Secţiuni » Secţiuni speciale
Asigurări pentru avocaţiCariere juridiceCărţi juridiceConferinţe juridiceDezbateri juridiceEvenimente juridiceGrile juridiceLawyers WeekProfesionişti
BarouriInternaţionalJurisprudenţă inedită CITRLegal DaysLifeNotariatReviste juridiceSistemul judiciarUniversitaria
Barouri
Official partner: Uniunea Naţională a Barourilor din România

Baroul Satu Mare. Prezentare candidatură la funcția de consilier
13.03.2015 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Baroul Satu Mare a dat publicității joi, 12 martie 2015, prezentarea candidaturii avocatului Dana Nistor la funcția de consilier al Baroului.

Textul integral:

„Stimaţi colegi din cadrul Baroului Satu Mare, am decis să candidez la funcţia de consilier al Baroului Satu Mare, convinsă fiind de faptul că este nevoie de o schimbare, în bine, evident, în ceea ce priveşte modul în care suntem percepuţi în cadrul societăţii din care facem parte, în cadrul instanţelor în care ne desfăşurăm activitatea şi, mai ales, în relaţiile dintre noi.

Nu vă pot ascunde faptul că, după părerea mea, relaţiile dintre noi, avocaţii, s-au deteriorat în timp, personal, raportându-mă la anul înscrierii mele în Baroul Satu Mare, an în care am avut bucuria de a participa la şedinţe de pregătire profesională a tinerilor avocaţi stagiari organizate de către consilierii avocaţi cei mai experimentaţi din barou, la evenimente realizate de către barou cu ocazia depunerii jurământului de onoare de către tinerii avocaţi intraţi în profesie, cu ocazia zilelor de 8 Martie, zile de naştere petrecute împreună cu colegii ş.a.m.d., evenimente care aveau rolul şi rostul de a menţine legăturile dintre noi şi de a ne asigura confortul unui colectiv, într-adevăr, colegial.

Între timp, relaţiile dintre noi au devenit mai formale, mai reci, ajungând până la a nu se mai putea discuta despre o reală solidaritate între avocaţi. Această realitate este mai păguboasă decât suntem dispuşi, probabil, să acceptăm sau să credem, deoarece un corp amorf de practicieni ai dreptului nu se poate face auzit atunci când reclamă încălcarea unor drepturi, o masă disparată de avocaţi nu poate realiza nimic bun, pentru simplul fapt că pur şi simplu nu vorbim răspicat pe aceeaşi voce.

De aceea, am decis să candidez pentru această funcţie, dorind ca, în situaţia în care voi fi aleasă, alături de ceilalţi colegi ai noştri, să schimbăm traiectoria către care trebuie să se îndrepte eforturile noastre conjugate.

Această traiectorie este, din punctul meu de vedere, una care să ne asigure locul binemeritat şi rostul în rândul colegilor noştri magistraţi, procurori. Cred că avocaţii ar trebui să se bucure de un mai mare respect din partea acestora, respect pe care trebuie să-l recâştigăm prin dispute juridice mai corecte, care să denote mai multă consideraţie faţă de preopinent şi mai puţină obedienţă faţă de ceilalţi participanţi la înfăptuirea actului de justiţie. Principiul după care mă ghidez este acela că, dacă noi nu ne respectăm între noi, nu putem aştepta respect din partea celor de la care ni-l dorim.

Acest respect trebuie să se traducă nu doar în ascultarea avocatului până la finele pledoariei sale, la netemporizarea discursului său, dar şi în punerea la dispoziţia avocaţilor din Satu Mare a unui spaţiu adecvat, în cadrul Palatului de Justiţie, în care aceştia să poată discuta cu clienţii lor, să-şi depoziteze hainele şi robele, să dispună de un copiator şi, de ce nu, să poată bea o cafea.

Cred că suntem printre puţinele barouri din ţară care, până în prezent, nu beneficiază de aceste minime condiţii de exercitarea a profesiei lor şi cărora nu le este pusă la dispoziţie în clădirea în care îşi petrec cel puţin o treime din viaţă şi îşi consumă nervii nici măcar o toaletă proprie.

De asemenea, trebuie să ne recâştigăm respectul cuvenit robei pentru care am învăţat ani grei să o purtăm, din partea organelor poliţiei, ale administraţiei publice locale, ale finanţelor, care să nu trateze cererile efectuate de către avocaţi în numele propriilor clienţi cu aceeaşi lipsă de celeritate cu care tratează celelalte cereri, pentru că, de cele mai multe ori, acestea servesc şi sunt făcute în scopul soluţionării unor litigii. Toate aceste lucruri nu pot fi realizate decât dacă învăţăm să fim, din nou, uniţi, să ne apărăm interesele profesiei, nu doar la modul declarativ, astfel cum observ că s-a întâmplat până în prezent, ci la modul efectiv.

Totodată, îmi propun ca, alături de ceilalţi colegi din Consiliul Baroului Satu Mare, să lupt pentru pregătirea profesională continuă, să fie organizate, cel puţin o dată la două două luni, colocvii şi conferinţe pe teme de drept de actualitate, discuţii juridice pe speţe. Cred că dacă am realiza astfel de întâlniri, în care fiecare dintre colegi să discute probleme cu care s-au întâlnit, hotărâri pe care le-au primit clienţii lor în speţe similare, am fi cel puţin la fel de bine pregătiţi în a ne susţine cauzele ca şi colegii noştri judecători care se raliază, în bloc, unei practici judiciare.

Evident că, pentru a se realiza acest scop, trebuie ca, în primul rând, să avem un sediu propriu în care să aibă loc aceste întâlniri, personal considerând că diferitele localuri din municipiul nostru nu deservesc scopul acestor conferinţe, fiind absolut inadecvate. De altfel, cred că ar trebui să fim mai atenţi cu imaginea noastră publică, avocatul fiind, prin natura meserie sale, mai expus din toate punctele de vedere decât alţi practicieni ai dreptului, fiind subiectul unor judecăţi, nu de valoare, ci de non-valoare. Aşadar, îmi propun să mă raliez şi să susţin temeinic demersurile necesare achiziţionării sau edificării unui sediu propriu al Baroului Satu Mare.

De asemenea, mai am o nemulţumire legată de faptul că de atâta timp nu s-a făcut nimic pentru lărgirea competenţelor noastre, nu s-a făcut niciun pas în sensul susţinerii cu tărie a posibilităţii ca avocaţii din România să poată încheia acte juridice autentice, întocmai ca notarii.

Nu cred că, tăcând şi lamentându-ne pe această temă, se va schimba ceva şi cred că dacă am fi mai vocali, ca barou, în cadrul structurii centrale, am reuşi să obţinem mai multe drepturi pentru noi avocaţii sătmăreni (n. red. măcar dreptul de a beneficia de contribuţiile lunare pe care fiecare avocat le plăteşte şi care nu sunt puţine!).

Deci, mai puţin servilism, mai multă transparenţă şi infinit mai mult respect faţă de colegii avocaţi din partea organelor de conducere, având în vedere că, în esenţă, ne dorim cu toţii acelaşi lucru: să ne exercităm profesia cât se poate de bine, cu realizarea de satisfacţii nu doar materiale, dar şi profesionale.

Pledez, de asemenea, pentru repartizarea echitabilă a avocaţilor care exercită activitatea, din oficiu, problemele existente şi semnalate de către unii colegi, neputând fi trecute sub tăcere, cum s-a întâmplat până în prezent, în condiţiile în care fiecare tânăr avocat şi-a câştigat dreptul de a face aceste oficii. Sigur, nu-i exclud pe cei mai în vârstă, ceea ce este esenţial este ca toţi avocaţii aflaţi pe lista de oficii să le onoreze efectiv, chestiunile formale
nefiind benefice nimănui.

În fine, susţin la modul onest faptul că mă bucură că suntem atâţia candidaţi la funcţia de consilier al Baroului Satu Mare, deoarece mesajul este unul simplu: toată lumea doreşte o schimbare (n. red. rectific, aproape toată lumea), iar această nevoie de schimbare este rezultatul unor nemulţumiri care s-au acutizat şi acumulat în timp şi ne-au adus acolo unde suntem, respectiv în punctul în care am realizat că trebuie să schimbăm ceva, că avem nevoie de un nou decan care să ne reprezinte cu onoare, care să comunice cu noi, care să ne ajute, care să ne protejeze atunci când trebuie să fim protejaţi.

Nu în ultimul rând, cred că trebuie lămurită odată şi pentru totdeauna problema avocaturii clandestine, care există încă, în ciuda comunicatelor de presă împăciuitoare care au condus la sistarea protestului nostru şi nu se limitează doar la persoana care a determinat acest protest, existând mulţi alţi indivizi care procedează întocmai, prevalându-se de procuri speciale, dar în baza cărora, potrivit legii, nu ar avea dreptul să-şi susţină oral cauzele. Şi totuşi o fac, pentru că li se permite şi pentru că nu suntem respectaţi destul, nici noi ca persoane, iar despre interesele noastre, ce să mai vorbim?

În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, consider că ar fi un gest potrivit ca, colegii noştri, care sunt înscrişi în alte barouri din ţară, dar îşi desfăşoară activitatea preponderent pe teritoriul judeţului Satu Mare, să se transfere în Baroul Satu Mare, pentru a face pe deplin parte din colectivul nostru şi, de ce nu, pentru a contribui la bunăstarea acestui barou. Sper că nu se simte nimeni ofensat de acest punct de vedere, nu acest lucru l-am urmărit.

În concluzie, haideţi să redevenim avocați, mândri de robele pe care le purtăm, vehemenţi, dar respectuoşi în ceea ce susţinem, profesionişti în ceea ce facem, cu capacitatea de a fi solidari unul cu celălalt şi cu abilitatea de a ne alege echipa care pentru următorii patru ani să ne reprezinte interesele cu adevărat!

Cu deosebit respect,
Nistor Dana Cristina”

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.