ICCJ. Remiterea voluntară a titlului original al creanţei
26 martie 2015 | Corina CIOROABĂ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că remiterea voluntară a titlului original al creanţei de către creditor debitorului său, în conformitate cu dispozițiile art. 1138 din vechiul C. civ., stabileşte în favoarea debitorului o prezumţie legală de eliberare de datorie juris et de jure, care nu poate fi combătută prin proba contrară, legea prezumând în mod absolut că acesta fie a fost plătit, fie a avut loc o remitere de datorie, în ambele cazuri operând liberarea debitorului, indiferent de cauza liberării. Prin urmare, în această situație, legea instituie o prezumţie absolută de liberare a debitorului, care nu permite proba contrarie, prezumţie care se impune ca un veritabil fine de neprimire în ceea ce priveşte cercetarea fondului. (Decizia nr. 3779 din 27 noiembrie 2014 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect restituire împrumut)
Notă: Potrivit prevederilor art. 1503 alin. (1) din noul Cod Civil, remiterea voluntară a înscrisului original constatator al creanţei, făcută de creditor către debitor, unul din codebitori sau fideiusor, naşte prezumţia stingerii obligaţiei prin plată. Proba contrară revine celui interesat să dovedească stingerea obligaţiei pe altă cale. De asemenea, potrivit prevederilor alin. (2) al aceluiași articol, dacă înscrisul original remis voluntar este întocmit în formă autentică, creditorul are dreptul să probeze că remiterea s-a făcut pentru un alt motiv decât stingerea obligaţiei.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
