« Selected
Flux noutăţi
AnunţuriSistemul judiciarUNBR BarouriNotariatExecutoriUniversitariaInternaţionalJURIDICE.ro

Combaterea terorismului si protectia datelor
24.09.2008 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust ZRVP

In raportul elaborat de Roselyne Lefrançois (PSE, Franta), adopat cu 556 voturi pentru, 90 impotriva si 19 abtineri, deputatii europeni se exprima pentru incriminarea a trei noi infractiuni si anume: instigarea publica la savarsirea infractiunilor de terorism, recrutarea si instruirea in scopuri teroriste. Combaterea terorismului nu trebuie insa sa ingradeasca libertatea de expresie.

In ultimii ani amenintarea terorismului a crescut iar modul de operare a anumitor organizatii teroriste s-a schimbat, dezvoltandu-se din grupuri structurate ierarhic in celule semi-autonome, care deseori se folosesc de noile tehnologii, in special internetul. Acesta este folosit pentru a inspira si mobiliza indivizii si retelele teroriste locale in Europa, si serveste in acelasi timp drept sursa de informare privind mijloacele si metodele teroriste, functionand astfel ca o „tabara virtuala de antrenament”.

Definitiile infractiunilor
Instigarea publica la savarsirea unei infractiuni se refera la distribuirea, sau punerea la dispozitia publicului, in orice alta forma, a unui mesaj pledand in mod clar si deliberat in favoarea savarsirii unei infractiuni.

Recrutarea in scopuri teroriste inseamna a solicita unei alte persoane, in mod deliberat, sa comita infractiuni.

Prin „instruire in scopuri teroriste” se intelege furnizarea de instructiuni privind fabricarea sau folosirea explozibililor, a armelor de foc sau a altor arme sau substante toxice sau periculoase, sau privind alte metode si tehnici specifice, cu scopul de a comite infractiuni.

Masuri explicite de salvgardare
Deputatii europeni au introdus in textul legislativ anumite masuri de salvgardare: incriminarea actelor mentionate mai sus trebuie sa respecte libertatea de exprimare si libertatea de asociere, in special a obligatiilor referitoare la libertatea presei si la libertatea de exprimare in alte mijloace de informare in masa, precum si cu respectarea confidentialitatii corespondentei, care include si continutul mesajelor electronice si al altor tipuri de corespondenta electronica. Incriminarea acestor fapte nu poate avea ca efect reducerea sau restrictionarea difuzarii informatiilor in scopuri stiintifice, academice, artistice sau de raportare, a exprimarii opiniilor radicale, polemice sau controversate in cadrul unei dezbateri publice privind chestiunile politice sensibile, inclusiv terorismul.

In raport se reitereaza necesitatea ca prezenta decizie-cadru respecta drepturile fundamentale si principiile juridice fundamentale, astfel cum sunt consacrate la articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeana, in Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene si in Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului.

Raportoarea Parlamentului European, Martine Roure (PSE, Franta) deplange faptul ca "Consiliul a golit de continut propunerea initiala a Comisiei, ajungand la un acord politic de tipul ‘cel mai mic numitor comun.’" De exemplu, textul adoptat in Consiliu se refera doar la schimbul de date intre statele membre si nu si la procesarea datele in statele membre, cum era prevazut in propunerea initiala.

Un nivel ridicat de protectie a datelor
Deputatii europeni considera ca decizia cadru ar trebui sa se aplice si asupra datelor procesate la nivel national. Astfel s-ar evita existenta a diferite niveluri de protectie a datelor in cadrul Uniunii Europene.
Prelucrarea datelor cu caracter personal care dezvaluie originea rasiala sau etnica, opiniile politice, confesiunea religioasa sau convingerile filozofice sau apartenenta la sindicate si prelucrarea datelor privind sanatatea sau viata sexuala este interzisa.

Cu titlu exceptional, aceste date pot fi procesate in situatii foarte specifice si clar definite, precum pentru prevenirea, cercetarea, descoperirea sau urmarirea penala a infractiunilor teroriste si a altor infractiuni grave. in plus, legislatia nationala prevede garantii corespunzatoare, ca de exemplu limitarea accesului la informatiile respective numai la personalul in responsabilitatea caruia intra atributii legitime care justifica prelucrarea.

Europarlamentarii au reluat propunerea din textul initial al Comisiei si respinsa de catre Consiliului, propunere care sugera instituirea unui grup de lucru pentru protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal in scopul prevenirii, cercetarii, descoperirii sau urmaririi penale a infractiunilor.

Acest grup de lucru ar avea caracter consultativ si ar actiona independent, principalele sale competente fiind de a emite avize cu privire la masurile nationale in materie si cu privire la nivelul de protectie care se aplica intre statele membre si tarile terte si organizatiile internationale.

Prelucrarea datelor de catre operatori privati
Potrivit amendamentelor adoptate la nivelul comisiei parlamentare, statele membre pot dispune ca datele cu caracter personal primite de la autoritatea competenta dintr-un alt stat membru sau puse la dispozitie de catre aceasta, pot fi transmise entitatilor private in functie de fiecare caz in parte. De asemenea, legislatia nationala a statelor membre trebuie sa prevada ca, in cazul in care persoanele private primesc si prelucreaza datele in cadrul unei obligatii de serviciu public, acestea sa fie supuse unor obligatii cel putin echivalente sau superioare celor impuse autoritatilor competente.

Transferul de date catre state terte sau organizatii internationale
Transferarea datele cu caracter personal catre state terte sau organisme si organizatii internationale poate avea loc doar daca se asigura un nivel corespunzator de protectie pentru prelucrarea de date urmarita, echivalent cu nivelul in Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Statele membre trebuie insa sa garanteze tinerea unei evidente a acestor transferuri, pe care o pun la dispozitie, la cerere, autoritatilor nationale responsabile de protectia datelor.

In plus, deputatii recomanda ca evaluarea nivelului de protectie in statul tert sau organizatia internationala sa fie efectuata de catre o autoritate independenta.

 
Secţiuni: Content, Data protection | Toate secţiunile
Cuvinte cheie:
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
Concurs eseuri ZRVP

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD