ICCJ. Excepţia lipsei calităţii de reprezentant
1 aprilie 2015 | Corina CIOROABĂ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, deși potrivit art. 18 alin. (3) din H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi art. 13 din Statut, președintele reprezintă asociația de proprietari în relațiile cu terții, acesta nu poate însă iniţia cereri de chemare în judecată împotriva terţilor. Înalta Curte a precizat că atribuția de a iniţia procese în numele asociaţiei de proprietari îi revine comitetului executiv, așa cum rezultă din prevederile art. 17 lit. i) din H.G. nr. 1588/2007 şi din statutul asociației, care, în speță, nu a adoptat o decizie în vederea iniţierii unui proces în contradictoriu cu pârâta, astfel că Înalta Curte a apreciat că este fondată excepția lipsei calității de reprezentant invocată de pârâtă. (Decizia nr. 3382 din 4 noiembrie 2014 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect obligarea la demolarea unor magazine)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro