Pandectele Române nr. 2/2015
24.03.2015 | Mădălina MIHALCEA

A apărut nr. 2/ 2015 al revistei Pandectele Române.
Cuprins
EDITORIAL
Maestre, aveţi cuvântul!…
Mircea DUŢU
DOSAR – Noul Cod civil
Consideraţii privind reglementarea contractului de asigurare în Codul civil român
Andrei DUŢU
Condițiile generale ale contractului. Libertatea de a contracta și limitele acesteia
Victor MARCUSOHN
DOCTRINĂ
Aspecte privitoare la instituţia arbitrajului reglementată de către Noul Cod de procedură civilă, precum şi la modificările şi completările aduse procedurii de executare a hotărârilor arbitrale prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe
Oliviu PUIE
Cu privire la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014 publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014
Ioan GRIGA
DIN ARHIVA PANDECTELOR ROMÂNE
Societăţi anonime. Deliberaţiunile adunărilor generale. Nulitate. Opoziţiune. Sensul expresiunii «într’un chip învederat». Bilanţ. Votare prin aclamaţiuni când statutele prevăd votul secret. Alegerea membrilor consiliului de administraţie. Votare cu buletine. Dacă implică votul secret
I. BIRNBERG
JURISPRUDENȚĂ STRĂINĂ
Cerere de pronunțare a unei decizii preliminare. Instanța constituțională din Spania. Standard divergent de protecție a drepturilor fundamentale. Articolul 53 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Armonizare completă a excepțiilor. Mandat european de predare. Judecare în lipsă
Marea Cameră, Curtea de Justiție, Hotărârea din 26 februarie 2013, Melloni, C-399/11
JURISPRUDENȚĂ NAŢIONALĂ
Achiziţii publice. Preţ neobişnuit de scăzut. Obligaţia autorităţii contractante de a lua în considerare justificarea referitoare la posibilitatea de a beneficia de ajutor de stat. Condiţii
C. Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă nr. 343 din 25 ianuarie 2013
Contencios administrativ. Compensaţii Legea nr. 290/2003
C. Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă nr. 1361 din 2 aprilie 2013
Contencios administrativ. Refuzul autorităţii competente de a emite titlul de despăgubire prevăzut de Legea nr. 247/2005. Excepţii privind nulitatea/nelegalitatea deciziei prin care se atesta dreptul reclamantei la despăgubiri
C. Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă nr. 1830 din 25 aprilie 2013
Dreptul familiei. Exercitarea în comun a autorităţii părinteşti
C. Apel Galaţi, decizia civilă nr. 452/R din 18 septembrie 2013
Acordarea de daune materiale potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009
C. Apel Galaţi, decizia civilă nr. 406/R din 4 septembrie 2013
Cerere de strămutare formulată într-un proces înregistrat anterior intrării în vigoare a noii legi de procedură civilă. Determinarea instanţei competente material să soluţioneze cererea. Norma de drept aplicabilă
C. Apel Ploieşti, secţia I civilă, sentinţa civilă nr. 14CC din 8 aprilie 2013
A doua perioadă de probă. Situaţia salariatului care nu corespunde profesional în noua funcţie – va fi concediat sau va reveni la vechiul său loc de muncă
C. Apel Ploieşti, secţia I civilă, decizia civilă nr. 1564 din 4 iunie 2013
Diferenţa dintre autoritatea lucrului judecat şi puterea lucrului judecat
C. Apel Ploieşti, secţia I civilă, decizia civilă nr. 994 din 10 aprilie 2013
Decizie emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Momentul la care se raportează evaluarea bunului preluat abuziv
C. Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 4476 din 24 mai 2013
MERIDIANE JURIDICE
Franţa: terorismul din perspectiva dreptului penal
Curtea de Casaţie, hotărârea nr. 13-83.758 din 21 mai 2014
ISTORIA JURIDICĂ
Libertatea naturală (naturalis libertas) potrivit dreptului roman
Petru-George BRAN
AGORA
Din practică – Aspecte juridice cu privire la contractele privind repartitoarele de costuri pentru energia termică
Rodica BĂNICIOIU