Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Cerere de reexaminare asupra Legii pentru conferirea titlului de „Erou al Naţiunii Române” lui Avram Iancu, pentru viaţa închinată şi jertfită spre propăşirea neamului românesc
19.03.2015 | JURIDICE.ro

Klaus Iohannis, Președintele României, a semnat miercuri, 18 martie 2015, cererea de reexaminare asupra Legii pentru conferirea titlului de „Erou al Naţiunii Române” lui Avram Iancu, pentru viaţa închinată şi jertfită spre propăşirea neamului românesc.

Cererea integral:

”Domnului Călin Popescu-Tăriceanu,
Președintele Senatului,

În temeiul Articolului 77 alineatul (2) din Constituţia României, republicată, formulez următoarea CERERE DE REEXAMINARE asupra Legii pentru conferirea titlului de „Erou al Naţiunii Române” lui Avram Iancu, pentru viaţa închinată şi jertfită spre propăşirea neamului românesc.

Motivele cererii de reexaminare sunt următoarele:
”Legea are ca obiect de reglementare conferirea titlului de „Erou al Naţiunii Române” lui Avram Iancu. Astfel, pentru cinstirea în mod deosebit a memoriei lui Avram Iancu (1824-1872), considerat cel mai mare erou naţional al românilor din Transilvania, cu merite excepţionale în afirmarea identităţii şi a drepturilor naţionale pe teritoriul strămoşesc, potrivit articolului unic al Legii transmise la promulgare, se conferă fostului conducător al revoluţiei române din 1848-1849 din Transilvania titlul de „Erou al Naţiunii Române”.

Cu respectul cuvenit pentru tot ce a reprezentat Avram Iancu pentru națiunea română, considerăm că, atât pentru cinstirea memoriei acestui mare erou, cât și pentru realizarea într-o modalitate adecvată tehnic-legislativ a intenției avute în vedere de legiuitor, se impune reexaminarea de către Parlament a legii menționate.

Prin definiţie, legea, ca act juridic de putere, al cărei conţinut este determinat de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia, este expresia exclusivă a voinţei legiuitorului. Astfel, în conformitate cu prevederile constituționale referitoare la lege ca act al Parlamentului și având în vedere și jurisprudența constantă a Curții Constituționale din 2005 și până în prezent (Decizia nr. 600/2005, Decizia nr. 970/2007, Decizia nr. 494/2013), chiar în absenţa unei prevederi prohibitive exprese, este de principiu că legea are, de regulă, caracter normativ, natura primară a reglementărilor pe care le conţine fiind însă uneori dificil de conciliat cu aplicarea acestora la un caz sau la cazuri individuale. Așadar, considerăm că recunoștința şi respectul pe care le impun o personalitate de amplitudinea celei a lui Avram Iancu nu pot fi convertite juridic, și cu atât mai puțin politic, în argumente de natură să impună şi să justifice instituirea unui regim juridic intuitu personae, consacrat prin lege întrucât, într-o asemenea situație, legea și-ar pierde rațiunea, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz prestabilit fără echivoc.

O reglementare în scopul cinstirii memoriei şi în semn de gratitudine pentru cei care au contribuit la afirmarea identităţii şi a drepturilor naţionale poate fi însă adoptată de către Parlament, însă aceasta impune o abordare diferită sub aspect tehnic-legislativ, care să aibă în vedere însă rolul Parlamentului în ansamblul autorităților publice, dar și locul legii, ca act al Parlamentului, în sistemul juridic român. În acest sens, considerăm că, pentru a-i onora pe cei care au contribuit la afirmarea valorilor naţionale, Parlamentul este în drept să instituie, cu caracter normativ, prin lege, titlul de „Erou al Naţiunii Române”, stabilind totodată și procedura de acordare a acestuia, precum şi modalitatea de atestare a acordării titlului (brevet sau plachetă, care să aibă caracter de însemn). De asemenea, prin lege, Parlamentul ar putea reglementa atribuţia celor două Camere de a face propuneri, prin hotărâre, cu privire la personalitățile cărora ar urma să li se confere, în concret, acest titlu.

Față de conținutul normativ al articolului unic al Legii pentru conferirea titlului de „Erou al Naţiunii Române” lui Avram Iancu, pentru viaţa închinată şi jertfită spre propăşirea neamului românesc, potrivit căruia acest titlu se conferă prin efectul legii, urmează să aveți în vedere și incidența dispozițiilor Art. 94 lit. a) coroborate cu cele ale Art. 100 din Constituția României republicată, care stipulează prerogativa exclusivă a Președintelui României de a conferi titluri de onoare, prin decret contrasemnat de către Prim-ministru, și nu Parlamentului, prin lege.

Având în vedere necesitatea clarificării aspectelor de mai sus şi ţinând cont de competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicit reexaminarea Legii pentru conferirea titlului onorific de „Erou al Naţiunii Române” lui Avram Iancu, pentru viaţa închinată şi jertfită spre propăşirea neamului românesc.

KLAUS – WERNER IOHANNIS
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI”


Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.