării, necesitatea recalculării alcoolemiei să se impună din nou, mai ales în cazul în care recoltarea este situată temporal la un moment îndepărtat consumării faptei.
Problematică sub acest aspect este însă menținerea Normelor Metodologice în vigoare de la 23 octombrie 2014, care impun prelevarea unei singure probe biologice, în acest caz recalcularea nefiind posibilă. La fel este situația persoanelor cărora li s-a prelevat în mod legal, între 23 octombrie 2014 și 27 ianuarie 2015, o singură probă de sânge și care ar solicita calculul retroactiv.
Întrebarea care se pune în aceste situații este aceea dacă ne aflăm sau nu în fața unei dezincriminări ori în situația aplicării legii penale mai favorabile.
S-a arătat că dezincriminarea priveşte fapta prevăzută de legea penală în întregul său, sub raportul tuturor condiţiilor de incriminare şi de sancţionare. Fapta dezincriminată nu mai constituie infracţiune sub nicio formă, în nicio modalitate. Dacă legea nouă modifică numai o parte din condiţiile de incriminare ori de sancţionare în raport cu legea veche, nu ne-am afla în prezenţa unei dezincriminări, adică a unei aboliri a incriminării, ci a unei continuităţi de incriminare a faptei şi, în această situaţie, vor fi incidente dispoziţiile de aplicare a legii penale mai favorabile[9].
Abrogarea sintagmei problematice nu ar fi, deci, o dezincriminare a infracțiunii, deoarece se referă la una dintre condițiile incriminării, nu la însăși existența infracțiunii. S-a apreciat, raporat la vechea incriminare, la care am revenit, că art. 336 nu a dezincriminat art. 87 alin. 1 al OUG nr. 195/2002, iar intenția legiuitorului nu a fost aceea de a modifica ceva din conținutul constitutiv al infracțiunii, ci de a formula reguli noi în ceea ce privește proba acesteia.[10]
Potrivit unei alte opinii, legea este dezincriminatoare nu numai atunci când fapta dezincriminată nu mai are niciun corespondent în legea nouă, ci şi atunci când sunt modificate condiţiile unei incriminări. Astfel, s-a arătat în doctrină că modificarea condiţiilor incriminării ori înscrierea faptei, incriminată diferit în conţinutul altei infracţiuni, constituie dezincriminare, deoarece, făcând aplicarea legii penale noi, fapta nu mai poate fi calificată ca infracţiune sau anumite modalităţi faptice ale infracţiunii scapă de sub incidenţa legii penale[11].
Această din urmă opinie pare că și-ar găsi aplicarea în situația analizată, deoarece, prin revenirea la momentul conducerii vehiculului ca moment relevant pentru consumarea faptei, fapta considerată săvârșită la momentul prelevării de mostre nu mai poate fi calificată ca infracțiune. Cu atât mai mult, aceasta ar fi soluția justă cu cât, în situațiile arătate, nu se poate stabili valoarea alcoolemiei la momentul conducerii prin calculul retroactiv.
Art. 5 C. penal, care consacră principiul aplicării legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, prevede că principiul se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă, în timpul când acestea s-au aflat în vigoare, au cuprins dispoziţii penale mai favorabile. Este evident că, dacă am admite că ne-am afla în situația tranzitorie prevăzută de art. 5, nu poate fi vorba de caracterul mai favorabil al sintagmei la momentul prelevării, prin însăşi esenţa ei, legea care dezincriminează este o lege penală mai favorabilă.
Chiar dacă s-a arătat că abrogarea unei norme de incriminare a unei fapte nu are valoarea unei dezincriminări dacă fapta ar continua să existe incriminată sub o altă denumire sau ar fi incriminată ca o modalitate a altei infracţiuni, apreciem că în situația arătată ne aflăm în situația unei dezincriminări parțiale. Chiar dacă norma subzistă, nu mai este incriminată în prezent conducerea cu alcoolemia prohibită la momentul prelevării probelor, ci doar la momentul conducerii vehiculului.
Norma legală de incriminare cuprinde în conţinutul său atât elementele obiective, cât şi cele subiective ale faptei. Caracterul conform al faptei concrete cu norma de incriminare vizează numai elementele obiective ale faptei săvârşite cu cerinţele obiective din cuprinsul normei de incriminare. Examinarea concordanţei modelului legal cu cel al faptei concret săvârşite, în cadrul prevederii faptei în legea penală ca trăsătură esenţială a infracţiunii, se face numai sub aspectul elementelor de ordin obiectiv, adică a celor privitoare la obiect, subiect, locul şi timpul săvârşirii faptei, precum şi la latura obiectivă cu componentele sale: elementul material, cerinţele esenţiale, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate[12].
Prin urmare, situația persoanelor depistate în trafic după data de 23 octombrie 2014 și cărora li s-a prelevat o unică probă în vederea calculului alcoolemiei este una în care fapta lor nu mai întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 în forma actuală. Declararea neconstituționalității unei părți a normei de incriminare care definește un element temporal, esențial pentru stabilirea momentului săvârșirii faptei, cu relevanță sub aspectul existenței infracțiunii, lipsește fapta comisă de un element constitutiv.
Unica soluție justă pe care o pot pronunța Parchetele și instanțele de judecată în situația sesizării ar fi aceea de clasare, respective de achitare.
Cele două soluții s-ar întemeia legal pe art. 16 lit. b teza I C. proc. penală, și nu pe litera a, deoarece fapta există în materialitatea ei. Astfel, este evident că a existat conducerea unui autovehicul având o anumită îmbibație alcoolică, din moment ce aceasta este condiția preexistentă opririi în trafic în vederea recoltării probelor de sânge. Persoana, însă, la momentul conducerii (devenit moment al săvârșirii faptei tocmai prin neconstituționalitatea în discuție), nu avea sau cel puțin există un dubiu că ar fi avut alcoolemia peste limita oprită de lege.
S-a arătat în doctrina elaborată sub vechiul Cod procesual penal[13], când achitarea (neînceperea sau scoaterea de sub urmărire penală) se putea pronunța în baza art. 10 lit. d, pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, că dacă în urma administrării probelor se constată că faptei concrete îi lipsesc anumite elemente care ar permite așezarea în tiparul prevăzut de lege, urmează a se da o soluție prin care acțiunea penală să se stingă, deoarece fără realizarea cumulativă a elementelor prevăzute de lege pentru o infracțiune nu poate exista tragerea la răspundere penală.
În noul sistem procesual, lipsa elementelor constitutive a fost preluată de teza I a art. 16 lit. b C. proc. penală, sfera de acoperire fiind mai vastă. S-a arătat că va fi incident acest caz nu doar în situația dezincriminării in abstracto a unei fapte, ci și în cazul dezincriminării in concreto, respectiv atunci când fapta continuă să fie incriminată ca infracțiune, însă a fost restrânsă sfera de incidență a acesteia, astfel încât fapta concretă nu mai întrunește trăsătura tipicității[14].
Desigur că toate aceste aspecte, care atrag, în opinia noastră, incidența cazului de imposibilitate a exercitării acțiunii penale, au a fi coroborate cu dispozițiile generale care stabilesc standardul dubiului rezonabil în luarea oricărei decizii de condamnare. Astfel, potrivit art. 4 alin. 2 Cod procedură penală, „orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului”. Potrivit art. 103 alin. 2, „în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă”. De asemenea, potrivit art. 396 alin. 2, „condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat”.
Concluzionând, prezenta opinie nu se dorește a fi una întru totul acoperitoare, menirea sa fiind să ridice unele întrebări și să ofere posibile soluții cu privire la o problemă cel puțin controversată. Practica judiciară va stabili în timpul imediat următor care este soluția corectă de urmat, pentru a nu lăsa arbitrariul să își facă loc în aplicarea legii.
[1] Publicată în M. Of. nr. 69/27.01.2015.
[2] Potrivit art. 47 din Constituție, aplicarea normei declarate neconstituțională este suspendată, aceasta urmând să iasă din vigoare în 45 de zile din momentul publicării deciziei.
[3] Dobrinoiu Vasile și colectiv, Noul Cod penal comentat. Partea generală. Ediția a II-a, Editura Universul Juridic, București, 2014.
[4] Expunerea de motive a noului Cod penal.
[5] Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 392 din data de 28 mai 2014.
[6] NORME METODOLOGICE privind recoltarea, depozitarea şi transportul probelor biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor sau produselor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier.
[7] Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 812 din data de 20 decembrie 2013.
[8] Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 769 din data de 23 octombrie 2014.
[9] Dobrinoiu Vasile și colectiv, Noul Cod penal comentat. Partea generală. Ediția a II-a, Editura Universul Juridic, București, 2014.
[10] A se vedea și Alexandra Șinc, Consecințele abrogării art. 87 din OUG nr. 195/2002.
[11] M. A. Hotca, Codul penal, comentarii şi explicaţii, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2007, p. 159.
[12] Dobrinoiu Vasile și colectiv, Noul Cod penal comentat. Partea generală. Ediția a II-a, Editura Universul Juridic, București, 2014.
[13] Ion Neagu, Tratat de procedură penală, Universul Juridic, București, 2008, vol. I, p. 289.
[14] Nicolae Volonciu, Andreea Simona Uzlău și colectiv, Noul Cod de procedură penală comentat, Ed. Hamangiu, București, 2014, p. 47.
Avocat Adrian STAN
Baroul Timiș
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
