Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Aspecte privind obligația de plată a remunerației cuvenită dreptului de suită din perspectiva actualei jurisprudențe europene în domeniu

24.03.2015 | Sorin Eduard PAVEL
Abonare newsletter

Dreptul de suită reprezintă unul dintre obiectele dreptului de autor, fiind reglementat la nivel european prin Directiva 84/2001 privind dreptul de suită (Directiva 84/2001), directiva ce a fost transpusă prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe dreptului de autor (Legea nr. 8/1996).

Dreptul de suită reprezintă un drept inalienabil, care nu poate face obiectul vreunei renunțări, „cu caracter frugifer, care dă autorului/artistului posibilitatea să perceapă o remunerație pentru înstrăinările succesive” ale unei „opere de artă grafică sau plastică ori ale unei opere fotografice” [pct. 2 din preambulul Directivei 84/2001; art. 21 alin. (1) din Legea nr. 8/1996].

Metodologia de colectare a remunerațiilor dreptului de suită este reglementată printr-un protocol ce a fost publicat în decizia Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 231/2006 (numit în continuare Protocol).

Potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Directiva 84/2001, remunerația dreptului de suită se plătește de regulă de vânzător, statele membre având libertatea să prevadă ca această remunerație să se plătească de către „cumpărători sau intermediari, profesioniști ai pieței obiectelor de artă” (ex. „saloane, galerii de artă și, în general, orice comerciant de opere de artă”), în mod exclusiv sau partajat cu vânzătorul.

Ce se întâmplă în ipoteza în care, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (4) din Directiva 84/2001, un stat membru adoptă o legislație în care prevede că vânzătorul sau un profesionist de pe piața artei care intervine în tranzacție este persoana obligată la plata remunerației dreptului de suită, iar aceștia, în cursul tranzacției ce are ca obiect revânzarea operei de artă, să convină cu un terț sau chiar cu cumpărătorul operei, ca acesta din urmă să suporte definitiv costul remunerației dreptului de suită?

La această întrebare a răspuns Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) prin hotărârea pronunțată în cauza C-41/14 (Christieʼs France SNC vs. Syndicat national des antiquaires), statuând că art. 1 alin. (4) din Directiva 84/2001 „nu se opune ca persoana obligată la plata dreptului de suită, desemnată ca atare de legislația națională, indiferent dacă este vânzătorul sau un profesionist de pe piața artei care intervine în tranzacție, să poată să convină cu orice altă persoană, inclusiv cumpărătorul, ca aceasta din urmă să suporte definitiv, în tot sau în parte, costul dreptului de suită, cu condiția ca o astfel de înțelegere contractuală să nu afecteze cu nimic obligațiile și răspunderea ce revin persoanei obligate la plată către autor”.

Protocolul ce stabilește metodologia de colectare a remunerațiilor dreptului de suită menționat mai sus prevede că titularii obligației de plată sunt vânzătorul și intermediarul [definiți ca „persoane fizice autorizate care realizează activități de revânzare a unei opere originale de artă grafică sau plastică ori a unei opere fotografice” (de ex. „saloane, galerii de artă, case de licitație sau orice comerciant de opere de artă”)].

De lege ferenda, se impune armonizarea Protocolului cu decizia CJUE pronunțată în cauza C-41/14, prin extinderea sferei obligației de plată a remunerației dreptului de suită și asupra cumpărătorului operei, sau asupra oricărei alte persoane ce are calitatea de profesionist pe piața artei și căreia, în condițiile precizate de decizia CJUE, i-a fost transferată această obligație de plată prin convenție civilă încheiată cu vânzătorul sau cu intermediarul care tranzacționează opera de artă purtătoare a dreptului de suită.

Sorin Eduard Pavel

Sorin Eduard Pavel

Lipsa armonizării Protocolului cu decizia CJUE va genera o serie de controverse juridice ce pot influența finalitatea unei acțiuni în pretenții pentru neplata remunerației dreptului de suită, din moment ce cumpărătorul sau un terț care nu este parte în tranzacția operei de artă, cărora li se transfera obligația de plată a dreptului de suită printr-o convenție civilă, sunt persoane care nu aparțin categoriei debitorilor plății remunerației cuvenite pentru acest drept, definiți de Protocol.

Avocat Sorin Eduard PAVEL
SCHOENHERR ȘI ASOCIAȚII SCA

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week