Opinii privind posibilitatea obligării la muncă a debitorului obligaţiei de întreţinere în vederea dobândirii mijloacelor necesare pentru executarea obligaţiei de întreţinere | Manuela Elena Popescu
16.03.2015 | Andreea BREBU
Drd. Manuela Elena Popescu a publicat în Revista Română de Dreptul Muncii nr. 1/2015 articolul intitulat “Opinii privind posibilitatea obligării la muncă a debitorului obligaţiei de întreţinere în vederea dobândirii mijloacelor necesare pentru executarea obligaţiei de întreţinere”.
Până la intrarea în vigoare a actualului Cod civil, toate instituţiile de dreptul familiei erau reglementate de Codul familiei. Obligaţia legală de întreţinere nu făcea excepţie. Ulterior dispariţiei modalităţii de reglementare separată a Codului familiei, Codul civil tratează toate aspectele cu privire la obligaţia de întreţinere pe care trebuie să o îndeplinească o persoană în anumite situaţii. Astfel, nu în orice relaţie socială este incidentă obligaţia de întreţinere, ci doar în acele cazuri în care între debitor şi creditor există o relaţie de rudenie sau o legătură de familie, debitorul este singura persoană care trebuie să îndeplinească obligaţia de întreţinere şi acesta să aibă posibilitatea de a întreţine pe creditor. În acest context, posibilitatea debitorului de a-şi îndeplini obligaţia de întreţinere faţă de creditor este legată în mod inevitabil de existenţa capacităţii de muncă a acestuia, pentru că doar prin exercitarea aptitudinii de a munci, debitorul poate să îşi procure mijloacele materiale necesare pentru îndeplinirea efectivă a obligaţiei de întreţinere. Prin urmare, rămânerea în pasivitate faţă de posibilitatea exercitării aptitudiniii de a munci nu scuteşte pe debitor de obligaţia de care este ţinut.
Cu privire la acest aspect, doctrina a exprimat opinia conform căreia debitorul poate fi obligat să presteze muncă în scopul îndeplinirii obligaţiei de întreţinere, situaţie care, în temeiul art. 42 alin. 2 lit. c) din Constituţie, nu constituie muncă forţată, deoarece se consideră că obligaţia de întreţinere face parte din obligaţiile civile normale pe care legea fundamentală nu le consideră situaţii de muncă forţată.
Autoarea îşi exprimă rezervele faţă de această interpretare a literaturii de specialitate şi îşi motivează opinia prin intermediul practicii judecătoreşti pronunţate sub imperiul Codului familiei, cât şi prin jurisprudenţa recentă, ulterioară intrării în vigoare a actualului Cod civil, precum şi prin deciziile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în legătură cu acest subiect.
Prin considerarea tuturor acestor aspecte sensibile regăsite în legislaţie cu privire la obligaţia de întreţinere, în concluzia articolului sunt elaborate o serie de propuneri de lege ferenda privind înlocuirea sintagmei “obligaţii civile” în “obligaţii civice” în scopul înlăturării riscului intervenirii unor interpretări diferite ale art. 42 alin. 2 lit. c) din Constituţie şi reformularea art. 4 alin. 3 lit. b) din Codul muncii pentru a detalia situaţiile în care este legală obligarea la muncă a unei persoane, pentru a nu mai exista pe viitor interpretări diferite în măsură de a încălca drepturile omului. În condiţiile legislative actuale, atât naţionale cât şi europene, obligarea unei persoane apte de muncă să presteze muncă în scopul asigurării mijloacelor materiale necesare îndeplinirii datoriei de care este ţinută constituie unul dintre cazurile de muncă forţată şi este contrară normelor legale.
