Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Procedura verificării prealabile a cererii de chemare în judecată și cererea de reexaminare | Ion Deleanu


17 martie 2015 | Ioana-Bianca TOFAN

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: Procedură civilă, Revista revistelor juridice

Prof. univ. emerit dr. Ion Deleanu a publicat, în Revista Română de Drept Privat nr. 1/2014, articolul intitulat „Procedura verificării prealabile a cererii de chemare în judecată și cererea de reexaminare”.

Procedura de verificare și de regularizare a cererii de chemare în judecată, considerată în ansamblul ei, este o „procedură prealabilă” activității de judecată propriu-zise sau, mai exact spus, activității de „cercetare a procesului” și dispozițiile din acest domeniu se aplică în toate materiile, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare. Dispozițiile ce reglementează această procedură se aplică atât în procedura contencioasă, cât și în procedura necontencioasă.

Dispozițiile Codului de procedură civilă cuprind în structura lor două instituții procesuale relativ autonome, dar mutual complementare: verificarea prealabilă a cererii de chemare în judecată și, consecutiv acestei verificări, dacă este cazul, pronunțarea de către completul căruia, aleatoriu, i s-a repartizat cererea spre soluționare a unei încheieri de anulare a acesteia sub condiție; reexaminarea încheierii de anulare de către un alt complet al aceleași instanțe și, consecutiv reexaminării, pronunțarea de către acest al doilea complet a unei încheieri definitive de admitere sau, după caz, de respingere a cererii de reexaminare. Cele două complete sunt, evident, complementare, niciunul nu poate exista fără celălalt.

Procedura prezintă un „obiect strict determinat”, respectiv neregularități cu privire la cererea de chemare în judecată, și aceasta este, în principiu, obligatorie pentru completul căruia i s-a repartizat spre soluționarea în fond această cerere.

Întreaga procedură este polarizată în jurul ipotezei „anulării” cererii de chemare în judecată, mai înainte de vreo solicitare făcută completului de judecată în acest sens, o „anulare” într-o procedură necontencioasă, susceptibilă însă de a deveni aparent contencioasă numai prin raporturile ce s-ar stabili ulterior între reclamant și acel complet prin exercitarea unei cereri de reexaminare.

Procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată este, inevitabil, o procedură dilatorie.

Din punct de vedere al naturii juridice a „cererii de reexaminare”, aceasta este, indubitabil, o „cale de atac”, dar una „specifică”. Cererea de reexaminare este o cale de atac exclusivistă, ei neputându-se substitui nicio altă cale de atac sau vreo altă procedură cu același obiect, cu același scop și cu aceleași rezultate. Aceasta este o cale de atac unică, exclusivistă și specifică, implicând în rezolvarea ei două completuri ale aceleași instanțe.

Cererea de reexaminare este o cale de atac specifică, exclusivistă, dinamică și deosebit de eficientă pentru unele categorii de încheieri judecătorești, înlăturând posibilele sau realele incidente în cursul procesului civil și astfel înlesnind valorizarea efectivă și deplină a dreptului de acces la justiție.

Din punct de vedere al formei cererii de reexaminare, aceasta este caleidoscopică, putând avea diferite forme, îndeosebi în raport cu obiectul ei.

Ioana-Bianca TOFAN

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică