Experții selectați pentru a participa la workshopuri de formare continuă pentru procurori
24.03.2015 | JURIDICE.ro

Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicității luni, 23 martie 2015, rezultatele procedurii de selecție a cinci experţi în vederea participării la 5 workshop-uri de formare continuă pentru procurori care ocupă funcţii de conducere şi manageri economici în domeniul managementului judiciar, organizate în cadrul proiectului „Asistenţă pentru consolidarea capacităţii sistemului judiciar din România de a face faţă noilor provocări legislative şi instituţionale”.
Într-o primă etapă, comisia a analizat candidaturile prin prisma criteriilor de admisibilitate prevăzute în anunţ. Ca urmare a acestei analize, comisia a constatat că una dintre candidaturi nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, nefiind respectată documentaţia de înscriere, în sensul că documentul depus nu îndeplinește condiţiile unui plan de seminar, astfel încât nu a permis evaluarea corespunzătoare a criteriilor de selecţie şi nu a fost precizată oferta financiară.
Comisia a selectat pentru posturile de experți în cadrul proiectului următoarele persoane:
1. Cătălin IONESCU, specialist în domeniul managementului
2. Lucia POP, specialist în domeniul managementului
3. Tamara MANEA, procuror
4. Nelu CIOBANU, procuror.