Gestiunea bunurilor comune ale soților în sistemul Codului Civil român – continuitate sau reformă? | Cristina Nicolescu
11 martie 2015 | Raluca-Andreea TRÎNCĂ-GĂVAN
Lect. univ. dr. Cristina Nicolescu a publicat în Revista Română de Drept Privat nr. 5/2013 articolul intitulat: “Gestiunea bunurilor comune ale soților în sistemul Codului Civil român – continuitate sau reformă?”.
În lucrarea sa, autoarea realizează o vastă și amănunțită prezentare a mecanismelor de gestiune a bunurilor comune potrivit Codului Civil, făcând apel totodată la prevederile existente în vechiul Cod al Familiei.
Studiul debutează prin evidențierea mecanismelor de gestiune a bunurilor comune de către soți (gestiune comună, gestiune separată, gestiune paralelă), prin sublinierea caracteristicilor generale și particulare ale acestora. Autoarea remarcă faptul că opțiunea Codului Familiei era aceea a gestiunii comune, completată de prezumția mandatului tacit reciproc între soți, fiind întâlnită și gestiunea paralelă (în cazul încheierii actelor de conservare cu privire la bunurile comune) sau gestiunea exclusivă (posibilitatea soților de a dispune prin testament de bunurile comune).
Analizând regulile instituite de Noul Cod Civil în materia gestiunii bunurilor comune ale soților, autoarea semnalează preferința legiuitorului pentru un sistem mixt, prin prezența gestiunii paralele pentru majoritatea actelor privind bunurilor comune, temperată de gestiunea comună și gestiunea exclusivă. În acest sens, autoarea evidențiază printre elementele de noutate aduse de Codul Civil: extinderea gestiunii paralele, dar și a sferei actelor ce pot fi încheiate doar cu consimțământul expres al ambilor soți, renunțarea la prezumția mandatului tacit reciproc, răspunderea pentru actele ce au prejudiciat comunitatea.
Autoarea nu omite în studiul său nici particularitățile regimului comunității convenționale privind gestiunea bunurilor comune ale soților, analizând posibilitatea conferită de legiuitor soților ca, prin comunul lor acord, să extindă categoria actelor ce necesită pentru încheiere consimțământul amândurora. Supunând atenției această prevedere conținută în art. 367 lit. c) C. civ., autoarea opinează că textul legal nu trebuie interpretat de o manieră restrictivă, soții având posibilitatea de a institui obligativitatea acordului nu doar pentru încheierea actelor de administrare, ci și a celor de dispoziție.
În final, autoarea consideră că Noul Cod Civil a optat pentru soluții flexibile, moderne, prin acordarea unei mai mari libertăți soților în ceea ce privește gestiunea bunurilor comune, păstrând totodată și mecanisme tradiționale prezente în vechiul Cod al Familiei.
