RIL admis. Modalitatea în care pot fi invocate critici privind taxa judiciară

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 24 februarie 2015 a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 7 din 8 decembrie 2014 (Decizia nr. 7/2014) privind examinarea recursului în interesul legii cu privire la problema de drept referitoare la posibilitatea părţii în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru de a supune controlului, în căile de atac de reformare, critici care să vizeze existenţa obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, decurgând din aprecierea caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată.

1. Obiectul recursului în interesul legii

Prin prezentul recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată asupra existenţei unei jurisprudenţe neunitare în privinţa problemei de drept referitoare la posibilitatea părţii în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru de a supune controlului, în căile de atac de reformare, critici care să vizeze existenţa obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, decurgând din aprecierea caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată.

2. Optica jurisprudenţială

În urma verificării jurisprudenţei anexate sesizării, s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la posibilitatea părţii în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru de a supune controlului, în căile de atac de reformare, critici care să vizeze existenţa obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, în condiţiile în care nu se invocă, în cadrul acestor căi de atac, motivul de nelegalitate vizând calificarea greşită a obiectului cererii de chemare în judecată, din care ar putea decurge consecinţa aplicării greşite a normelor în materia taxelor judiciare de timbru.

a) Într-o primă opinie, s-a considerat că cererea de reexaminare, prevăzută de art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, este singura cale de atac prin care pot fi cenzurate existenţa şi întinderea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, părţile interesate neavând un drept de opţiune între a formula cerere de reexaminare şi a exercita apel sau recurs, după caz.

În argumentarea acestei opinii s-a arătat că, potrivit art. 18 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, dacă partea este nemulţumită de modalitatea de determinare a taxei judiciare de timbru de către instanţă, inclusiv de stabilirea caracterului timbrabil al cererii, are posibilitatea de a formula reexaminare, cale de atac exclusivă pentru soluţionarea acestor incidente privind timbrajul. Asemenea critici nu pot fi susţinute prin intermediul căilor de atac, de vreme ce legea specială pune la îndemâna părţii interesate o altă cale de atac clară, precisă şi previzibilă.

Soluţia este identică şi atunci când partea nu a făcut uz de reexaminare şi, prin urmare, nu s-a pronunţat în cauză o încheiere irevocabilă, astfel cum dispune art. 18 alin. (3) din acelaşi act normativ, având în vedere că partea interesată nu are un drept de opţiune în acest sens; prin faptul neatacării, măsura de stabilire a taxei judiciare de timbru a devenit irevocabilă, întrucât legea nu prevede la îndemâna părţii nici exercitarea reexaminării, nici pe cea a apelului sau pe cea a recursului.

Dispoziţiile art. 18 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează în mod expres şi faptul că încheierea care se pronunţă în soluţionarea unei cereri de reexaminare este irevocabilă, astfel că, potrivit art. 377 alin. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă, nu mai poate fi atacată cu recurs.

Prin urmare, reexaminarea este singura cale de atac prin intermediul căreia poate fi cenzurată existenţa şi întinderea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, sub aceste aspecte neexistând un drept de opţiune între formularea unei cereri de reexaminare şi exercitarea unei alte căi de atac de reformare.

Indiferent dacă partea interesată a uzat sau nu de reexaminare, aspectele menţionate nu mai pot forma obiect de critică prin intermediul căilor de atac de reformare, neexistând un drept de opţiune din acest punct de vedere. Ca atare, măsura privitoare la taxa judiciară de timbru devine irevocabilă prin soluţionarea reexaminării sau prin expirarea termenului de exercitare a acestei căi de atac, după caz.

Împrejurarea că legiuitorul a stabilit o cale de atac internă, în faţa altui complet al aceleiaşi instanţe, nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum este înţeleasă în termenii art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Din perspectiva dreptului la un proces echitabil, esenţial este ca partea să poată supune contestaţia sa unui tribunal independent şi imparţial, care nu trebuie să funcţioneze neapărat la nivelul unei jurisdicţii superioare celei care a adoptat soluţia, având în vedere că art. 6 paragraful 1 nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicţie, statele având o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac, şi că, doar în materie penală, au obligaţia asigurării accesului la dublu grad de jurisdicţie (art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie).

b) Într-o a doua opinie, s-a apreciat că instanţa de control judiciar poate analiza criticile de nelegalitate care privesc existenţa obligaţiei de plată a taxei de timbru, chiar dacă partea interesată nu a formulat cerere de reexaminare sau dacă aceasta a fost respinsă, deoarece această procedură are natura juridică a unei căi de atac de retractare, iar prin reglementarea prevăzută de art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul nu a înţeles să excludă de la controlul de legalitate examinarea criticilor privitoare la existenţa obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru.

În argumentarea acestei soluţii, s-a arătat că cererea de reexaminare, fiind o cale de atac pe care o soluţionează chiar instanţa care a pronunţat încheierea atacată, are natura unei căi de atac de retractare. Împrejurarea că cererea de reexaminare este soluţionată de un alt complet de judecată decât cel care a determinat cuantumul taxei de timbru nu prezintă relevanţă sub acest aspect, întrucât criteriul de clasificare a căilor de atac în căi de atac de reformare şi căi de atac de retractare este reprezentat de gradul instanţei competente să soluţioneze o asemenea cerere.

Or, soluţionarea cererii de reexaminare de către un alt complet al aceleiaşi instanţe, din perspectiva criteriului de clasificare menţionat, nu conferă acesteia caracter de cale de atac de reformare.

Caracteristica esenţială a căilor de atac de retractare (categorie din care mai fac parte contestaţia în anulare, revizuirea, cererea de reexaminare formulată în temeiul art. 108⁵ din Codul de procedură civilă şi cererile de reexaminare reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare) este aceea de a permite retractarea hotărârii atacate pentru corectarea unor greşeli materiale cu caracter procedural, pentru stabilirea situaţiei de fapt, fiind exclusă posibilitatea ca pe o asemenea cale să se ajungă la reinterpretarea unei dispoziţii legale.

În materia cererilor de reexaminare, legiuitorul a prevăzut, în cel puţin două cazuri, respectiv art. 108⁵ din Codul de procedură civilă şi art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare, că se poate face numai cerere de reexaminare. În cazul cererii de reexaminare exercitate în condiţiile art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul nu face o asemenea menţiune.

Pe de altă parte, potrivit art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, „În situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu”.

Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităţilor teritoriale subordonate Ministerului Finanţelor Publice în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislaţiei privind executarea silită a creanţelor bugetare.

Aceste dispoziţii legale instituie în sarcina instanţelor care exercită controlul judiciar obligaţia de a verifica modul de determinare a cuantumului taxelor judiciare de timbru şi de a dispune măsuri pentru perceperea şi punerea în executare a acestor creanţe bugetare, fără a face vreo distincţie după cum în cauză s-a formulat sau nu cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale enunţate rezultă că, prin derogare de la regimul juridic al căilor de atac de retractare, încheierea prin care se soluţionează cererea de reexaminare este pronunţată de un alt complet şi este irevocabilă, însă, prin reglementarea prevăzută de art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul nu a înţeles să excludă de la controlul de legalitate examinarea criticilor privitoare la existenţa obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru; asemenea critici de nelegalitate sunt cele prin care se pune în discuţie incidenţa unei dispoziţii legale care instituie scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

Această susţinere nu nesocoteşte dispoziţiile art. 377 alin. 2 pct. 5 din Codul de procedură civilă, deoarece caracterul irevocabil al încheierii pronunţate în procedura de soluţionare a modului de stabilire a taxei de timbru trebuie raportat la natura căii de atac exercitate, care, aşa cum s-a arătat, este o cale de atac de retractare. Or, căile de atac de retractare nu pun în discuţie aspecte de nelegalitate, ci împrejurări referitoare la situaţia de fapt ori greşeli materiale cu caracter procedural.

Împrejurarea că în practică au fost admise cereri de reexaminare formulate în temeiul dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, nu numai în situaţiile în care s-a reţinut existenţa unor greşeli de calcul sau ignorarea unor elemente de fapt care rezultau din dosar, ci şi atunci când s-a constatat incidenţa unei norme de scutire de la plata taxelor de timbru, nu schimbă natura juridică a acestei căi de atac şi nu împiedică părţile interesate să exercite căile de atac de reformare (prin care să pună în discuţie caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată), dacă cererea de reexaminare nu a fost formulată sau a fost respinsă.

Pe de altă parte, a considera că, prin consacrarea caracterului irevocabil al încheierii prin care se soluţionează cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru, atunci când se pune în discuţie chiar caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată, care priveşte, aşadar, un aspect de legalitate (respectiv interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale în materia taxelor de timbru), legiuitorul a înţeles să excludă de la controlul de legalitate, în căile de atac de reformare, orice critică privitoare la taxele de timbru, înseamnă a nesocoti principiul legalităţii căilor de atac, în condiţiile în care, în reglementarea Codului de procedură civilă în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, împotriva hotărârilor pronunţate în apel se poate exercita recurs, dar şi dreptul reclamantului la un proces echitabil, din perspectiva dreptului de acces la justiţie, reglementat de Convenţia europeană a drepturilor omului.

S-a reţinut totodată că, în materie civilă, instanţa de contencios european a drepturilor omului nu instituie în sarcina statelor contractante obligaţia de a crea instanţe de apel sau de recurs (în casaţie), însă, în ipoteza în care statul reglementează în propriul sistem de drept atât calea de atac a apelului, cât şi pe cea a recursului, accesul la aceste grade de jurisdicţie trebuie să fie efectiv, garanţiile fundamentale ale art. 6 din Convenţie fiind aplicabile (Cauza Blandeau contra Franţei, Hotărârea din 10 iulie 2008; Cauza Gregorio de Andrade contra Portugaliei, Hotărârea din 14 noiembrie 2006).

3. Opinia Procurorului General al PÎCCJ

În punctul de vedere transmis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public a concluzionat, în esenţă, că, în privinţa părţii care are şi calitatea de subiect al obligaţiei de a achita taxa judiciară de timbru, nu există un drept de opţiune între exercitarea cererii de reexaminare şi căile de atac de reformare, apel sau recurs.

Partea interesată în sarcina căreia s-a stabilit taxa judiciară de timbru poate contesta modul de stabilire a taxei doar prin intermediul cererii de reexaminare, iar cererea de reexaminare constituie o cale de atac efectivă, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în condiţiile în care controlul judiciar vizează legalitatea stabilirii taxei judiciare de timbru, inclusiv sub aspectul calificării cererii şi al aplicării dispoziţiilor legale prin care se stabilesc scutiri obiective sau subiective, după caz, de la plata taxelor judiciare de timbru, iar în cadrul acestui control se dă eficienţă principiului non reformatio in pejus.

Dacă intenţia legiuitorului ar fi fost să elimine doar posibilitatea exercitării, în mod separat, a unei căi de atac împotriva acestei încheieri, nu ar fi fost necesară includerea în textul legal a menţiunii referitoare la caracterul irevocabil al acesteia, de vreme ce exercitarea apelului şi a recursului împotriva încheierilor premergătoare, odată cu fondul, constituie regula în materie, potrivit art. 282 alin. 2 teza I şi art. 299 din Codul de procedură civilă.

4. Opţiunea Înaltei Curți de Casatie şi Justiţie

Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului, pronunţând următoarea soluţie:
„Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului”.

Andrei PAP

Citeşte mai mult despre Andrei PAP, cerere de reexaminare, Cod procedura civila, Legea nr. 146/1997, RIL admis, taxa judiciara de timbru! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.