TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Florentin Țuca, față în față cu studenții clujeni
31.03.2015 | JURIDICE.ro


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Săptămâna aceasta, avocatul Florentin Țuca se va afla la Cluj-Napoca pentru o prelegere destinată studenților la drept și tuturor celor interesați să asiste la o dezbatere privind locul pe care dreptul îl ocupă în cotidian.

Astfel, Facultatea de Drept din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca devine pentru câteva ore gazda unei manifestări privind ”Dreptul în lumea contemporană și provocările la adresa lui”.

Florentin Țuca

Florentin Țuca

De asemenea, manifestarea va prilejui și o scurtă prezentare a volumului publicat la Editura Humanitas și lansat de avocatul Florentin Țuca în ianuarie 2015, intitulat ”Gâlceava cu juristul din mine”.

Toți cei interesați sunt așteptați în Amfiteatrul Traian Pop, joi, 2 aprilie 2015, începând cu ora 16:00.

Evenimentul este susținut de Facultatea de Drept din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și este organizat cu sprijinul ELSA Cluj-Napoca.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate