Decizia Comisiei privind normele de securitate pentru protecția informațiilor UE clasificate
18 martie 2015 | Elena ALBU
În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 72, din 17 martie 2015, a fost publicată Decizia 2015/444 a Comisiei privind normele de securitate pentru protecția informațiilor UE clasificate.
Obiectul deciziei: Dispozițiile în materie de securitate ale Comisiei referitoare la protecția informațiilor clasificate ale Uniunii Europene (IUEC) necesită o revizuire și o actualizare care să țină seama de evoluțiile instituționale, organizatorice, operaționale și tehnologice. Comisia Europeană a lansat, împreună cu guvernele Belgiei, Luxemburgului și Italiei, instrumente privind aspectele legate de securitate pentru principalele sale locații. Comisia, Consiliul și Serviciul European de Acțiune Externă își asumă angajamentul de a aplica standarde echivalente de securitate pentru protecția informațiilor clasificate ale Uniunii Europene. Este important ca Parlamentul European și alte instituții, agenții, organe sau oficii ale Uniunii să fie asociate, atunci când este cazul, la principiile, standardele și normele de protecție a informațiilor clasificate necesare pentru protejarea intereselor Uniunii și ale statelor sale membre. Gestionarea acestor informații constă în aplicarea unor măsuri administrative în scopul de a le controla pe durata ciclului lor de viață, pentru a completa măsurile prevăzute în prezenta decizie, contribuind astfel la descurajarea, detectarea și remedierea compromiterii sau a pierderii deliberate ori accidentale a informațiilor de acest tip.
Prezenta decizie a intrat în vigoare la 18 martie 2015.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro