Detaşarea, termen juridic plurivalent | Cătălin Ţacu
25 martie 2015 | Andreea BREBU
Drd. Cătălin Ţacu a publicat în Revista Română de Dreptul Muncii nr. 1/2015 articolul intitulat „Detaşarea, termen juridic plurivalent”.
Dezvoltarea economică şi socială de pe plan internaţional a dat naştere necesităţii unor categorii diferite de nevoi ce se resimt în statistica migratorie din ultimele decenii. Mobilitatea mărfurilor şi a capitalului, dar şi nevoia de dezvoltare tot mai mare au creat în prezent un adevărat fenomen de deplasare a lucrătorilor dinspre Europa de Est către Europa de Vest. Deşi mobilitatea geografică în Europa nu depăşeşte nivelul din America, Australia sau Canada, totuşi, antropologia poate face studii interesante pe seama acestui fenomen şi în Europa. Specialiştii vorbesc despre fenomenul mobilităţii europene a resurselor umane în scopul căutării unui loc de muncă pe care nu îl găsesc în locul de origine, din perspectivă activă, atunci când persoanele din proprie voinţă pleacă în căutarea unui loc de muncă peste graniţele ţării de origine şi, din perspectivă pasivă, când relaţiile dintre angajator şi angajat existente anterior relocării transnaţionale se păstrează şi după acest moment. Această a doua situaţie este în fapt o detaşare transnaţională care devine din ce în ce mai des întâlnită ca urmare a obiectivului de dezvoltare a companiilor.
Importanţa fenomenului a determinat şi reglementarea acestuia prin Directiva 96/71/CE privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii, directivă transpusă în dreptul intern prin adoptarea Legii nr. 344/2006 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale.
Contextul multicultural în care s-a dorit clarificarea termenului de detaşare, asociat şi cu unele imperfecţiuni legate de traducerea în limba română au dus la un rezultat uşor diferit privind definirea termenului de detaşare la nivel european faţă de definiţia acordată acestui termen de Codul muncii. În vreme ce, conform Directivei nr. 96/71/CE, este considerat detaşat acel lucrător ce trece graniţele ţării, în funcţie de legislaţia naţională a statului membru al Uniunii Europene pe teritoriul căruia lucrătorul îşi va desfăşura activitatea pentru o perioadă de timp, prin această definiţie rezultând aplicarea a două sisteme de drept naţionale faţă de acelaşi raport transnaţional, Codul muncii, în art. 45, defineşte detaşarea ca fiind actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziţia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia. În acest din urmă caz este incidentă doar legea statului român, iar din pricina acestei neconcordanţe între cele două definiţii se impune problema unei analize mai atente cu privire la înţelegerea şi aplicarea termenului de detaşare atât în situaţia cetăţenilor români detaşaţi de către angajator într-un stat membru al Uniunii Europene, cât şi a cetăţenilor străini ce lucrează temporar în România ca urmare a detaşării.
În acest sens, autorul face o paralelă în cuprinsul articolului cu privire la înţelesul naţional şi cel european al termenului de detaşare, iar prin prisma prevederilor Directivei 96/71/CE, în calitate de element de uniformizare a legislaţiei naţionale cu dreptul european, în cazurile în care este incidentă detaşarea la nivel transnaţional, termenul naţional al acestei noţiuni trebuie ignorat.
Din pricina riscului de confuzie al unor termeni consacraţi în Codul muncii, cum sunt detaşarea şi delegarea, ar fi fost mult mai benefică, pentru o interpretare unitară a termenilor folosiţi în legislaţia Uniunii Europene, utilizarea unor noţiuni alternative, cum sunt deplasarea, relocarea sau schimbarea temporară a locului de muncă, ce nu ar fi reprezentat sursa unor confuzii ale căror consecinţe pot fi vătămătoare pentru părţile implicate în raportul juridic.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
