ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
19 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Cazul Giumbix contra DEX, sau Ce pierzi când câștigi daune morale

27.03.2015 | Cristina ZAMȘA
Abonare newsletter

”Având în vedere că reclamantul este o persoană care conduce o instituție publică (…) instanța apreciază că sintagma „slugă băsistă”, respectiv opinia pârâtului cu privire la persoana și activitatea reclamantului (…) sunt protejate de art. 10 CEDO. (…) Cu privire la folosirea cuvântului „giumbix”, se reține faptul că acesta nu apare în dicționarul explicativ al limbii române, astfel că nu poate fi reținut caracterul defăimător al acestui cuvânt. (…) Astfel de afirmații precum cele reținute mai sus (slugă băsistă jegoasă, ooo, anistule, ochelărică, giumbix ăsta, pe ochelărică…) nu pot fi acceptate nici în contextul unei dezbateri vizând subiectele de interes public abordate de pârât și referitoare la reclamant, întrucât nu au nicio legătură cu acestea”. (Judecătoria Sector 1 București, sentința civilă nr. 24595/2013)

Cazul Giumbix contra DEX, sau Ce pierzi când câștigi daune morale

I. Jigniri? Da, dar cu măsură.

Rubrica noastră nu avea cum să ignore procesul dintre un înalt funcționar public și un cunoscut realizator de emisiune TV privind obligarea acestuia din urmă la plata unor despăgubiri bănești cu titlu de daune morale pentru încălcarea unor drepturi nepatrimoniale ale primului. În rezolvarea speței, instanța de fond a recunoscut că ”este dificil de găsit echilibrul ce ar trebui să existe între exercițiul dreptului la liberă exprimare și protecția drepturilor individuale” (pagina 7).

Dificultatea problemelor a determinat instanța să procedeze la o (prea) analiză semantico-lingvistică a ceea ce ar trebui să fie manifestarea faptei ilicite a pârâtului, afirmarea unor expresii jignitoare, defăimătoare. Probatoriul cauzei a fost format din transcrieri ale emisiunilor În gura presei, dar nici motivarea sentinței civile nu s-a lăsat (mult) mai prejos.

Astfel, în scopul determinării faptei ilicite, s-a reținut diferența de regim juridic dintre sintagmele „slugă băsistă” și „slugă băsistă jegoasă”, după cum urmează:
– la pagina 8: ”sintagma „slugă băsistă”, respectiv opinia pârâtului cu privire la persoana și activitatea reclamantului (…) sunt protejate de art. 10 CEDO”;
– la pagina 10, cu referire la expresia ”slugă băsistă jegoasă” (…), instanța reține că modalitatea de exprimare a pârâtului este pur insultătoare, nu este justificată și nu se încadrează în limitele dozei de exagerare și provocare permise de art. 10 CEDO.”

Dacă aveam dubii în legătură cu posibila încadrare a termenului penibil” în sfera faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, acestea s-au spulberat cu ocazia lecturării unui paragraf de la pagina 9: „cu privire la folosirea cuvântului „penibil” raportat la definiția acestui cuvânt din dicționarul explicativ al limbii române și la contextul în care a fost folosit de pârât, nu reprezintă o insultă la adresa reclamantului și nu constituie o încălcare a dreptului la demnitate”. Dar nicio apreciere laudativă a respectivului drept. Cu alte cuvinte, nici insultător, nici apreciativ. Atunci, să-l folosim dacă vrem să exprimăm indiferența, în funcție de context! (Dar nu față de persoanele care pot avea o altă reprezentare asupra explicației din DEX).

Sunt considerate, însă, jignitoare „asemănările cu figurine cărora la crește grâu în cap și cu o gulie” (pagina 11). Nu este sigur dacă jignirea rezultă din comparația cu figurine, în general, sau cu acelea cărora le crește grâu din cap, în special. O fi de la grâu ? Cât despre gulie… Deja e luat în derâdere regnul vegetal, speciile cereale și legumicole și nu pârâtul este vinovat de asta!

II. Valențele (ne)defăimătoare ale non-cuvântului „giumbix”

Două aspecte interesează în contextul speței: natura și regimul juridic al termenului giumbix. Cu privire la primul aspect, din pagina 9 se reține faptul că ”acesta (cuvântul giumbix – n. n.) nu apare în dicționarul explicativ al limbii române, astfel, că nu poate fi reținut caracterul defăimător al acestui cuvânt”. Nu se regăsește nici măcar într-o variantă traductibilă în jurisprudența CEDO citată de instanță? Se pare că nu, având în vedere meticulozitatea dovedită în documentare. Față de lipsa elementelor de factură a contura natura termenului, instanța ar fi trebuit să dispună o expertiză semantico-lingvistică. Dacă experții în domeniu ar fi susținut caracterul defăimător, insultător al cuvântului? Prejudiciul nu ar fi crescut considerabil prin raportare la frecvența utilizării termenului în cadrul emisiunilor respective potrivit transcrierilor prezentate în instanță?

Dar regimul juridic al non-cuvântului – din punct de vedere oficial lingvistic – giumbix se schimbă radical atunci când i se alătură un alt termen: ”giumbix ăsta, pe ochelărică”, cu consecința încălcării ”dreptului la demnitate, drept ocrotit de art. 72 Cod civil” (pagina 13). Rezultă că non-cuvântul giumbix are valoare neutră în sine, dar poate dobândi valențe defăimătoare în urma unei juxtapuneri contextuale, în speță, alături de cuvântul ochelărică. Per a contrario, dacă pârâtul l-ar fi alăturat unor cuvinte cum ar fi: giumbix fin intelectual, n-ar mai fi săvârșit o faptă ilicită… Când apare noua ediție a DEX-ului? Sper că autorii urmăresc procesul evolutiv al limbii române, precum și impactul acestuia asupra juridicului.

III. A câștiga daune morale nu e întotdeauna ceea ce pare

Reținând întrunirea tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului, instanța de fond l-a obligat la plata unor despăgubiri bănești de 5.000 EURO, în loc de 40.000 EURO, cum a solicitat reclamantul. În justificarea cuantumului despăgubirilor, judecătoria a afirmat că ”însăși acordarea unei despăgubiri este mai semnificativă decât cuantumul efectiv al despăgubirii” (pagina 14). Surprinzător de parcimonioasă instanța, prin comparație cu generozitatea redării unu la unu în mod repetitiv a tuturor expesiilor mai mult sau mai puțin defăimătoare la adresa reclamantului. Cu asta s-a ales și reclamantul, plus cei 2.000 EURO acordați în apel, plus publicarea hotărârii în spațiul online și accesarea ei de mii de oameni care bănuiesc că nu au remarcat aspectul reparator al sentinței, ci dimpotrivă…

De observat că instanța de fond a respins modalitatea de reparare a prejudiciului constând în prezentarea de scuze publice, apreciind că ”acordarea despăgubirilor bănești și redarea dispozitivului hotărârii în emisiunea În gura presei sunt remedii suficiente” (pagina 16). Destul de riscantă redarea dispozitivului în cadrul emisiunii respective… Sau poate că instanța a prins gustul probatoriului?

Cât despre apelantul-pârât, acesta a obținut o diminuare a pasivului cu 3.000 EURO, plus recunoașterea din partea instanței de fond a gradului mare de audiență a emisiunii sale TV. Mai apoi, lansa întrebarea dacă să plătească sau să meargă la pușcărie… Să plătească, că face. Unii dintre noi am mai zăbovit asupra reintepretării și aplicării funcțiilor răspunderii civile.

Procesele, ca și războaiele, sunt ușor de început.

lector univ. dr. Cristina ZAMȘA
Facultatea de Drept a Universității din București

* ZAMSHE este o altfel de rubrică, de autor, în care ineditul comentariului este dat de ineditul unor hotărâri judecătorești (prin soluție, motivare, părți, noutatea aspectelor de drept ș.a). Obiectul rubricii este ales aleatoriu, obiectiv, fără intenții ascunse. Stilul este asumat și totodată controlat de autor, accentele ironice, satirice neurmărind aruncarea în derizoriu a problemelor de drept tratate. Concluziile vor fi întotdeauna pozitive și constructive. O rubrică numai pentru consumatorii genului!

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Au fost scrise până acum 19 de comentarii cu privire la articolul “Cazul Giumbix contra DEX, sau Ce pierzi când câștigi daune morale”

  1. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Am citit într-o carte de jurisprudență CEDO despre o hotărâre CEDO în care un stat a fost condamnat pentru caracterul defăimător al unei motivări de hotărâre judecătorească. În alte cuvinte, aprecierile făcute de judecător depășiseră cele necesare unei motivări, jignind pe pârât. S-ar putea eventual chiar face un mutatis mutandis…

    • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

      Sunt plecată acum de lângă carte. Când mă întorc în localitate, revin aici să indic numele cauzei de la CEDO și link-ul spre ea. Este foarte interesantă!

      • Roxana STANCIU spune:

        Moldovan cu termenul „tigani”?

        • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

          Era o cauză dintr-o altă țară unde instanța făcuse niște aprecieri în sensul că pârâtul sau reclamantul (nu mai rețin) nu era un tată bun. Era o cauză de dreptul familiei iar persoana a considerat că nu era treaba instanței să spună dacă este sau nu un tată bun. CEDO a fost de acord.

          Cred că instanța putea să cenzureze anumite cuvinte, tocmai pentru faptul că atât reclamantul cât și pârâtul știau deja despre ce este vorba. Iar ceilalți puteau oricând, după puține cercetări, să-și dea seama – dacă doreau neapărat. Simplul fapt de a adăuga o poreclă unei persoane poate fi considerată o atingere adusă demnității. Adică persoana nu merită să fie chemată pe nume? Când asta se întâmplă la școală, poartă numele de bullying. Prin străinătate, se sinucid copilașii. Iar în .ro, există personal specializat (în școlile private) care consiliază fix pentru acest tip de comportament în care se acordă porecle, ce par, la o prima vedere ca fiind neutre (pentru mine porecla nu are cum să fie neutră – ori e pozitivă, ori e negativă). Mie unii profesori în generală îmi spuneau Mazilița/Mazilita, hai la tablă! De la a mazili. Neutru, nu?

          Evident că acum nu mă afectează (și asta poate pentru că între timp nici nu mai mi se spune așa, numele Babel fiind clar mai atractiv din acest punct de vedere). Oricum, fenomenul acesta mi s-a intâmplat să-l observ doar în România. Nu înțeleg de ce.

          Revin cu hotărârea CEDO după 5 aprilie când ajung înapoi la carte. 🙂

          • Florin-Iulian HRIB spune:

            Ei, hai că „Mazilita” nu e chiar aşa rea, sugerează chiar obîrşie boierească/nobiliară. 🙂

            Mai grav mi se pare că ditamai trei judecătoare de la C.A. Alba Iulia (în frunte cu preşedinta de atunci a secţiei de litigii de muncă şi asigurări sociale) mi-au pocit numele de două ori într-o încheiere de şedinţă, cu intenţie vădită, zic eu; adică HRIB sună într-un anumit fel (chiar denumeşte o ciupercă de pădure foarte gustoasă, singura care merită numele de burete, datorită masei spongioase ce creşte în loc de lamele, cum au majoritatea celorlalte ciuperci) şi altfel sună „Hîrb” sau „Hârb”… Mă îndoiesc că 3 judecătoare plus o grefieră nu au sesizat eroarea grosolană/grobiană/grosieră atunci cînd au semnat fiţuica respectivă. De asemenea, mă îndoiesc că instanţele care au soluţionat cazul „Giumbix” şi-ar fi condamnat colegele de la CAAI pt. „o simplă eroare materială”… 🙁

            Dar m-am obişnuit încă din copilărie să primesc porecle; de obicei asta arată invidia, prostia, ticăloşia unora sau admiraţia/afecţiunea altora (în paranteză fie spus, dacă soţul ţi-ar spune „Maziliţa” în pat, nu cred că te-ar deranja; am auzit unele femei care îşi alintă partenerii cu porecle precum: ursuleţ, iepuraş, maimuţică, pui etc.); depinde de context.

            Mi se pare foarte interesant că un individ care, cică, se dedulceşte fără nicio remuşcare la borcanul cu miere numit ANRP (faptă penală de care este acuzat în prezent) pretinde că i-a fost lezată onorarea/demnitatea/reputaţia prin nişte cuvinte slobozite de un miştocar notoriu.

            Mă bucur totuşi că instanţa a constatat că sintagma „slugă băsistă” este permisibilă în virtutea art. 10 CEDO. Aşa că, aviz JURIDICE.ro: nu aveţi niciun motiv să cenzuraţi vocabula „băsist”!

  2. Mihail EMINOVICI spune:

    „realizator de emisiune TV” – nici pe departe
    Mai corect realizator de propaganda contra MODERAT si pentru MODERAT, MODERAT si mai ales viitori MODERAT.

    • Mihail EMINOVICI spune:

      „contra independentei justiei” – asa a decis CSM-ul si nu vad un motiv pentru care ar fi moderat.
      si pentru „securisti” – asa a decis ICCJ, cel care il plateste pe acest individ era un colaborator al Securitatii si aservit regimului adus de MODERAT, prin urmare nu vad nici aici un motiv pentru a modera, sentinta instantei este publica si cunoscuta.
      Iar condamnarea cerui care il plateste pe acest individ pentru infractiuni prin care Romania a pierdut zeci de milioane de euro este tot un fapt cunoscut si public si nu vad de ce ar necesita moderare.
      Prefer moderarea fata de stergerea completa a comentariului dar este posibil sa imi ridic semne de intrebare asupra justificarii.
      Este destul de clar ca banii produsi din infractiuni sunt folositi pentru a plati acest propagandist a carui declaratii fac ca tarile europene sa creada ca, in Romania, infractorii si securistii nu sunt inca eliminati din spatiul public si prin urmare Romania ramane in afara spatiului Schengen, cauzand pierde substantiale in buzunarul romanilor.

  3. Florin RADU spune:

    Afirmatiile lui Mircea Badea sunt judecati de valoare, permise inclusiv de CEDO.

    • Amelia FARMATHY spune:

      Oooo, anist, în orice cheie sonoră doriţi să o silabisiţi, vi se pare o judecată de valoare?
      Singura problemă la CEDO, dacă se ajunge acolo cu cauza aceasta, e că nu îl prea văd pe Agentul guvernamental explicând scrobiţilor (mai puţin reprezentantului României, vorbitor nativ de limba română :)) cum se citeşte ca sa nu fie o „judecată de valoare”.
      Domnul realizator şi-a pierdut controlul, acum pierde şi nişte bani (puţini, dacă citesc eu bine printre rândurile prezentului articol)…, în instanţă e simplu: pierzi sau câştigi, daaaar niciodată nu pleci simţindu-te bine.
      Aş zice chair că reclamantului i se potriveşte sintagma aceea cu „din lac în puţ”.
      Ar fi interesantă o analiză lingvistică cu mama domnului realizator, e profesor de limba română, sigur poate da o mână de ajutor. Chiar şi la CEDO.

      • Florin RADU spune:

        „OOO, anistule” este o exclamatie care nu are nimic jignitor in ea.
        Faptul ca unii se gandesc la ceva jignitor, e treaba lor.
        O instanta de judecata analizeaza strict afirmatia, asa cum ea a fost facuta, nu ceea ce crede ea, instanta sau altcineva ca, de fapt, autorul afirmatiei a avut in minte.
        Daca X spune: „lasa, ca ne saturam noi de UE”, cat de stupid ar fi sa vina Y si sa afirme ca, de fapt, in mintea lui X a fost altceva cand a spus „UE”?!
        Sau, alt exemplu: putem sa condamnam civil pe cei care, in fosta campanie electrorala, scriau pe net „puie monta”?!

        • Amelia FARMATHY spune:

          Vă respect punctul de vedere, dar net-ul nu e totuna cu emisiuni la TV sau la radio.

          Nu am văzut titrat pe ecrane, cel puţin nu încă :), „puie monta”.

          Net-ul e un soi de gură a târgului de secol XXI şi, la fel ca şi vocea străzii, urmează (dacă urmează) alte reguli şi cutume.

          Moderatorul în cauză a urmărit exact ce am gândit şi eu, adică să obţină acel gând, iar nu altul. Scopul urmărit e evident, nu poţi scoate pe gură sunete, aşa ca la zoo, fără niciun scop, decât dacă eşti gorilă sau suferi de vreo deficienţă neorologică severă, ceea ce nu era cazul. Moderatorul e instruit, ştia bine ce urma să spună şi ce intenţiona să transmită auditoriului prin onomatopeele/prescurtările, altminteri fără un sens propriu, pe care le-a emis.

          Răspunerea unui moderator, evident de dragul teoriei, nu se limitează la ce zice, deşi în speţa soluţionată irevocabil dedusă discuţiei era suficient şi ce a zis, şi ci la cum grăieşte, ce ilustraţii sau gesturi foloseşte concomitent sau anterior, tocmai pentru că suntem oameni, capabili să înregistrăm şi să interpretăm, nu doar cuvinte, dar şi tonalităţi, semnificaţii, sugestii care, folosite într-un anumit context verbal, pot schimba semnificativ intenţia declarativă, pur semantică, a cuvintelor folosite.

          În rest, e doar… de gustibus.

    • Victor CALIANU spune:

      Atunci absolut orice poate fi inclus la categoria „judecata de valoare”, deci despre ce mai vorbim?

  4. Amelia FARMATHY spune:

    Acum dacă instanţa a motivat… nu e bine, dacă nu motiva, iarăşi se încălca nu ştiu ce drept.
    În instanţă se respira un aer mult mai puţin parfumat decât prin aulele universităţilor, iar nivelul – impus de părţi, că nu vad vreun jude dornic să se autosesizeze cu asemenea golăneli lingvistice – scade mult.
    Şi eu, când aveam de analizat daca pe „vecinica” o insultase „vecinicul” cel rau, trebuia să ascult, să formulez întrebări clare prin care să scot „trivialul” din insultată, să înregistrez cuvintele triviale sau golanesti si să le redau în hotărâre ca sa justific solutia. Nu am mers niciodată pe varianta „cuvinte imposibil de reprodus”. Nu există aşa ceva decât, poate, pentru delicatele de pension şi, chiar şi pentru acelea, regula e valabilă până ies pe uşa pensionului.
    Hotărârea judecătorească nu e un parfum, o poezie, un proză de bun gust, nici vorbă, întotdeauna sunt nişte… foi de hârtie pe care redăm o serie de împrejurări bune, rele, frumoase, jignitoare, penibile, caraghioase, de neimaginat (eu am avut de judecat_tot la Sectorul 1 :)… o ordonanţă preşedinţială având ca obiect obligarea pârâtei să permită reclamantei să îngroape o persoană decedată de vreo câteva zile), deduse judecatii şi prin care oferim explicaţia verdictului.
    E ca la doctor, unde te dezbraci de haine. La judecată, te dezbraci de pudoare, jenă, reţinere etc.
    Mă intreb, totuşi: dacă instanţa era mai „generoasa” cu banuţii (nu că reclamantul, arestat preventiv în prezent într-o cauză penală, dacă nu mă înşel, ar fi avut nevoie, desigur), oare articolul acesta ar mai fi avut o astfel de analiză detaliază a sentinţei?
    Întreb şi eu…

    • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

      Și doctorul riscă să fie dat în judecată atunci când, făcându-ți un control, depășește ceea ce era necesar, aducându-ți atingere demnității. Sunt cauze de acest fel. Deci nu cred că există, în acest postmodernism al drepturilor fundamentale, vreo situație în care să se spună că te poți dezbrăca de jenă astfel încât să renunți la demnitate, chiar dacă tu poate ai fi de acord. Este pentru instanțele internaționale/supranaționale să decidă, atunci când instanța națională nu o face corespunzător, depășind astfel marja de apreciere de care dispune.

      Este ca educația unei ființe. O primă parte o primește acasă (în fața instanței naționale) și o a doua parte o primește la școală (în fața instanței supranaționale/internaționale), iar când educația de acasă nu corespunde cu cea de la școală, riscă să ia o notă mică.

      • Amelia FARMATHY spune:

        La CEDO se respiră aer pur, rarefiat, aşa cum ziceam.
        Ca practician, întotdeauna voi motiva, pornind de la ceea ce expun părţile (evident, în mod rezumativ, dacă e să mă refer la zecile de pagini de prin acţiuni, întâmpinări şi acum… bomboana de pe coliva procedurală_de prin răspunsurile la întâmpinări) ceea ce presupune că nu voi putea ţine „nivelul sus” dacă chestiunile sunt în extrema cealaltă.
        Educaţia e o un aspect esenţial, dar mă tem că nu are de a face întotdeauna cu circumstanţele concrete pe care se întâmplă să le ai de judecat şi asupra cărora trebuie să te pronunţi, evident fără să îl faci pe cel care, spre exemplu, a folosit golăneli lingvistice, mârlan in terminis. Aici sunt de acord cu dvs. Trebuie găsit un sinomim elegant… :).

        • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

          Pentru mine, instanța se putea cenzura. Putea de exemplu să facă un tabel cu respectivele cuvinte la început de motivare, și să le dea câte un număr. Să zică: în legătură cu expresia numărul 1, instanța reține următoarele. În legătură cu expresia numărul 2, instanța consideră următoarele.

          Argumentul cu aerul mai puțin sau mai mult rarefiat sunt convinsă că este o glumă. Nu cred că gândim în funcție de ce aer respirăm.

          Dar voi vedea cum procedează și alte instanțe din alte state membre în astfel de situații și voi reveni în august când voi fi în vacanță cu un articol de drept comparat. Îi mulțumesc doamnei autor pentru un astfel de articol.

          • Amelia FARMATHY spune:

            Era mai mult decât o glumă, era o ironie.
            Cât de spre tabel, recunosc că as fi ieşit la pensie şi nu m-aş fi gândit la aşa o soluţie (şi aici chiar nu glumesc).
            Am observat chestiunea aceasta în care accentul cade pe formă, în care, chit că motivarea e zero valoare, se apreciază că a fost frumos motivat un nonsens juridic sau o nedreptate evidentă.
            AM mai văzut ceva, sigur nu legat de comentariile dvs, şi anume faptul că se consideră că – şi aici mă apropii, surprinzator poate, de optica domnului Florin Radu – că a vorbi „urât” e nociv, că anumite cuvinte nu trebuie, Doamne fereşte, vreodată pronunţate, se „păcătuieşte” destul că sunt gândite.
            Dimpotrivă, când omul e tensionat, trebuie lăsat să se elibereze, trebuie apreciată, cu o mai mare îngăduinţă, o ieşire nervoasă sau un limbaj folosit de regulă de un anumit individ (fie că ne place, fie că nu, la urma urmei nu îi luăm acasă).
            Contextul în care am făcut comentariile anterioare avea în vedere, şi subliniez aceasta, PREMEDITAREA onomatopeelor. Nu era ca şi cum pe moderator l-a scos din sărite – cum s-a întâmplat episodul cu motocicliştii aceia parcă – domnul la adresa căruia au fost emise respectivele onomatopee.
            Nici vorbă, pârâtul „din poveste” îşi pregătise băgăjelul cu injurii şi îl debita între pauzele de publicitate.
            A mă ofili pentru că aud o înjuratură, chiar şi dacă mi-ar fi adresată, nu face parte din planurile mele de viaţă, poate şi pentru că, la rându-mi, mai mărunţesc din buze sau chiar mai tare de atât când conduc, când văd cum trec alţii pe lângă coloana de la semafor, când nu găsesc ceea ce caut din pricină că nu imi place ordinea şi, mai ales, nu reuşesc să o menţin, când aud vreun neinspirat debitând tâmpenii (nu şi la serviciu, acolo mă dau pe „mute”) şi exemplele ar putea continua, dar nu vreau să mai plictisesc pe nimeni.
            Cei mai insensibili oameni, imuni la orice sentiment veridic nu i-am regăsit printre „spurcaţii la gură”, ci printre eleganţii, manieraţii, cultivaţii (de fapt, nişte snobi, cu idei puţine, dar bine fixate, de regulă culese de prin mii de volume din care, în realitate, importantă nu era lectura…, ci acela care le lecturase), Calmii (cu C mare), posesori de nenumărate diplome, titluri şi medalii, de regulă într-o foame nestăvilită de a mai acumula vreunul şi de a-şi mai updata CV-ul (cu ei, goi de toate aceste adaosuri, nu se simt, de fapt, bine, ei nu sunt suficienţi pentru ei înşişi şi, atunci, uneori chiar în disperare de cauză, caută nenumărate confirmări exterioare).
            Din această categorie am regăsit pe cei care nu ar mişca un deget pentru semenii lor dacă nu îi vede nimeni.
            Subliniez însă că aceste „panseuri” nu reprezintă caracterizări generale, ci „spicuite”, nu privesc pe nimeni dintre cei cu care am iniţiat prezentul dialog, ele sunt doar concluzii la care am ajuns – văzând, tacând de multe ori şi înjurând în gand sau printre dinţi în alte ocazii – pe la jumătatea vieţii, dacă voi apuca „octogeneza”.
            Aşa că se poate vorbi şi licenţios, fără vreo reală problemă, în afara pudibonderiei pe care nu o împărtăşesc deloc, dar cu… măsură, fără premeditare :), nu oriunde şi nu de oriunde.
            A mon avis (ca să fiu şi eu, măcar olecuţă, precum cei mai sus descrişi :)), un cuvant licenţios se poate, însă, adresa oricui trăieşte în lumea reală, şi nu doar în faţa oglinzii, cu spatele la realitate, cufundat în propria-i admiraţie.
            Pentru aceştia din urmă, licenţiozitatea acţionează că o piruetă, o întoarcere spre ceea ce a fost, este şi va fi: lumea „extrem de” imperfectă.

    • Roxana STANCIU spune:

      Din punctul meu de vedere, si subscriu complet spuselor dvs., pentru judecator e imposibil ca, cel putin la judecata pe fond intr-un astfel de caz, să nu redea in hotarare aspectele de esenta ale cererii cu care a fost investit. Faptul ca sintagmele folosite sunt percepute de cel care se plange drept jignitoare nu poate duce la o cenzura a hotararii. In definitiv, reclamantul a fost cel care s-a plans de respectivele fapte, iar instanta de fond daca nu le-ar analiza de o maniera detaliata, apoi am plange in apel ca nu stim ce a avut in vedere judecatorul cauzei cand a solutionat cauza.
      Asta este, in opinia mea, aplicatia practica a sintagmei „lucram cu materialul clientului”.

  5. Dana DUMITRESCU spune:

    Pudibonderia nu trebuie confundata cu „eticheta” si bunele maniere. Iar unii oameni sunt eleganti (au staif) in mod natural, pur si simplu, fara a fi prefacuti si fara a face vreun efort anume. Oricat de mult ar fi considerata asta un snobism de catre cei care injura (in intimitatea lor ori in alta parti mai mult ori mai putin extinse) si care cred ca un atare fel de a te manifesta exprima un spirit viu si plin de culoare (adica ceva ce trebuie apreciat), inlaturand cu usurinta partea dezagreabila sub pretextul ca sunt „umani”. Desigur, li se pare ca debitarea de invective e si un semn nonconformism, ei nesupunandu-se unor asemenea nimicuri demne de spirite cenusii si incorsetate. Pe acestia tin sa ii incunostiintez ca politetea cuprinde o doza de ipocrizie absolut necesara si ca ar fi mult mai „uman” sa fie, macar din cand in cand si ei ipocriti. Chiar daca politetea asta e un exercitiu cam dificil. Si nu in ultimul rand, ce placut este sa auzi o doamna injurand!!!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week