Obligația de plată a cauțiunii și dreptul de acces la justiție | Claudiu Drăgușin
31 martie 2015 | Ioana-Bianca TOFAN
Judecător Claudiu Drăgușin a publicat, în Revista Română de Executare Silită nr. 2/2014, articolul intitulat ”Obligația de plată a cauțiunii și dreptul de acces la justiție”.
În practica judiciară recentă s-a ridicat o problemă legată de accesul la justiție, văzut prin intermediul obligației legale de consemnare a cauțiunii, instituite ca o condiție de admisibilitate a cererilor privind suspendarea executării silite.
Mai concret, s-a pus problema în ce măsură necesitatea plății unei cauțiuni, a cărei utilitate și al cărei cuantum sunt prestabilite de lege, în cadrul acțiunilor de suspendare a executării silite (inclusiv provizorii), îngrădește liberul acces la instanța de o manieră nerezonabilă, echivalentă cu încălcarea art. 6 par. 1 din Convenția europeană a dreptului omului.
Problema a generat manifestări diferite în practica judiciară, atât din perspectiva temeiului de drept prin care s-a încercat ocolirea necesității de a consemna cauțiunea, cât și prin răspunsul instanțelor. Astfel, unele cereri au fost formulate solicitându-se acordarea ajutorului public judiciar pentru consemnarea cauțiunii, iar unele instanțe au considerat că aceste cereri sunt inadmisibile, întrucât legislația internă nu prevede posibilitatea acordării ajutorului public judiciar pentru plata cauțiunii, iar alte instanțe au admis astfel de cereri, invocând aplicarea prioritară a dispozițiilor Convenției sau/și invocând faptul că dispozițiile din anexa O.U.G nr. 51/2008 fac referire la posibilitatea acordării ajutorului public pentru plata cauțiunii. Alte cereri au fost formulate solicitându-se înlăturarea de la aplicare a normei juridice de drept intern, care impune necesitatea plății cauțiunii.
Pentru dezlegarea acestor probleme este necesar să se stabilească conturul noțiunii de cauțiune. Astfel, din perspectivă teoretică, prin cauțiune se înțelege acea instituție susceptibilă de a fi concretizată într-o valoare materială, de natură să garanteze îndeplinirea unei obligații de către una dintre părțile litigiului și, în mod complementar, să garanteze acoperirea unui prejudiciu ipotetic creat celeilalte părți a litigiului. Prin urmare, în reglementarea Codului de procedură civilă, cauțiunea nu servește doar la repararea prejudiciului cauzat prin întârziere, ci chiar la valorificarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu.
Cu privire la cererile de acordare a ajutorului public judiciar pentru scutirea (reducerea) de necesitate a cosemnării cauțiunii, prin urmare, în lipsa unor precizări concrete în încheierea de acordare a ajutorului public judiciar, creditorul ar fi nevoit să deschidă o acțiune distinctă împotriva statului, întemeiată eventual pe răspundere delictuală, pentru neîndeplinirea obligației indirecte impuse nu de lege, ci de judecător, prin încheierea de acordare a ajutorului public judiciar, pentru recunoașterea directă a obligației acestuia de a-i repara prejudiciul.
Trebuie arătat că, deși s-ar putea găsi suficiente argumente în teorie pentru a justifica acordarea ajutorului public judiciar pentru consemnarea cauțiunii, în lipsa unui mecanism coerent instituit și asumat de stat, această abordare rămâne criticabilă, întrucât poate conduce la încălcarea excesivă a dreptului creditorului.
Cu privire la cererile de înlăturare a normelor juridice interne ce stabilesc necesitatea plății cauțiunii și cuantumul acesteia și aplicarea cu prioritate a dispozițiilor din Convenție, în situația în care se invocă aplicabilitatea directă a acestora, cu scopul de a se înlătura obstacolul reprezentat de necesitatea consemnării unei cauțiuni, în cuantumul prestabilit de lege, asupra căruia judecătorul nu poate interveni, cererea urmează să fie analizată pe fond, iar nu respinsă ca inadmisibilă, urmând a face în cadrul acesteia un test de proporționalitate în care să fie luate în considerare interesele debitorului și ale creditorului.
În concluzie, problema interzicerii accesului la instanță printr-o normă juridică obligatorie, contrară Convenției, nu se ridică. Cel mult, s-ar putea ridica o problemă de interzicere a accesului la instanță doar în măsura în care judecătorul nu ar calibra corect cele două interese puse în joc și, prin urmare, ar stabili un nivel al cauțiunii contrar art. 6 din Convenție.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
