Secţiuni » Arii de practică » Business » Asigurări
Asigurări
CărţiProfesionişti

CJUE. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule


27 martie 2015 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
JURIDICE by Night

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat publicității joi, 27 martie 2015, hotărârea pronunțată în cauza C-556/13, Litaksa cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule.

Cererea de decizie preliminară priveşte interpretarea Directivei 90/232/CEE a Consiliului privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, precum şi a principiilor liberei circulaţii a persoanelor şi a mărfurilor şi a principiului general al nediscriminării.

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între UAB „Litaksa”, societate de transport rutier, pe de o parte, şi „BTA Insurance Company” SE, societate de asigurări, pe de altă parte, în legătură cu rambursarea unor despăgubiri plătite în temeiul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule victimelor unor accidente de circulaţie. În cursul anului 2009, două vehicule care aparțineau Litaksa au fost implicate în accidente de circulaţie care au avut loc în Regatul Unit şi în Germania, fără ca Litaksa să fi declarat în prealabil BTA intenţia sa de a utiliza aceste vehicule în statele membre respective. BTA a despăgubit victimele acestor accidente, apoi, considerând că Litaksa nu a respectat clauzele contractelor în discuţie în litigiul principal care o obligau să o informeze cu privire la intenţia sa de a-şi utiliza vehiculele în alt stat membru, a sesizat instanța națională în vederea obligării Litaksa să îi ramburseze jumătate din despăgubirile plătite victimelor. Potrivit instanţei de trimitere, în speță este necesară soluţionarea în prealabil a problemei dacă părţile unui contract de asigurare auto obligatorie pot conveni să aplice o primă diferită în funcţie de aspectul dacă vehiculul care face obiectul contractului urmează să circule numai pe teritoriul statului membru pe care se află de regulă sau pe ansamblul teritoriului Uniunii.

CJUE a interpretat directiva referitoare la asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule în sensul că nu corespunde noţiunii „primă unică” o primă care variază în funcţie de aspectul dacă vehiculul asigurat urmează să circule doar pe teritoriul statului membru pe care respectivul vehicul se află de regulă sau pe ansamblul teritoriului Uniunii Europene.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică