România la CEDO: cauza pendinte PĂTRĂUCEANU-IFTIMIE. Neacordarea divorțului, violență domestică și dreptul la respectarea vieții private
10 martie 2015 | Mihaela MAZILU-BABEL
SECȚIUNEA A TREIA, CEDO
Cererea nr. 30777/14
Mihaela-Mara Pătrăuceanu-IFTIME împotriva României
depusă la 9 aprilie 2014 și comunicată la 10 februarie 2015
1. Declarația de fapte:
Reclamanta, doamna Mihaela-Mara Pătrăuceanu-Iftime, este cetățean român, născută în 1975 și locuiește în Iași.
Faptele cauzei, așa cum sunt prezentate de către reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează:
În 1997, s-a căsătorit cu P. I. N., un preot. Copiii lor, F. P. și S. S. P., s-au născut în 2001, și, respectiv, în 2006.
De la începutul căsătoriei lor, P. I. N. a fost agresiv și violent față de reclamantă, atât fizic, cât și verbal. Copiii au fost adesea prezenți în timpul abuzului și de multe ori au fost amenințați de către tatăl lor cu violența, pălmuiți, loviți – inclusiv cu o curea.
La 10 mai 2010, soțul reclamantei a fost violent față de fiul lor, F. P,, iar, la 12 mai 2010, IML Iași a emis un certificat medical care atesta faptul că fiul reclamantului a prezentat echimoze ce au necesitat 1-2 zile pentru vindecare.
Reclamanta a dorit să introducă o acțiune de divorț, dar a abandonat această acțiune din cauza amenințărilor soțului ei.
La 14 martie 2011, fiul F. P. a fost bătut cu o curea. IML Iași a emis un certificat medical care atesta prezența de echimoze multiple pe corpul acestuia.
La data de 30 mai 2011, reclamanta a formulat o acțiune de divorț, solicitând desfacerea căsătoriei din cauza comportamentului violent al P. I. N.
La 14 iunie 2011, reclamanta a fost agresată fizic și verbal de către soțul ei și s-a mutat din casa lor. Copiii au rămas cu tatăl lor. Evenimentul a fost înregistrat la Poliția de la Secția 5, Iași, unde, apoi, reclamanta a fost convinsă de polițiști să renunțe la plângerea penală împotriva soțului ei, deoarece leziunile suferite de ea nu erau considerate a fi suficient de grave.
IML Iași a emis un certificat medical, la 15 iunie 2011, care atestă existența de echimoze pe brațele și picioarele reclamantei.
1.1. Procedura pentru obținerea custodiei temporare:
La 22 noiembrie 2011, reclamanta a solicitat să obțină custodia temporară a copiilor prin intermediul unei proceduri de urgență, până la încheierea procedurilor de divorț. La 16 decembrie 2011, cei doi de copii ai reclamantei, care aveau zece și, respectiv, cinci ani, au fost audiați de către instanță în cadrul unei ședințe secrete. Ei au menționat agresivitatea tatălui lor și și-au exprimat ferm dorința de a trăi împreună cu mama lor. F. P. a declarat că a fost bătut cu o curea de tatăl său.
Printr-o decizie din 20 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Iași, autoritatea părintească a fost acordată ambilor părinți, stabilindu-se totodată ca cei doi copii să trăiască împreună cu mama lor.
1.2. Acțiunea de divorț:
La 22 iunie 2012, Judecătoria Iași a respins acțiunea reclamantei pe fond. Aceasta a considerat că reclamanta nu a făcut dovada faptului că P. I. N. a fost violent față de copii, iar certificatele medicale prezentate nu au dovedit faptul că P. I. N. ar fi cauzat leziunile. Judecătoria Iași a considerat că reclamanta, dacă P. I. N. ar fi fost într-adevăr violent față de copii, ar fi luat mult mai prompt măsuri pentru a nu îl mai avea pe P. I. N. în preajma copiilor. De asemenea, reclamanta s-au mutat din gospodăria lor comună în iunie 2011, având apoi o relație extra-conjugală cu un alt bărbat. Judecătoria a stabilit că nu există un singur motiv motiv pentru acordarea divorțului care ar putea fi imputabil lui P. I. N.
Deoarece P. I. N. nu a depus o cerere reconvențională prin care să solicite desfacerea căsătoriei pentru vina exclusivă a reclamantei, divorțul nu a putut fi pronunțat. La 18 martie 2013, Tribunalul Iași a admis apelul reclamantei, permițând divorțul din vina comună a ambilor soți. Tribunalul Iași a admis declarațiile lui F. P. referitoare la comportamentul violent al tatălui, P. I. N., față de el și față de reclamantă, precum și declarațiile date de tatăl reclamantei prin care se confirma pretinsa violență. Ambii soți au fost considerați vinovați pentru deteriorarea căsătoriei.
P. I. N. a introdus recurs. Recurentul a subliniat că el este preot și că Statutul Bisericii Ortodoxe Române nu îi va permite să își exercite profesia în cazul unui divorț. Se pare, potrivit susținerilor recurentului, că acesta nu ar mai avea nicio justificare pentru a continua să-și practice profesia ca preot în cazul în care s-ar considera că acțiunile sale au contribuit la deteriorarea căsătoriei.
La 9 octombrie 2013, Curtea de Apel Iași a admis recursul și a casat decizia Tribunalului Iași. Curtea de Apel a reiterat faptul că reclamanta a părăsit familia în 2011, având o relație extra-conjugală. Instanța de recurs a mai menționat că nu există dovezi care să indice faptul că aceasta ar fi părăsit domiciliul conjugal din cauza comportamentului violent al recurentului. S-a considerat astfel că numai reclamanta a fost responsabilă pentru deteriorarea căsătoriei. Divorțul nu a fost astfel acordat.
1.3. Procedura pentru obținerea unui ordin de protecție împotriva P. I. N.:
La 27 noiembrie 2013, în timp ce reclamanta a sosit să-și ia copiii de la școală, P. I. N. i-a blocat calea, a strigat la ea și a insultat-o, atacând-o cu un levier. Copiii s-au speriat și au fugit în timpul atacului. Reclamanta, împreună cu alte două persoane, au plecat să caute copiii. P. I. N. i-a urmărit cu o mașină.
La aceeași dată, reclamanta a depus o plângere penală pentru amenințări și asalt împotriva P. I. N. Plângerea este în prezent pe rolul organelor de cercetare penală. Reclamanta și copiii ei au fost admiși timp de 14 zile într-un centru pentru protecția victimelor violenței în familie.
La 12 decembrie 2013, cazare lor a fost prelungită timp de șase luni.
La 7 februarie 2014, o evaluare psihologică a stabilit impactul negativ pe care episodul violent l-a avut atât asupra copiilor, cât și asupra reclamantei. S-a observat că cei doi copiii au suferit de frică, furie și sentimente negative intense; reclamanta a suferit de anxietate și episoade depresive.
La 13 februarie 2014, Curtea Iași a admis cererea reclamantei și a instituit un ordin de protecție împotriva lui P. I. N.
S-a dispus ca P. I. N. să nu se apropie mai mult de 20 de metri de reclamantă și de copiii ei și să stea la distanță de minim 100 de metri de fabrica unde aceasta lucra, dar și de școala copiilor. Curtea de Apel Iași a invocat declarațiile martorilor, declarațiile copiilor, precum și rapoartele psihologice încheiate de doi psihologi diferiți. Hotărârea a devenit definitivă la 6 august 2014.
2. Capete de cerere:
Reclamanta se plânge, în temeiul articolului 8 § 1 din Convenție, de refuzul instanței naționale de a-i acorda divorțul de soțul ei abuziv și de faptul că este obligată să mențină o căsătorie ce nu corespunde situației sale reale. În continuare, ea și copiii ei sunt obligați să revină într-un mediu violent, care le-a provocat traume psihologice. Reclamanta consideră că probele care se aflau la baza pretențiilor sale de acordare a divorțului au fost ignorate de către instanțele judecătorești, iar o astfel de ignorare a dus la încălcarea integrității sale fizice și psihice.
Reclamanta se plânge, în temeiul articolului 3 din Convenție, de faptul că refuzul de acordare a divorțului constituie o formă de toleranță față de violența din familie, privând-o atât pe ea, cât și pe copiii ei de o protecție efectivă împotriva comportamentului violent al lui P. I. N., manifestat ulterior datei de 27 noiembrie 2011.
În temeiul articolului 5 din Protocolul 7 la Convenție, reclamanta susține că cererea sa de divorț a fost refuzată cu scopul de a proteja pe soțul ei, care, fiind preot, nu ar mai fi putut practica, dacă acesta ar fi divorțat – mai ales în cazul în care divorțul i-ar fi acestuia imputabil.
3. Întrebări adresate părților:
Refuzul de a permite reclamantei să divorțeze de soțul ei a constituit o ingerință în dreptul la respectarea vieții sale private, în sensul articolului 8 § 1 din Convenție?
Dacă răspunsul este în afirmativ, această ingerință este în conformitate cu legea și necesară, raportat la articolul 8 § 2 din Convenție?
4. Dispoziții incidente:
4.1. de drept intern:
Art. 373: Motive de divorţ
Divorţul poate avea loc:
a)prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ;
b)atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
c)la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani;
d)la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.
Art. 379: Condiţii
(1)În cazul prevăzut la art. 373 lit. b), divorţul se poate pronunţa dacă instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în destrămarea căsătoriei. Cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soţi, instanţa poate pronunţa divorţul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorţ. Dacă culpa aparţine în totalitate reclamantului, sunt aplicabile prevederile art. 388.
(2)În ipoteza prevăzută de art. 373 lit. c), divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului reclamant, cu excepţia situaţiei în care pârâtul se declară de acord cu divorţul, când acesta se pronunţă fără a se face menţiune despre culpa soţilor.(s.n.-M.M.-B.)
Art. 388: Acordarea despăgubirilor
Distinct de dreptul la prestaţia compensatorie prevăzut la art. 390, soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soţului vinovat să îl despăgubească. Instanţa de tutelă soluţionează cererea prin hotărârea de divorţ.
4.2. de drept autonom CEDO:
ARTICOLUL 3 (în mod eronat invocat-n.n.)
Interzicerea torturii
Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.
ARTICOLUL 8
Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie
1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.
ARTICOLUL 5 din Protocolul nr. 7
Egalitatea între soţi
Soţii beneficiază de egalitate în drepturi şi în responsabilităţi cu caracter civil, între ei şi în relaţiile cu copiii lor referitor la căsătorie, pe durata căsătoriei şi în momentul desfacerii acesteia. Prezentul articol nu împiedică Statele să ia măsurile necesare în interesul copiilor.
Mihaela MAZILU-BABEL
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Sociale, Universitatea din Craiova
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
