Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Analiză IONESCU SAVA: Cum puteți închide anticipat un contract de leasing


30 martie 2015 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Vânzarea bunului altuia, o instituţie introdusă în legislaţia românească prin adoptarea Noului Cod Civil, rezolvă o serie de probleme care erau întâlnite în practică de către cei care urmau să dobândească dreptul de proprietate asupra unui bun şi doreau să dispună de acel bun înainte de a deveni proprietari, arată o analiză a Casei de Avocatură IONESCU ȘI SAVA.

În practică, această noțiune se dovedește utilă în rezolvarea problemei utilizatorilor din contractele de leasing financiar, care nu dispun de resursele financiare necesare pentru a acoperi costurile aferente închiderii anticipate a acestor contracte.

Astfel, persoana fizică sau juridică care are calitatea de utilizator într-un contract de leasing financiar, având ca obiect un autovehicul, poate să vândă autovehiculul respectiv, chiar dacă proprietar este societatea de leasing.

În temeiul art. 1683 din Noul Cod Civil, utilizatorul poate să încheie un contract de vânzare ce are ca obiect autovehiculul în cauză, urmând ca acesta să devină proprietarul autovehiculului şi să transfere proprietatea către cumpărător. În acest fel, utilizatorul reuşeşte să obţină fondurile necesare pentru a acoperi costurile generate de închiderea anticipată a contractului de leasing financiar, nemaifiind blocat într-un contract pe care doreşte să îl închidă, dar nu are cum să o facă din lipsă de fonduri.

„De multe ori, clienţii se simţeau captivi în cadrul unor contracte încheiate pe patru sau cinci ani, deşi nu mai doreau bunul respectiv şi ar fi vrut să aibe posibilitatea să îl vândă şi să investească banii obţinuţi în alt bun. Întemeindu-se pe această instituţie a vânzării bunului altuia, utilizatorul poate să dispună de bun, chiar dacă nu este în proprietatea sa. Legea îl obligă însă pe vânzător fie să obţină dreptul de proprietate asupra bunului vândut, fie să îl convingă pe proprietar să ratifice vânzarea făcută de el”, declară Ana Gerota, avocat asociat în cadrul Casei de Avocatură IONESCU ȘI SAVA.

Sancţiunea care intervine în cazul în care vânzătorul nu devine proprietarul bunului sau proprietarul nu ratifică vânzarea este rezoluțiunea contractului cu restituirea preţului şi, dacă este cazul, daune-interese.

Ca un prim pas în această procedură, utilizatorul va solicita să i se comunice suma necesară pentru închiderea anticipată a contractului de leasing financiar. Cumpărătorul va achita în numele şi pentru utilizator suma necesară închiderii anticipate a contractului de leasing financiar, iar diferenţa de preţ se va achita către utilizator.

Achitând direct către societatea de leasing, cumpărătorul se asigură că utilizatorul nu va folosi banii în alt scop şi că acesta va deveni proprietar al bunului. În ceea ce priveşte actele care trebuie întocmite în această situaţie, se va încheia un contract de vânzare între utilizatorul din contractul de leasing financiar, acesta având calitatea de vânzător al bunului altuia, şi cumpărător, un acord tripartit între societatea de leasing, utilizator şi cumpărător, prin care cumpărătorul se obligă să achite în numele şi pentru utilizator suma necesară închiderii anticipate a contractului de leasing financiar, iar societatea de leasing declară că nu mai are nicio pretenţie cu privire la bun după ce îi va fi achitată suma respectivă, dreptul de proprietate fiind dobândit de către utilizator şi transferat de drept către cumpărător la data la care utilizatorul devine proprietar.

Această instituţie a vânzării bunului altuia este extrem de utilă, deoarece vine în întâmpinarea celor care au motive serioase să considere că vor dobândi dreptul de proprietate asupra unui bun, putând să dispună de acesta înainte de a deveni proprietari ai bunului. Adevăratul proprietar al bunului nu este afectat de această vânzare, deoarece acesta este terţ faţă de vânzare.

„Această procedură este avantajoasă pentru toate părţile implicate: cumpărătorul dobândeşte bunul dorit, utilizatorul are posibilitatea să închidă contractul de leasing financiar şi să primească şi diferenţa de preţ dintre preţul vânzării şi suma necesară închiderii anticipate a contractului de leasing, iar societatea de leasing reuşeşte să închidă contractul fără să se ajungă în situaţia în care utilizatorul nu mai dispune de fonduri să îşi achite ratele”, adaugă reprezentantul Casei de Avocatură IONESCU ȘI SAVA.

Despre Casa de Avocatură IONESCU ȘI SAVA

10 ani de excelență în avocatura de business. Casa de Avocatură IONESCU ȘI SAVA a fost înființată în 2005 de o echipă de avocați cu experiență în cadrul unora dintre firmele de avocatură de renume din România. Într-un timp relativ scurt, IONESCU ȘI SAVA a câștigat o reputație solidă pe piața avocaturii din România, prin servicii juridice de calitate, înțelegere profundă a nevoilor și business-ului clienților, prin disponibilitate și eficiență.

De la înființarea sa, IONESCU ȘI SAVA a asistat și continuă să asiste clienți de primă mărime cu activitate în domenii precum industria farmaceutică, auto, bănci și servicii financiare, dezvoltare imobiliară sau producție industrială. În portofoliul de clienți IONESCU ȘI SAVA se regăsesc companii precum Mercedes-Benz, Novartis, Angelini, Grupo Lar. Ariile de expertiză ale echipei includ litigii, insolvență, drept fiscal, drept bancar, dreptul concurenței, fuziuni și achiziții.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii