ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
21 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Dacă religia este opțională, discutăm și opera lui Ion Creangă?
04.03.2015 | Petru MUSTĂȚEANU


Fara sa indraznesc sa pun in discutie o decizie a C.C.R., ma supun realitatii juridice, la fel ca toti ceilalti parinti, nestiind cum sa raspund copilului meu la intrebarea: ”De ce, pentru a avea acces la educatia religioasa, este nevoie de acordul meu?”. Ca si cum religia ar face parte din categoria de programe care pot fi vizionate de minorii in varsta de pana la 12 ani numai cu acordul parintilor sau impreuna cu familia.

Copilul intreaba, de asemenea, de ce valorile promovate de religie sunt optionale, iar cele regasite in opera lui Creanga sunt obligatorii in sitemul national de invatamant.

Chiar daca, initial, am avut tendinta sa ma incrunt cand am auzit ca este pusa la indoiala opera marelui scriitor roman, explicatiile copiilor sunt surprinzator de argumentate juridic.

Plecand de la citatul fizicianului Albert Einstein, care spune ca „Educatia este ceea ce ramane dupa ce uitam tot ce am invatat in scoala”, copilul crescut in biblioteca plina cu coduri si tratate de drept intreaba ce plus educational primeste el dupa lectura povestilor Capra cu Trei Iezi, sau Punguta cu Doi Bani.

Nu am stiut sa ii raspund, dar am ramas uimit cand a inceput sa ii intocmeasca un rechizitoriu complet lupului care poate avea circumstanta atenuanta de a fi in poveste personajul negativ, nedemn de urmat. Morala condamnabila a povestii vine atunci cand personajul prezumat pozitiv, capra, se transforma din victima in agresor si comite o serie de infractiuni pe care copiii le pot intelege ca fiind firesti, primind odata cu povestea in educatia lor condamnabila nonvaloare a razbunarii.

Pare o discutie puerila, un atac la inocenta unor banale povesti, dar eu tot nu stiu sa raspund copilului meu la ce ajuta, in constructia viitorului adult, o poveste in care se promoveaza Legea Talionului ca valoare sociala pentru copiii ce urmeaza a fi subiecte de drept intr-un sistem modern, civilizat.

Fara sa imi doresc ca macar o secunda sa produc amuzament, continui prezentarea din perspectiva copiilor, trecand la povestea ”Punguta cu doi Bani”. Sunt curios daca ar exista o ecranizare a povestii asa cum ea se deruleaza in imaginatia copiilor, ce restrictii ar avea aceasta din partea normelor de reglementare a continutului audiovizual.

Aici intalnim mosul, un tutore iresponsabil care prin lovire si alte violente aplicate cocosului, un personaj prezentat ca avand atribute umane prin personificare, il alunga de la domiciliul. Acesta, odata ce este lasat in voia sortii, isi insuseste un bun gasit de care este deposedat prin talharie de un boier care ulterior il priveaza de libertate, savarsind si infractiunea de tentativa de omor prin inec si ardere. Cocosul se elibereaza prin distrugere si pleaca, dar nu inainte de a savarsi infractiunea de furt.

Prezentarea conduitei infractionale a cocosului este relatata ca fiind o valoare pozitiva copiilor prin continuarea povestii in care mosul apreciaza imbogatirea de care beneficiaza de pe urma faptelor cocosului, iar baba copiaza comportamentul, trimitand gaina sa comita infractiuni menite sa ii ofere si ei o imbogatire facila, departe de valorile sociale firesti.

Daca aplicam sablonul povestii in societate, remarcam cum foarte multi din tinerii infractori ale caror fapte produc o imagine negativa Romaniei sunt cei care pleaca de acasa, izgoniti de un mediu ostil, iar odata ajunsi ”in lume” sunt preocupati sa savarseasca fapte penale pentru a se intoarce repede acasa cu gusa plina de averi, pentru care sa fie apreciati de familie si societate. Remarcam, de asemenea, cum modelul lor este unul urmat si de altii.

Multe din persoajele carora televiziunile le blureaza catusele in fata D.N.A. sunt cele care, prin infractiuni marunte, au atras atentia marilor boieri ai tarii, de la care au ajuns sa obtina o imbogatire imensa, pentru care societatea, educata sa indrageasca acest gen de personaje, le-a oferit aprecierea, chiar daca furtul era din vistieria statului, pana cand, intr-un tarziu, legea a ajuns sa se impuna si, odata cu dreptatea, sa readuca societatii adevaratele valori.

Cand privim tema prin prisma aceasta, nu mai pare la fel de amuzant. Sa continuam cu Danila Prepeleac, un personaj care promoveaza prostia, minciuna si impostura? Sau prezentarea este suficienta pentru concluziile care genereaza noi intrebari:
1. Am putea sa fim preocupati de crearea unui stat modern, lucrand si la prevenire, nu doar la combatere?
2.Valorile promovate de religie ar putea crea un cetatean cu o conduita juridica pozitiva?

Mediator Petru MUSTATEANU

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 21 de comentarii cu privire la articolul “Dacă religia este opțională, discutăm și opera lui Ion Creangă?”

  1. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Stimate domnule tată,

    Aveți un copil precoce dacă vă întreabă folosind noțiuni de genul „acces la educație religioasă”. Iar articolul este construit pe eroarea logică two wrongs make a right, adică doar pentru faptul că avem și Ion Creangă (ceea ce din punctul dumneavoastră e greșit să avem), nu înseamnă că ar trebui să avem ore obligatorii de religie (pentru detalii cu privire la această eroare logică ce face parte din categoria red herring (în engleză), a se vedea aici http://en.wikipedia.org/wiki/Two_wrongs_make_a_right )

    Și pe fond puteți să-i răspundeți copilul cam cum i-aș răspunde eu fiicei mele de 5 ani:
    1. pentru că nu poți fi obligat să crezi în cineva/ceva. De aceea, trebuie să optezi.

    Vă recomand să citiți Kirkegaard „Fear and Trembling” unde redă scena cu Abraham/Avraam și sacrificiul propriului copil pe care trebuia să-l aducă, pe munte, lui Dumnezeu. În Fear and Trembling, Kierkergaard analizează ce înseamnă credința/faith reluând pilda de mai multe ori și întorcând-o pe toate părțile din punct de vedere psihologic.

    Credința e la fel ca iubirea. În momentul în care ești forțat să crezi, prin ore obligatorii, în ceva, instinctual te îndepărtezi, tocmai pentru faptul că forța/obligația nu are ce căuta în cadru. Forța morală se opune forței fizice dată de obligația perfectă a participării la ore de religie. Unde este forța morală (ce poate fi dată fie de credință, fie de etică) nu mai este nevoie de obligații perfecte. De aceea, unele obligații sunt menite să rămână tot timpul obligații naturale dacă vrem să avem acces în mod autentic la sentimenul de iubire. Sau la cel de credință.

    Un al doilea eventual răspuns la întrebarea de ce trebuie să optez dacă vreau acces în școli la educație religioasă ar fi:

    2.pentru că până și Iisus s-a botezat abia după ce a împlinit 30+, așa că poate este prea devreme să te obligăm (lăsând la o parte că cel mai mare rău pe care un părinte poate să-l facă unui copil este să-l oblige să creadă sau să facă ceva, când copilul este cea mai pură și inocentă versiune a omului ce va fi să devină) și poate prea devreme să îți cerem părerea în lucruri ce țin de credință – asta dacă dorim ca tu, copile, să ai șansa să dezvolți într-adevăr o credință când vei ajunge la vârsta în care Iisus a fost botezat și și-a exprimat astfel opțiunea credinței.

    În acest sens, puteți citi cartea Viața lui Isus de Ernest Renan, tradusă și în limba română, prima dată, de George B. Rareș

    Cu stimă domnule tată,
    Mihaela Mazilu-Babel

    • Amelia FARMATHY spune:

      Eu nu mi-am inscris copilul de sapte ani la ora de religie. E singurul din clasa care nu va rasfoi si manualul de religie.

      Si nu pentru ca e romano-catolic într-o clasa de ortodocsi, ci pentru ca eu consider ca educaţia religioasa ţine la fel de mult de intimitate ca şi sexul, iertata-mi fie comparaţia ce nu se doreşte câtuşi de puţin ofensatoare.

      Mi-a displăcut teribil (de fapt am resimţit-o ca pe un pumn în cap) când mi-am auzit copilul zicându-mi ca nu e nicio problemă dacă ajunge în mormânt, ca de acolo merge în cer… şi asta în contextul în care ii explicam ce se poate întâmpla dacă va traversa fără sa se asigure în prealabil…

      Eu nu dau sfaturi, nu ma interesează să conving pe cineva ca e bine sau nu sa se frecventeze ora de religie (mai sună şi nepotrivit… ora de religie), nu cred ca religia e ceva rău sau distructiv, dar consider ca e nepotrivit să vorbeşti unui copilaş despre biciuiri, răstigniri şi alte asemenea extrem de concrete şi al căror sens, la aceasta vârstă, nu poate fi decât unul: instalarea unei frici, ireversibile.

      O teamă iraţională cu care va avea de luptat toată viaţa, sub o formă sau alta.

      Ce mă irită e faptul că unii se găsesc să ne trimită mesaje pe mail despre cum ar trebui să abordăm această alegere, deşi nu am cerut nici sfaturi, nici îndrumări,iar un sfat necerut e deseori mai rău ca o înjurătură neaoşă, căci îţi transmite, subtextual, că ai fi un soi de neajutorat.

      Ceea ce, cu excepţia momentelor de după vreo operaţie_ din motive obiective_ nu am fost niciodată, ca adult sau ca adolescentă.

      Dacă se vor organiza, îl voi înscrie cu plăcere la ore despre istoria religiilor şi credinţelor.

      De îndoctrinat şi de băgat frica în sufletul lui, refuz să o fac. Dacă va vrea el, o va face el oricum.

      Sper ca fiul meu să mu facă ceva greşit, nu de teama pedepsei unui Dumnezeu drept, dar aspru, ci din motive de conştientizare cât se poate de personală a răului, nelipită niciunei dogme, de oricare natură o fi ea.

      • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

        Am citit zilele trecute la BCU Oxford Handbook of International Human Rights Law (2013 http://ukcatalogue.oup.com/product/9780199640133.do ) și Introducerea poartă numele de Fundațiile teoretice iar primul capitol se cheamă Religie. Și face o trece în revistă a tuturor curentelor religioase importante: budism, hiduism, confucianism, islamism și creștinism. O astfel de educație religioasă comparativă ar putea fi oferită tuturor copiilor. Este un capitol de 50 de pagini foarte, dar foarte bine scris și pe înțelesul tuturor. Recomand.

        Apoi, tot în această carte se găsește un capitol numit Moral Philosophy în care era prezentat un studiu realizat pe copilașii cu vârsta de 5 ani, concluzionându-se că majoritatea știau să distingă dintre bine și rău și că aleg să reacționeze spre a face bine (aveau un simț altruist) indiferent de faptul că au avut sau nu un părinte care să-i educe în acest sens – adică să le spună ce este bine și ce este rău. Eu am observat acest aspect și la fiica mea și asta când împlinise numai un an. Știa când greșea din modul în care reacționa când făcea vreo boacănă, și asta înainte să intervin eu. Cei mici trebuie lăsați să greșească fără să fie certați. Au capacitatea naturală de a-și da seama de greșeală și de a dori să încerce să nu o mai repete. Nu trebuie umiliți pentru asta. De aceea este și vorba din popor că mai bine să faci cât mai multe prostii cât ești tânăr, decât atunci când ești bătrân.

        Revenind la studiu, acolo se mai arată că există o genă altruistă și că practic această genă altruistă este strâns legată de prezența unui grad mai ridicat sau mai scăzut de conștiință – conștiință care declansează sentimentul de vină care i-a naștere automat în noi atunci când facem un lucru mai puțin bun. Iar cei care au un grad mai ridicat de conșțiință ajung până la urmă să dezvolte boli psihice dacă sunt forțați de împrejurări/frică să facă lucruri contrare binelui/conștiinței. Și au nevoie de un mai mare efort rațional spre a încerca să-și scuze comportamentul rău (mai puțin altruist).

        Eu am făcut religia în școală și țin minte că am citit cu lacrimi în ochi pilda lui Avraam. Nu puteam înțelege cum poate un părinte să conceapă să-și ucidă propriul copil din dorința de a dovedi cuiva că e credincios. Am rămas profund uimită să văd, după 30 de ani, că la fel de mișcat și șocat a fost și Kierkegaard. E inexplicabil pentru mine cum poate un părinte să explice unui copil acea pildă într-un sens pozitiv. Cum să explici unui copil că în numele lui Dumnezeu este okey ca un tată să-și mintă soția, să-și mintă copilul, să-l lege la ochi, să-l urce pe munte, și să ridice cuțitul spre a-l ucide. Noroc că intervenise Dumnezeu. Cum? Cum să îl faci pe copil să se bucure mai mult că există Dumnezeu decât faptul că există un tată în viața lui? E pur și simplu fără cuvinte.

  2. Constantin STANCU spune:

    Credinta in Dumnezeu nu ar trebui sa fie optionala! Din pacate, crestinismul este fragmentat in mai multe culte. Unele accepta doar unele dintre valorile evanghelice, altele alte valori. Exemplu: otodocsii accepta crucea in inchinare, protestantii considera ca inchinarea ar trebui sa fie in duh si adevar, fara cruce, apoi problema icoanelor. Unii se roaga in prezenta icoanelor, altii considera ca Dumnezeu este Duh si se inchina in Duh si Adevar. Etc. Altele considera duminica ziua de odihna si frecventeaza biserica, altii sambata. Etc. Din cauza aceasta parintele asista copilul minor pentru a opta pentru ora de religie. Unele culte accepta bataia ca mod de educare a copilului imatur, altele nu accepta aceste lucruri. Diferentele creaza probleme sociale destul de complicate. Pe de alta parte, in Biblie sunt povestiri mult mai agresive. Exemplu, cartea Judecatori, acolo sunt violente care depasesc nivelul acceptabil. O femeie violata este transata in 12 parti si fiecare parte este trimisa ca mesaj la o familie din Israel privind caderea omului. Sau modul in care Solomon isi elimina adversarii, prin violenta, justificand pastrarea tronului. Exemplele ar putea continua. Este istoria omului incapabil sa se inteleaga si sa inteleaga societatea, natura, etc. Punguta cu doi bani? Omul este invatat sa povesteasca! Cati copii de la oras au vazut in ultima luna un cocos sau o gaina? Au auzit de Dorin Cocos, sau Iustin Capra, ori de Dorin Ciuperca…

  3. Constantin STANCU spune:

    Nu este nici din păcate, nici din fericire, aşa a fost creată lumea: Dumnezeu a dat omului liberul arbitru în ce priveşte voinţa sa, confirmaţi prima carte din Biblie! Omul a cunoscut adevărul, binele şi răul, poate opta în deplină cunoştinţă de cauză, cu efecte pe care le vede, le suferă, le cunoaşte, îl afectează… Codul genetic arată clar ce este omul… Cine îl citeşte, citeşte din pomul cunoaşterii binelui şi a răului…

  4. Cătălin OROVICEANU spune:

    Recunosc ca articolul aduce o perspectiva la care nu m-as fi gandit niciodata: aspecte cu iz penal in povestile lui Creanga.
    Putin exagerata mi se pare comparatia cu zilele de astazi, cand „foarte multi” tineri pleaca de acasa, savarsesc fapte penale in afara si apoi se intorc aici. Nu cred ca sunt „foarte multi” infractorii, mai multi sunt cei care pleaca la munca cinstita. Sa nu riscam sa cadem in capcana propagandei care prezinta romanii din Occident doar ca pe niste hoti, cred ca suntem mai buni de atat.
    La fel, cred ca in prima partea, doamna Mazilu-Babel are dreptate, nu putem din existenta lui Creanga in programa (si in educatia over all a copiilor nostri) sa ajungem la ipoteza ca trebuie sa acceptam si religia in scoli, pentru ca e o chestiune mai putin rea decat povestirile lui Creanga.
    Personal, aici cred ca e nevoie de echilibru. Eu cred ca copiii nostri trebuie sa primeasca o educatie religioasa minima. In primul rand ortodoxa, dar de acord ca trebuie sa stie si cate ceva despre celelalte religii. Religia crestina in general este o religie a iubirii, iar expunerea la ideile crestinismului nu ar trebui sa dauneze unui copil.
    Bineinteles, atunci cand orele de religie sunt predate intr-o maniera habotnica, cand copilul vine si iti spune acasa ca „trei generatii dupa tine vor arde in iad pentru pacatele pe care le faci tu acum”, normal ca esti reticent cu privire la a-ti mai lasa copilul la orele de religie. Te gandesti ca o fi bun crestinismul, dar nu vrei sa ti se transforme copilul intr-un „ciudat”, eventual fanatic religios, poate un membru al unui „ISIS crestin”.
    De aceea, e mare nevoie de echilibru in ideea de religie. Si de aceea ii inteleg pe parintii reticenti, asa cum inteleg si preoti de buna-credinta care militeaza pentru pastrarea religiei in scoli. Ii inteleg si pe preotii de mai putina buna-credinta, pentru ca si ei au justificarea lor (si aici stim cu totii despre ce vorbim).
    E bun si Creanga, pana la urma. Ne indobitoceste Miorita mai tarziu sa ne resemnam si sa ne acceptam soarta, povestile lui Creanga sunt o buna contra-pondere 🙂

  5. Maria BORNEA spune:

    Acum, problema este cum formăm copiii, ce repere le dăm pentru a putea alege bine în viitor. Dacă nu vor avea criterii corecte, îşi vor putea alege ca modele băieţii răi din spatele blocurilor, cei cu punga la gură, cei care înjură în fiecare propozitie, cei care sînt puternici şi lovesc etc. Unii dintre ei nu au norocul nici de părinţi care să poată fi bune repere.
    Cred, cu tărie, că D-zeu este totuși cel mai bun reper, iar cei care îl vor avea cu ei vor alege un drum bun în viaţă. Altfel, există riscul ca lumea viitorului să fie sălbatecă, fără repere şi valori bune, doar cu cele pe care le au şi animalele.
    Vă povestesc o discutie recentă cu doi dintre cei cinci nepoţi ai mei, în vîrstă de opt şi şase ani. Într-o seară au dormit la noi, iar la culcare, în momentele astrale dinainte de a adormi, împreună am spus Tatăl nostru. Cînd am ajuns la expresia „nu ne duce pe noi în ispită”, în cor m-au întrebat ce e aceea ispită, iar după ce le-am explicat, cel mare mi-a spus, cam așa: dar D-zei este bun, el nu ne păcăleşte, nu ne duce la fapte rele, el ne apără de ele şi ne ajută să nu le facem, sau nu este așa?
    Mărturisesc că eu nu am gîndit mai profund la această expresie şi m-am blocat. Am cam dat-o cotită, le-am spus că așa este, că D-zeu este bun şi cît poate ne apără de fapte rele, că nu ne ispiteşte şi nu ne îndeamnă să le facem. Vedeţi, ei au deja un reper: pe D-zeu cel bun şi așa este bine, pentru că există şansa ca şi ei să se străduiască să fie buni.
    Cred că trebuie să le dăm copiilor, cît mai devreme, aceste notiuni de religie, ca să aibă repere, criterii pentru optiunile lor viitoare. Dacă îi vom lipsi de ele, pericolul este foarte mare.
    Dar programa, manualele trebuie să fie pe măsura inteligentei lor, să fie făcute ştiintific, corect, credibil, pedagogic, nu formal, nu simplist, nu cu ameninţări, şi de către pedagogi foarte bine pregătiţi.
    Le poate dăuna ora de religie? Nicidecum. Cred că gălăgia este mult prea mare şi o facem ca să ne aflăm în treabă, pentru că mulţi dintre noi, dar mai ales dintre decidenţi, vor să se bage în seamă.
    Iisus a spus „Lăsaţi copiii să vină la mine.” Le va face rău Iisus?

    • Florin-Iulian HRIB spune:

      „Răsucite şi învîrtite gînduri ai, ca să mă exprim eufemistic”, stimata doamna M. Bornea (sic!).

      Daca „D-zeu este totuși cel mai bun reper”, cum pretindeti, hai sa desfiintam scolile sau sa le transformam in biserici si sa ne facem toti fie popi, fie pupatori de moaste, cruci, sutane si patrafire… 🙁

  6. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Problema este, doamna Maria, că Iisus a spus: lăsați copiii să vină la mine! Adică ei optau să vină, dar nu erau lăsați de cei mari. În cazul de față este fix invers. Ei erau împinși să meargă, deși poate ei nu vor.

    Iar o a doua mare problemă este dată de faptul că situațiile nu sunt analoage deoarece cei mici când merg la orele de religie nu se întâlnesc cu Iisus. Ci cu niște învățători de religie care dau note în funcție de cât de bine ai memorat o rugăciune. Credința nu este memorie. Iisus a spus lăsați copiii să vină la mine! – adevărat, dar nu a zis: dați note la copilași în funcție de cum defilează până la mine! și nici nu a zis: îmbrânciți copiii spre mine!

    Cu stimă,
    Mihaela Mazilu-Babel

  7. Maria BORNEA spune:

    Dar copiii, mai ales cei mici, nu pot hotărî singuri în problemele lor. Cei care trebuie să hotărască sînt părinţii. Noi trebuie să îi educăm, să le asigurăm accesul la cunoaştere, să îi canalizăm pe drumuri bune.
    Cît priveşte calitatea dascălilor de religie, evident este nevoie să aibă har, dar acesta este o piatră preţioasă şi deci rară, ori din această cauză nu putem scoate ora de religie. Trebuiesc refăcute programa şi manualele.

    • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

      Nimeni nu oprește pe un părinte să meargă cu al lui copil la Biserică. Nimeni nu oprește un copil să citească Biblia. Nimeni nu oprește părintele unui copil să opteze pentru ora de religie (eu nu aș opta având în vedere maniera în care mi s-a predat mie religia și maniera în care înțeleg că se predă acum religia). Iar credința, credința este diferită de religie. Nu e o legătură sine qua non. Prin religie, oamenii caută să-și exprime credința – doar atât. La fel cum legalitatea nu trebuie confundată cu dreptatea/statul de drept.

      Dar este cu totul altceva să spunem că pentru că Iisus a zis: lăsați copilașii să vină la mine! – înseamnă că trebuie să avem ore obligatorii de religie în școală (și cât se poate mai devreme în școală – nu care cumva în liceu). Sau că trebuie să punem copilașii să se roage la culcare, în fiecare seară. Sau să îi obligăm, dacă ei nu doresc, să participe la ora de religie pentru că noi, părinții știm mai bine! Când e vorba de iubire și de credință, credeți-mă că cei mici știu unele lucruri mult mai bine pentru simplul fapt că sunt inocenți. Iar credința și iubirea țin de inocență – dacă prin inocență înțelegem acțiunea bună fără un scop anume. Adică să faci bine de dragul binelui. Să spui adevărul de dragul adevărului. Binele și adevărul nu trebuie să devină un mijloc pentru a primi note bune sau laude. E ca frauda la lege. Iar niciunde în Bible Iisus nu încurajează părinții să-și împingă copilașii spre El. El doar îi roagă să nu se opună dorințelor celor mici de a-l vedea mai de aproape. Adică le atrage atenția că trebuie să aibă respect și considerație față de dorințele celor mici și să nu-i discrimineze direct pe motiv de vârstă. Adică să se uite de sus la ei pe motiv că sunt mici și nu știu ce vror. Așa am interpretat eu acel fragment din Biblie.

      Cu stimă,

  8. Darius MARCU spune:

    Religia inseamna indoctrinare, nu educatie. Un om fara religie este ca un peste fara bicicleta.
    Hypatia din Alexandria, cea mai mare minte feminină a antichităţii şi totodată prima matematiciană din istorie, a fost ucisă (macelarita) de un grup de creștini copți care o acuzau de producerea unor tulburări religioase în oraș.
    Aceasta spunea: „Fabulele ar trebui să fie predate copiilor ca fabule, miturile ca mituri, iar miracolele ca reprezentări literare. A preda copiilor superstiţiile ca adevăruri este unul dintre cele mai îngrozitoare lucruri. Mintea copilului le acceptă şi le crede, iar doar printr-o mare suferinţă, ce durează ani, va scăpa de această credinţă. De fapt, oamenii vor lupta în numele unei superstiţii la fel de repede ca în numele unui adevăr – uneori chiar mai repede, deoarece o superstiţie este intangibilă, astfel că nu poate fi demonstrată a fi falsă, iar adevărul este un punct de vedere, deci poate fi schimbat”.

    99% din cei care se declara crestini nu au citit Biblia, pentru a constata ce „valori” promoveaza: crima, genocid, incest, scalvie, etc sau contradictiile flagrante cuprinse in ea. Faptul ca au existat abuzuri grave ale bisericii de-a lungul timpului, este explicabil tocmai in existenta unor temeiuri in Biblie. Faza cu iubirea este chestie de marketing.
    Autorul vorbeste de legea talionului. Legea talionului apare de trei ori în Biblie. Prima dată apare în Cartea Exodului (Ex 21,23-25), când Moise le-a poruncit israeliților: „Iar de va fi și altă vătămare, atunci să plătească suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânatăie pentru vânătaie”. A doua oară, apare în „Levitic” (Lev 24,19-21), unde se mai adaugă regula: Cel ce va ucide un dobitoc să dea altul; iar cel ce va ucide un om să fie omorât. Deasemenea, in Deuteronom 19, 16, 18, 19 și 21:„ Să nu-l cruțe ochiul tău, ci să ceri suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior. Cu răul pe care îl va face cineva aproapelui său, cu acela trebuie să i se plătească”.
    Realitatea contrazice mitul efectului benefic al religiei in privinta conduitei corecte a cetatenilor.
    Suedia, tara cu un mare procent de ateisti, a anuntat inchiderea a 4 inchisori, din lipsa de „clienti”. In Finlanda exista unul din cele mai bune sisteme de invatamant din lume. Tarile cu cel mai bun nivel de trai din lume includ si tarile nordice. Tarile nordice aloca cu 20% mai multi bani pentru cercetare decat media europeana. Tarile europene cu cel mai mic buget alocat cercetarii sunt Roamania, Bulgaria, Grecia, campioane ale credintei.
    Pe de alta parte, in tarile cele mai credincioase, fie ortodoxe (Greia, Rusia, etc) sau catolice, (Italia) este in floare coruptia, crima organizata, saracia, nepotismul. La noi mai trebuie construite inca cel putin 11 inchisori.
    La testul international PISA, Roamania este codasa Europei, cu aproape 50% din elevi suferind de analfabetism functional. Nu de eliminarea spiritului critic, a ratiunii au nevoie elevii.

  9. Maria BORNEA spune:

    Vă semnalez un articol scris pe contributors.ro de Mircea Miclea pe această temă întitulat „Religia în şcoală.Cîteva clarificări necesare.” Foarte bun şi foarte documentat.

  10. Maria BORNEA spune:

    De fapt sunt mai multe articole acolo, şi pro şi contra, foarte bune toate. Merită citite, dar cel indicat mai sus mi se pare mai punctual, aduce clarificări pe care alti comentatori şi analişti nu le stiu.

  11. Florin-Iulian HRIB spune:

    Initial, in 6 martie 2015, adica imediat dupa ce am citit articolul de mai sus, am vrut sa-i dau o replica printr-un articolas intitulat asa: Preoţii sînt penali, „Doamne, iartă-mă”?! Intrucit JURIDICE.ro nu l-a publicat, il redau sub forma de comentariu, poate asa va fi acceptat:

    Un titlu ca o rugăciune şi un articol cît o frază: de multe ori cînd citeam conţinutul infracţiunii de înşelăciune, pregătindu-mă pentru admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, mă întrebam dacă preoţii nu se încadrează perfect la art. 215 din vechiul Cod penal, respectiv art. 244 din noul Cod penal. Poate de aceea nu m-a ajutat D-zeu să intru în magistratură, nu-i aşa? Oamenilor le place să fie minţiţi frumos, asta-i cert. Iar promisiunea raiului (cu a sa viaţă îmbelşugată după moarte) este un drog mai puternic decît orice raţiune slabă. Cîndva, un coleg de facultate (în prezent, mare judecător) mi-a replicat cu obidă că: „Dacă mi-aş pune mintea cu tine, n-aş alege nimic de tine”, iar această bravadă creştinească se ivise după o noapte întreagă în care îl bătusem rău la şah şi apoi îi demontasem pas cu pas toate încercările lui de a mă convinge că D-zeu există şi că biblia constituie adevărul suprem, de netăgăduit. Pur şi simplu unii oameni refuză realitatea. Iar realitatea este că rezultatele şcolare ale elevilor români sînt tot mai slabe de cînd s-a introdus religia în şcoli. Nu spun că religia ar fi cauza, ci doar constat că nu le-a ajutat prea mult la învăţătură… E de-ajuns să privim notele de la bacalaureat. Şi acum să înceapă corul de înjurături, blesteme şi anateme!

    P.S.1: Acest articolaş a fost zămislit ca reacţie la dezbaterea actuală din societatea românească, generată de ora de religie în şcoli, aşa-zis opţională. Pentru un articol mai amplu (la care achiesez în cea mai mare parte), fac trimitere la gîndurile jurnalistului Cristian Tudor Popescu despre acest subiect fierbinte: http://www.gandul.info/puterea-gandului/pentru-spalare-de-pacate-nu-te-ia-dna-13925819

    P.S.2: Este o minune (divină, desigur) cum unii parlamentari români cer mai mulţi bani pentru construirea de biserici, dar nu se zbat la fel de mult pentru construirea de şcoli, spitale, autostrăzi etc.!

  12. Petru MUSTĂȚEANU spune:

    Din doua, una! Ori stabilim ca fiecare copil sa isi aleaga religia la varsta majoratului, dar atunci sa isi aleaga si numele… pentru ca, in egala masura, parintii nu au dreptul sa aleaga un nume pe care copilul nu il doreste, Fie parinti aleg si numele si religia de mici si o pot schimba la majorat din proprie initiativa si numai daca este cazul!

    • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

      Stimate domnule Mustățeanu,

      În baza a ce puneți semnul egal între nume și religie? Și de ce, prin urmare, dacă avem dreptul/obligația să oferim un nume copilului nostru de la naștere, înseamnă că am avea obligația să oferim și o religie?

      Nu pricep.

  13. Goethe, în secolul al XVIII lea:

    „Da, dragă Wilhelm, iubesc copiii mai mult decât orice pe lume. Când îi privesc și văd în ei germenii tuturor virtuților și ai tuturor forțelor care vor fi cândva atât de folositoare, când întrezăresc în îndărătnicie statornicia și tăria de mai târziu a caracterului, iar în zburdălnicie, umorul sănătos și ușurința de a te strecura printre primejdiile lumii, când văd totul atât de neștirbit, atât de întreg, atunci repet mereu-mereu vorbele de aur ale învățătorului oamenilor: „Numai să fiți ca pruncii aceștia!”. Și noi, dragul meu, îi tratăm ca pe niște inferiori, pe ei care ne sunt egali și pe care ar trebui să-i privim ca pe niște modele. Spunem că nu trebuie să aibă voință! Dar noi n-avem?”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate