Secţiuni » Arii de practică » Business » Drept comercial
Drept comercial
ConferinţeCărţiProfesionişti

Regulamentul (UE) 2015/479 privind instituirea unui regimul comun aplicabil exporturilor


30 martie 2015 | Elena ALBU
Secţiuni: Drept comercial, Dreptul Uniunii Europene, Noutăți legislative
JURIDICE - In Law We Trust
UNBR Caut avocat
Evenimente juridice

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 83, din 27 martie 2015, a fost publicat Regulamentul (UE) 2015/479 al Parlamentului European și al Consiliului privind instituirea unui regimul comun aplicabil exporturilor.

Obiectul regulamentului: Politica comercială comună ar trebui să se bazeze pe principii unitare. Este necesar să se stabilească regimul comun aplicabil exporturilor Uniunii. În toate statele membre, exporturile sunt liberalizate aproape în totalitate. În aceste condiții, este posibil să se ia în considerare, la nivelul Uniunii, principiul conform căruia exporturile destinate unor țări terțe nu sunt supuse niciunei restricții cantitative, sub rezerva derogărilor prevăzute de prezentul regulament și fără a aduce atingere măsurilor pe care statele membre le pot adopta în conformitate cu tratatul. Prezentul regulament prevede că exporturile Uniunii Europene destinate unor țări terțe sunt libere, în sensul că nu fac obiectul unor restricții cantitative, cu excepția celor care se aplică în conformitate cu prezentul regulament. În cazul în care, ca urmare a unei evoluții excepționale a pieței, un stat membru estimează că ar putea fi necesare măsuri de salvgardare, acesta informează în această privință Comisia, care avertizează celelalte state membre.

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Elena ALBU

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice


Servicii JURIDICE.ro
Cont profesional
JURIDICE Comunicare
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
Privacy
Politica
Utilizare
Publicare
Despre noi
Secţiuni
Servicii
Contact
© 2003-2023 J JURIDICE.ro