Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
Citeşte mai mult în legătură cu Drept penal, Opinii
5 comentarii

Pedeapsa Girafă

11 martie 2015 | Valerian CIOCLEI

Girafa este un animal bizar, adică straniu, ciudat, neobișnuit. Ceva în alcătuirea lui iese din ordinea firească a lucrurilor, din tiparul comun asupra realității. În privința impactului șocant al acestui animal asupra spiritului uman, istoria se împletește cu legenda și creația literară. Astfel, se pare că girafa adusă de Cezar la Roma pentru a celebra victoria în campania din Egipt i-a stupefiat pe romani, girafa primită în dar de Lorenzo de Medici în 1486 i-a lăsat cu gura căscată pe cetăţenii Florenţei, iar tânăra girafă pe care, în anul 1827, sultanul Egiptului a trimis-o cadou regelui Franței a atras sute de mii de parizieni cărora nu le venea să creadă că un astfel de animal poate exista în carne și oase. Sugestivă este și reacția unuia dintre personajele create de Marin Preda, un țăran care ajunge la grădina zoologică în fața unei girafe și, după ce o privește uluit o zi întreagă, pleacă murmurând: așa ceva nu există! Toată mitologia creată în legătură cu girafa are un sens comun: suntem confruntați, uneori, cu realități ce nu pot fi incluse în ideea noastră despre realitate.

Am avut aceeași reacție de uluire, în urmă cu ceva timp, în fața unei hotărâri judecătorești: O pedeapsă de 22 de ani de închisoare pentru fapte de corupție? Imposibil. Așa ceva nu există!

Contextul aproape că nici nu contează. Că era vorba despre un judecător, că era vorba despre trafic de influență sau luare de mită, că era vorba de un concurs de infracțiuni etc. Departe de mine gândul că infracțiunile de corupție nu merită a fi sever sancționate. Cu certitudine, corupția în rândul magistraților este una dintre cele mai grave și periculoase forme de corupție. Lupul ajuns paznic la stână este semnul dezastrului pentru orice „turmă”. Dar o pedeapsă de 22 de ani pentru fapte de corupție, pedeapsă mai mare decât maximul ce poate fi aplicat pentru un omor, nu poate să intre sub nicio formă în reperele mele despre justiția penală, despre rolul și locul sancțiunii penale într-o societate normală.

Atât de ireală mi se pare o astfel de pedeapsă încât orice argument împotriva ei ar părea derizoriu. Ce se poate invoca împotriva unei astfel de pedepse? Principiul formulat de Beccaria și unanim admis de la el încoace, potrivit căruia pedeapsa trebuie să fie proporțională cu delictul și că ea nu trebuie să devină o chinuire inutilă a condamnatului? Un veac și jumătate de cercetare criminologică începută din vremea pozitiviștilor italieni, care ne spuneau că baza și proporția pedepsei trebuie să fie dată de periculozitatea infractorului, de posibilitatea acestuia de a mai dăuna societății? Toate teoriile și doctrinele de politică penală ale lumii civilizate care admit că trebuie să existe un echilibru între fenomenul criminal și reacția represivă împotriva acestuia? Chiar și argumentul utilitarist – economic ar părea superfluu, căci, evident, este o „afacere” păguboasă a ține pe cheltuiala statului, o perioadă așa mare de timp, un condamnat care, oricum, nu va mai putea repeta aceeași transgresiune a legii, deoarece niciodată nu va mai ocupa o poziție care să îi permită recidiva în acel domeniu. Da, orice argument mi se pare derizoriu pentru că, involuntar, îl raportez la „ceva care nu există”.

Dacă din punct de vedere, să zicem, criminologic, pentru a folosi un singur cuvânt, pedeapsa în discuție nu are nicio justificare, din punct de vedere tehnico-juridic, în favoarea ei ar putea fi adus un argument aparent solid: reglementarea concursului de infracțiuni în noul Cod penal.

Din informațiile apărute în media, fostul magistrat, despre pedepsirea căruia este vorba în aceste rânduri, a fost condamnat pentru mai multe fapte de corupție, pedeapsa de bază fiind de 6 ani și 10 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 15 ani și două luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite), astfel încât el va executa în final pedeapsa de 22 de ani închisoare. Rezultă că pedeapsa a fost aplicată în baza dispozițiilor noului Cod penal care, prin articolul 39 alin. (1) lit. b), stabilește că sporul de pedeapsă este obligatoriu: „când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite”. Se poate susține așadar, că dispozițiile noului Cod penal, care prevăd obligativitatea sporului, sunt ”vinovate” de apariția unor pedepse bizare.

Trebuie să reiau și de această dată câteva precizări pe care le-am făcut cu numeroase alte prilejuri, inclusiv în întâlnirile cu magistrați, la diferitele conferințe dedicate dezbaterii dispozițiilor noului Cod.

Jurisprudenta

Evenimente juridice

Servicii JURIDICE.ro

Arbitraj comercial

Pe de o parte, trebuie să reamintesc faptul că în Proiectul de nou Cod penal elaborat de comisia de specialitate, tratamentul sancționator al concursului nu obliga la aplicarea sporului, ci lăsa la aprecierea judecătorului dacă aplică sau nu un spor și în ce cuantum. Astfel, conform art. 38 alin. (1) lit. b) din Proiect: „când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se poate adăuga un spor de până la jumătate din totalul celorlalte pedepse stabilite”. Soluția era corectă, lăsând la latitudinea judecătorului, în funcție de cauza concretă, utilizarea acestei „arme” a sporului de pedeapsă. În „înțelepciunea” lui, legiuitorul „specialist” (mai precis comisia parlamentară) nu a acceptat propunerea specialistului „legiuitor” (mai precis comisia de specialitate) și a refuzat să se bazeze pe „înțelepciunea” judecătorului, sporul devenind în noul Cod obligatoriu. Sigur că, în aceste condiții, logica pedepselor din noul Cod a fost afectată, dar nu este locul aici pentru a dezvolta acest subiect… Este evident, însă, și a fost încă de la început pentru mulți practicieni, că această soluție aleasă pentru sancționarea concursului de infracțiuni este greșită și poate duce la soluții de nedorit.

Pe de altă parte, trebuie să precizez că și în aceste condiții, ale sporului obligatoriu, se poate ajunge la pedepse adecvate, dacă operațiunile logice pe care le efectuează judecătorul se înscriu într-o nouă paradigmă, adecvată contextului legislativ. Astfel, spre deosebire de raționamentul cu care eram obișnuiți conform vechiului Cod și doctrinei vechi, în contextul actual, judecătorul ar trebui să evalueze gravitatea globală a întregii activități infracționale, să stabilească „zona” de pedeapsă care ar fi adecvată, după care, în funcție de aceasta, să stabilească cuantumul fiecărei pedepse în parte, astfel încât să ajungă la o pedeapsă finală corectă, conform evaluării. Nu este o cale tocmai „ortodoxă”, conform principiilor clasice de individualizare, dar este singura cale prin care se poate ajunge la o pedeapsă rațională. În acest caz, scopul scuză mijloacele…

Din păcate, pedeapsa evocată mai sus nu reprezintă decât un exemplu. Practica judiciară în materie penală din ultima vreme ne oferă și alte pedepse care, fie în cuantumul lor, fie în modalitatea de executare, sunt greu sau imposibil de înțeles: pedepse Girafă.

Dar dacă nu există nici argumente criminologice și nici „servituți” tehnico-juridice inevitabile, de unde vin, totuși, pedepsele Girafă? În căutarea unui răspuns, mi-am amintit o ipoteză emisă de Freud în legătură cu originea și caracteristicile sistemului penal: „Dacă unul a reuşit să‑şi satisfacă o dorinţă refulată, este obligatoriu ca toţi ceilalţi tovarăşi de comunitate să se simtă animaţi de aceeaşi tentaţie; pentru a o reprima, trebuie sancţionată cutezanţa celui vinovat, şi adesea se întâmplă ca actul pedepsirii să le dea celor care îl execută prilejul de a comite, la adăpostul expierii, acelaşi fapt nelegiuit. Este aici unul dintre principiile fundamentale ale sistemului penal omenesc, care decurge în mod firesc din ipotetica identitate dintre dorinţele refulate şi cele ale acelora însărcinaţi să răzbune societatea”. (S. Freud, Totem şi Tabu, Ed. Mediarex, 1996, p. 86) Altfel și pe scurt spus: pedeapsa reflectă teama pedepsitorului (a societății) de a avea aceleași porniri condamnabile ca și cei pedepsiți. Dacă acesta ar fi răspunsul (sper că nu), ar fi trist și ar naște o altă întrebare:

Spre ce se îndreaptă societatea și justiția noastră penală?

Prof. univ. dr. Valerian CIOCLEI
Facultatea de Drept a Universității din București

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

Login | Pentru a putea posta comentarii trebuie să fiţi abonat. Dacă încă nu sunteţi, click aici pentru a afla despre avantaje!

Au fost scrise până acum 5 de comentarii cu privire la articolul “Pedeapsa Girafă”. Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare. Pe de altă parte, vă rugăm ca, înainte de a publica un comentariu, să citiţi cu atenţie politica de confidenţialitate JURIDICE.ro. În plus, vă rugăm să citiţi şi politica de confidenţialitate Akismet, plugin folosit de noi pentru a reduce comentariile spam.



  1. Adrian STAN spune:

    Caracterul facultativ al sporului a fost inlaturat probabil din pricina practicii art. 34 al vechiului Cod, in care sporul era exceptia, nu regula.

  2. Ionel ARAMA spune:

    Domnule profesor, societatea se indreapta spre ce nu avem curajul sa recunoastem:”canibalizarea” intre indivizi! Suntem intre doua lumi si nu apartinem niciuneia; dorim egalitatea in privilegii si fara responsabilitate, imbinand original valorile politice de stanga-unde statul este cel mai important, cu avantajele economice din capitalism obtinute de cei care lucreaza cu sau pentru stat.

  3. Florin-Iulian HRIB spune:

    Citez: „în contextul actual, judecătorul ar trebui să evalueze gravitatea globală a întregii activități infracționale, să stabilească „zona” de pedeapsă care ar fi adecvată, după care, în funcție de aceasta, să stabilească cuantumul fiecărei pedepse în parte, astfel încât să ajungă la o pedeapsă finală corectă, conform evaluării.”

    Comentez: d-le profesor, dvs. sugeraţi ca magistraţii să dea pedepse mai blînde, doar ca să le iasă socoteala… cît mai mică la sporuri. Am înţeles bine? În aceste condiţii, nu devine derizorie însăşi operaţiunea de individualizare? Toată activitatea judiciară se va rezuma la o simplă operaţiune de ajustare aritmetică.

    Şi, ca să termin cu începutul, cred că şi girafa „gîndeşte” despre om: tii, ce „animal bizar”, fără gît, fără coarne (excludem, de dragul discuţiei, bărbaţii înşelaţi de neveste…), pitic, numai două picioare slabe, limbă mică, două braţe moi, fără copite; hm, cum de există creatura asta stranie, neobişnuită?! 🙂

  4. Alex Stefan spune:

    Insasi aplicarea unei pedepse cu inchisoarea pentru anumite infractiuni este necorespunzatoare si lipsita de efecte din perspectiva functiei preventive a dreptului penal. Cred ca ar trebui regandit sistemul de sanctiuni penale, si gasite modalitati adecvate noului mileniu prin care nu doar sa „pedepsim”, ci si sa prevenim savarsirea unor infractiuni. Pedeapsa de 22 ani despre care se vorbeste in articol a fost probabil „un accident”, care nu se va mai repeta. Pe de alta parte, nu cred ca avem suficiente locuri in inchisori pentru toti cei care comit fapte de coruptie. Dar luand in considerare „tratamentul privilegiat” al unor condamnati, nici nu cred ca ar fi mare diferenta intre arestul la domiciliu si executarea pedepsei cu inchisoarea in anumite cazuri. Una ar fi totusi: cazare gratis in conditii de lux… Deci, unde e functia preventiva? Despre cea sanctionatorie nici nu poate fi vorba.

  5. Florin Grad spune:

    Functia preventiva a dreptului penal a disparut de mult timp. Acum poporul vrea sange si ani grei de inchisoare, de aceea a aparut noul cod penal.

Lasă un răspuns

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories