Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Recuperare creanţe
Recuperare creanţe
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
15 comentarii

Doamne, ferește-ne de Codul civil!
18.03.2015 | Radu RIZOIU

Secţiuni: Banking, Drept civil, Opinii, Recuperare creanțe, Selected
JURIDICE - In Law We Trust

Titlul nu are nicio conotație retorică. El este inspirat de o replică (venită din public, dar acceptată tacit de reprezentanți ai ANPC) în cadrul unei conferințe dedicate Zilei Consumatorului de Produse Financiare. În contextul în care se discuta despre proiectul de lege pentru transpunerea Directivei 17/2014, s-a pus problema colectării creanțelor derivate din credite neperformante. Moment la care replica unui reprezentant al unei asociații de protecție a consumatorului a venit prompt (și cu obidă): „Acum o să ajungem să ni se aplice Codul civil!”.

Se pare că astăzi, la aproape 4 ani de la intrarea în vigoare a Noului Cod civil, începem să îl băgăm în seamă… dar cu teamă, chiar cu frică. Noul Cod civil a devenit un dușman de temut. De ce? Pentru că, ascunse între prevederile sale, regăsim monștrii perfizi care devin instrumentele de opresiune ale creditorului. Se zice că un creditor ar putea (conform acestui Cod civil) să ceară plata integrală a creanței sale (inclusiv dobânzile). Mai mult, un zvon răutăcios susține că ar putea creditorul să vândă (într-o executare silită) nu numai bunul ipotecat, ci orice alt bun al debitorului. Și, culmea ilegalității, creditorul poate să-și vândă creanța unui recuperator care să vină apoi să o execute împotriva debitorului rămas fără apărare. Cum, fără apărare? Păi da, fără ca debitorul să poată opună cesionarului faptul că acesta nu are dreptul să exercite drepturile cedentului. Adică: ori mă execută banca, ori nimeni.

Noroc că există Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului! Reprezentanții ANPC ne-au asigurat că (se) lucrează la o serie de legi care să reglementeze fiecare aspect al vieții consumatorului. Nu de alta, dar ar fi păcat de „licența” dată de art. 1177 NCC de a putea deroga de la regimul juridic general în cazul contractelor de consum. Deja proiectul de transpunere a Directivei 17/2014 pășește cu forță pe acest tărâm mirific.

De exemplu, art. 48 din Proiect ne informează că „În cazurile în care drepturile creditorului în temeiul unui contract de credit sau contractul însuși se cesionează (…), consumatorul are dreptul să invoce împotriva cesionarului orice mijloc de apărare la care putea recurge împotriva creditorului inițial”. Avem deja o derogare importantă de la dispozițiile art. 1582 NCC. Sau nu? Oare nu ne aflăm în ipoteza descrisă illo tempore de un profesor de-ai mei ca fiind categoria „legiuitorul narează”? Oare nu inventăm norme care există doar de dragul de (supra)reglementare?

Apoi se vorbește despre împărțirea riscurilor între creditor și debitor, folosind un algoritm foarte simplu: „returnarea sau transferarea către creditor a garanției sau a veniturilor obținute din vânzarea garanției este suficientă pentru rambursarea totală a creditului” (art. 47 din Proiect). Altfel spus, posibilitatea oferită de lege de a prelua bunul ipotecat în contul creanței [art. 24602463 NCC] devine din opțională, obligatorie pentru creditor. Explicația ANPC este perfectă: oricum la acordarea creditului s-a avut în vedere valoarea imobilului ipotecat, deci banca nu a evaluat alte surse de rambursare. Din păcate, această logică este contrazisă de (alte) reglementări europene care impun băncilor o atitudine prudentă prin care rambursarea creditului să nu depindă de executarea bunului ipotecat, ci de capacitatea de rambursare a debitorului, derivând din veniturile acestuia (exemple se găsesc în art. 144.2.b, 146.2.b și 199.2.b din Regulamentul (UE) 575/2013). Iată de ce orice dosar de credit presupune dovedirea veniturilor clientului: ele sunt avute în vedere de bancă la rambursare. Iar dacă din aceste venituri au fost achiziționate alte bunuri, nu înseamnă că banca nu le poate executa silit (și) pe acestea [art. 2324 NCC].

În sfârșit, se discută de practicile unor creditori care întârzie executarea silită pentru a permite creșterea creanței prin acumularea de dobânzi (penalizatoare). Remediul? Limitarea perioadei de executare între 3 și 6 luni de la accelerarea scadenței (art. 46 alin. (9) din Proiect). Dincolo de impedimentele serioase (pentru debitor) ridicate de o asemenea „accelerare” a executării silite, oare nu era suficientă regula din art. 1534 NCC care impunea creditorului să minimizeze prejudiciul?

Fără a pretinde o concluzie, Noul Cod civil pare să fi ieșit din conul de umbră, dar doar pentru a fi pus la zid. Este nevoie să citim (și să înțelegem) dispozițiile acestuia și să nu mai inventăm roata. În același timp, transpunerea directivelor a ajuns într-o nouă fază: de la copierea fidelă din deceniul trecut, s-a ajuns la interpretarea creativă a dispozițiilor directivelor pe motiv de „specificitate” națională. Consumatorul român este văzut ca un consumator mai oropsit decât orice alt consumator european. El trebuie apărat mai mult. Față de cine? Se pare că față de el însuși. Numai că excesul de protecție se poate foarte ușor transforma într-o lipsă de obiect al protecției. Dacă românul consumator de credite devine prea apărat, el nu va mai avea acces la credit. Deja condițiile de creditare s-au înăsprit extrem de mult. În situația în care băncile vor fi puse în poziția de a evalua impactul unei reglementări de genul celei propuse de ANPC, costurile de creditare vor crește. Băncile nu sunt instituții de binefacere, ci afaceri care urmăresc profitul. Orice riscuri impuse legislativ vor fi evaluate și introduse în costurile impuse clienților băncii.

De aceea, cred că ar trebui ca o reglementare nouă trebuie să aibă în vedere două repere: verificarea reglementării existente și evaluarea impactului pe care îl va genera în societate. Nu toate derapajele existente în societate trebuie corectate prin măsuri legislative. Justiția poate netezi asperitățile respective prin aplicarea unor reguli de drept existente – în definitiv, este vorba de sancționarea unor abuzuri ale creditorilor. De ce să încorsetăm toți creditorii într-un tipar limitat de teamă să nu existe abuzuri? Este ca și cum am încuia copilul în casă de teamă să nu se rănească dacă iese în curte…

Av. dr. Radu RIZOIU
RIZOIU & ASOCIAȚII

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

15 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti