Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul Uniunii Europene
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Dreptul Uniunii Europene Universitaria

Credite de 3 miliarde euro pentru bursierii Erasmus

24 februarie 2015 | JURIDICE.ro

Comisia Europeană și Fondul European de Investiții au lansat o nouă inițiativă prin care încurajează băncile să acorde împrumuturi pentru studenții înscriși în programul Erasmus+ Master. Astfel, masteranzii din România care doresc să studieze la o universitate dintr-un alt stat membru pot obține mai ușor banii necesari finanțării unui astfel de program de studiu, potrivit unui comunicat.

Începând din 2015, cele două instituții oferă masteranzilor posibilitatea de a beneficia, prin intermediul băncilor cărora li se vor oferi garanții plafonate și contra-garanții, de o schemă de finanțare în valoare totală de 3 miliarde de euro. De această măsură pot beneficia aproximativ 200.000 de studenți, până în 2020.

Tibor Navracsics, comisarul european pentru educație, cultură, tineret și sport, a declarat: „Comisia Europeană este ferm hotărâtă să asigure succesul pe termen lung al programului Erasmus + Credite pentru Master cu scopul de a sprijini tinerii europeni talentați ce-și doresc să obțină o diplomă de master într-o altă țară ce participă la programul Erasmus+. Încurajez băncile din Europa să se înscrie la această nouă schemă de finanțare. Acest lucru ne va ajuta să oferim tinerilor mai multe oportunități, dezvoltând competențele lor și stimulând creșterea economică”.

Citeşte mai mult despre , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Materii / Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul securităţii sociale
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Drepturile omului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu
Studii
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Top Legal
Avocaţi
Consilieri juridici
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Revista revistelor juridice
Wisdom stories

J   Servicii   Membership   Comunicare   Documentare   Legal Talent Search   Partnership   Servicii tehnice
 

© 2003-2024 JURIDICE.ro
Despre noi  Secţiuni  Materii  Servicii  Contact
Privacy  Politica  Utilizare  Publicare  Parteneri