ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Interviuri | Interviuri VIDEO
Alina MATEI

Alina MATEI

Senior Editor JURIDICE.ro
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Gheorghe Piperea in dialog cu Andrei Savescu, despre reforma Baroului Bucuresti
10.09.2008 | JURIDICE.ro


Andrei Savescu: O sa-ti pun intrebari incisive…

Gheorghe Piperea: Nu-i nimic. Nu exista intrebare incisiva decat daca vrei sa ocolesti raspunsul. Dar eu nu ocolesc raspunsurile.

Andrei Savescu: De ce candidezi pentru functia de Decan al Baroului Bucuresti? Consilier este prea putin?

Gheorghe Piperea: Consilierul este o parte in mecanismul deliberativ. El exercita, impreuna cu ceilalti membri ai Consiliului, controlul si supravegherea decanului/prodecanilor. El nu se implica nici in gestiunea, nici in executarea business-ului Baroului, care apartine decanului+prodecanilor. Cand granita este depasita, se intampla cazuri ca si cel care este pe rol acum la SAJ, unde, din cauza implicarii excesive (cu scop electoral de altfel…), a unor consilieri, e un haos aproape total. De chestiuni de acest gen trebuie sa se ocupe direct decanul/prodecanii. In alta ordine de idei, consilierul, chiar incisiv si plin de initiative (ca mine), nu poate sa faca prea multe, avand in vedere ca agenda Consiliului este facuta de altcineva. In decurs de un an si jumatate de cand sunt consilier am avut un numar de 3-4 initiative majore de reforma a profesiei (le cunosti, au fost publicate, inclusiv aici, pe Juridice.ro), dar nu au fost niciodata luate in discutie, mai ales ca invariabil, discutam eterna problema a oficiilor. Nu conteaza ca sunt doar 600-700 de avocati interesati concret de aceasta problema, nu conteaza ca avocatii din consultanta sunt inexistenti pentru Barou (motiv pt care nici firmele nu ne prea baga in seama), importante sunt oficiile, caci important este si excesul de zel al celor care se ocupa acum de oficii. La prima parte a intrebarii iti voi raspunde mult mai abrupt: Vreau sa fiu decan pentru a putea declansa reforma in sistem. Functia de decan inseamna putere si puterea, folosita in scopuri bune, poate schimba lumea. Mai toti candidatii la functia de decan, daca ii vei intreba, vor spune ca vor puterea pt ca sunt animati de principii nobile, ca li se cere de catre colegi, ca ei nu vor, dar trebuie sa vina cineva sa salveze biata profesie de avocat (desi avocatura se descurca foarte bine, mai ales daca nu este incurcata de conducatori mocofani ai profesiei), ca ei n-ar prea fi convinsi sa isi sacrifice timpul si banii pentru a deveni decan, dar ce sa-i faci, tara le vrea sangele etc. Eu vreau puterea si atat. Ce voi face cu ea rezulta din programul meu si acesta va fi judecata de avocati la finalul mandatului.

Andrei Savescu: Am citit in programul tau electoral ideea ca "managementul baroului sa efectueze urgent schimbarea personalului ineficient, existent in prezent". Crezi ca personalul administrativ este de vina pentru disfunctionalitatile din activitatea Baroului?

Gheorghe Piperea: Cei mai multi avocati cu care vorbesc imi spun ca personalul administrativ al baroului este depasit de timpul prezent, ca sunt putini si lipsiti de respect la adresa avocatilor, ca umbla cu ilegalitati. Unii dintre cei care lucreaza in "administrativul" baroului se acuza reciproc de ilegalitati. Nu am constatat personal veridicitatea acestor acuzatii, dar o verificare in detaliu trebuie facuta, mai ales ca unele persoane sunt eterne la Barou. Ceea ce am constatat, insa, personal, de mai multe ori in decursul carierei, sunt gravele carente ale sistemului contabil al Baroului si al Casei de Asigurari. Oamenii astia inca nu reusesc sa contabilizeze la timp si in mod corect platile de taxe si contributii prin banca. Am avut surpriza sa aflu anul trecut ca sunt inregistrat cu penalitati pentru o plata pretins neefectuat din… august 2001! Desi am dovedit cu ordin de plata ca platisem, a trebuit mai intai sa platesc penalitatile si numai dupa aceea sa imi exercit dreptul la contestatie. In prezent, ca sa poti fi luat in evidenta cu platile efectuate, trebuie sa trimiti din trei in trei luni la barou documentele doveditoare ale platii, desi ar fi fost suficiente extrasele de cont pe care orice posesor de cont bancar le poate avea de pe internet, in citeva minute. Asa ceva nu se intampla nici la Fisc. E clar ca e ceva in neregula acolo si ca trebuie concediati cativa angajati. Ma gandesc, chiar, sa contractez o firma de experti contabili care sa faca operational un program de contabilitate care sa ne aduca, totusi, in secolul XXI. Cei din firmele de avocatura mi-au spus ca pentru a gestiona acest program de proba a obligatiilor achitate la barou trebuie sa isi angajeze echipe intregi de functionari, care le maresc in mod nepermis costurile. In fine, e nevoie de o regandire a organigramei baroului. Eu voi vrea un secretar general al Baroului, care sa gestioneze afacerile curente. In mod evident, acesta isi va face propria echipa sau va pastra actuala echipa, in total sau in parte. Treaba lui si raspunderea lui.

Andrei Savescu: Insist cu privire la programul electoral. Am observat ca militezi pentru desfiintarea Consiliului UNBR ai a Comisiei Permanente. Nu crezi ca asemenea idei starnesc adversitatea membrilor acestor organe?

Gheorghe Piperea: Nu aceasta adversitatea ma sperie, ci adversitatea la adresa autonomiei barourilor si inutilitatea acestor entitati. De altfel, daca vei intreba in particular membrii acestor organe, multi dintre ei iti vor spune ca si ei considera, spre exemplu, inutila Comisia Permanenta. In plus, in unele cazuri, acest organe tulbura ideea de independenta a barourilor. Nu imi este teama sa reamintesc ca preconizata alegere de decan din martie 2008 a fost anulata de Consiliul UNBR in urma unei contestatii apartinind unor interpusi ai unor candidati care nu erau foarte convinsi ca vor castiga alegerile. Nu este exclus sa se intample acelasi lucru si acum (o sedinta a Consiliului UNBR este programata pentru data de 22 septembrie, deci e timp sa se anuleze si aceasta noua convocare…; chestiunea cu data de referinta, de altfel, a fost deja contestata verbal). Autonomia Baroului presupune desfiintarea acestor verigi intermediare intre Barou si Congres. Desigur ca nu este momentul acum pentru o desfiintare a acestor structuri, caci profesia in sine, pe de o parte, este vulnerabila si supusa multor pericole, iar, pe de alta parte, barourile, cu exceptia Baroului Bucuresti, sunt mult prea slabe pentru a fi efectiv independente. In fata concurentei neloiale a firmelor de consultanta, a unor altfel de profesii, a barourilor paralele etc. structurile respective si, in mod individual, unii membri marcanti ai acestor structuri, au luptat in mod onorabil de-a lungul timpului. Sunt persoane – ca dl. Gheorghe Florea, dl. Calin Zamfirescu, dna. Ana Diculescu-Sova, dl. Nicolae Vlad Popa – carora chiar nu am ce sa le reporsez din acest punct de vedere. Barourile mici, la randul lor, uneori cu exces de zel, au incercat sa se protejeze fata de avalansa de aspiranti la profesia de avocat. Au depasit cu mult limitele normalului, transformand profesia intr-o casta uneori, dar asta a fost solutia lor la problema stringenta a accesului in profesie (mult mai lax in Bucuresti, mult mai strict in barourile mici). Barourile vor putea deveni independente si vor deveni o forta egala ca importanta cu Baroul Bucuresti doar in momentul in care se vor reuni in barouri regionale care sa reuneasca un numar de cateva mii de avocati. Foarte apropriata regionalizare a Romaniei va determina o astfel de concentrare, ceea ce nu poate fi decat benefic din toate punctele de vedere, de la chestiunile administrative la cele de invatamant profesional. Si atunci, in mod evident, nu va mai fi nevoie nici de Consiliul UNBR, nici de Comisia Permanenta, ca organisme integratoare de politica profesional, ci de un conclav al celor 8 decani si de un congres la fiecare doi ani. Aceasta va inseamna forta si stabilitate pentru profesie.

Andrei Savescu: Esti un lup tanar?

Gheorghe Piperea: Nu stiu daca sunt lup, dar tanar nu mai sunt de cam multisor. In 2004, cand am participat la elaborarea Statutului profesiei de avocat, eram un pic cam exaltat si puteam fi considerat un lup tanar. Intre timp am devenit doctor in drept, conferentiar universitar, am scris 4 carti, am construit o echipa de 10 avocati, conduc afaceri de 1 milion de euro pe an. Asa zice ca sunt mai puternic si mai intelept. In orice caz, daca vrei sinceritate la extrem, iti marturiesc ca, uitandu-ma in urma mea, vazand cate mi s-au adunat pe cap, ma simt nu de 38, ci de 58 de ani, ceea ce nu este un sentiment tocmai placut.

Andrei Savescu: Baroul Bucuresti este cel mai mare din tara. Jumatate dintre avocatii Romaniei sunt membri ai Baroul Bucuresti. Care este principalul contracandidat in lupta pentru fotoliul de Decan?

Gheorghe Piperea: Da, Baroul Bucuresti este cel mai mare si mai influent din tara si pentru asta trebuie sa ne mandrim. Vreau sa stii ca multi colegi ai nostri, neputand sa se inscrie in alte barouri, din cauza un aberante taxe de inscriere de 10.000 de euro, au fost acceptati de noi pentru ca, pe de o parte, noi consideram ca un avocat are vocatia sa profeseze oriunde in Romania si in UE, iar pe de alta parte, preferam sa ii avem in rindurile noastre pe acesti oameni, sub controlul nostru disciplinar, decat sa ii vedem prin nu stiu ce barouri paralele sau firme de consultanta care ne concureaza ilicit. Apropos, managerului unei importante firme de avocati din Bucuresti imi spunea luni ca este frustrat de concurenta ilicita a barourilor paralele si a fimelor de consultanta care fac avocatura, fara sa plateasca taxe si contributii, asa cum fac, zi de zi si an de an, cu regularitate, firmele de avocatura din Bucuresti. Si crede-ma ca lucreaza in domeniu si nu este avocat roman, ci american (inscris in Baroul Bucuresti). Sa mai amintesc ceva: Baroul Bucuresti va fi in curand si mai mare, intrucat in barou vor fi inscrisi automat toti consilierii juridici in functie si, probabil, si procurorii, dupa ce, desigur, va fi adoptata legea pe care o tot propun de de vreo 4 ani. Si raspunsul la intrebarea ta: Ion Dragne, cu care sunt destul de asemnator, cu exceptia "radicalismului" care ma distinge de el, este principalul meu contracandidat. Sper sa il conving sa renunte la candidatura, in favoarea mea (glumesc, desigur).

Andrei Savescu: Ce intrebare incisiva nu ti-am pus?

Gheorghe Piperea: Nu m-ai intrebat ce am de gand cu proiectul de lege referitor la integrarea consilierilor juridici si a procurorilor in barou (dar, incidental, ti-am raspuns deja la aceasta intrebare nepusa), nu m-ai intrebat de ce am luat atitudine contra DNA, nu m-ai intrebat cum o sa-mi impart timpul intre birou, barou si facultate etc. Dar mai e timp. Oricum, mersi ca nu mi-ai pus ultima intrebare, ca asta chiar e grea.

Andrei Savescu: Iti multumesc pentru interviu si pentru ca ai acceptat astfel de intrebari.

Gheorghe Piperea: Si eu iti multumesc. Abordez intotdeauna deschis, cu franchete, problemele. Cred ca Baroul Bucuresti are nevoie de abordare abrupta a problemelor, nu de escamotarea lor.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Gheorghe Piperea in dialog cu Andrei Savescu, despre reforma Baroului Bucuresti”

  1. legea lu' peste spune:

    Toti abereaza cu gratie! Auzi, concurenta ilicita! Pe naiba…da' legea 3 din 48? A citit-o careva?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate