O mică problemă juridică. Probabil cea mai mică
7 aprilie 2015 | Cristina RĂCHITĂ
Unele probleme procedurale nu-și găsesc răspuns în tratatele de specialitate, fiind, poate, prea mărunte pentru a fi vizate în cadrul lucrărilor de specialitate, ce detaliază și explică, îndeobște, instituțiile procedurale de importanță majoră. Asta nu însemnă că ele nu există și că nu ne lovim de ele în practică.
Semnalăm aici, o mică problemă procedurală, poate cea mai mică dintre toate, dar cu care ne întalnim și ne vom întalni tot mai des în practică.
Începem cu un exemplu relevant. Într-o cauză întemeiată pe Legea nr. 193/2000 în care reclamantul, fost client al unei bănci, se apără invocand clauze abuzive dintr-un contract de credit și cerere restituirea unor comisioane abuziv percepute de parata, este obligat de instanță să depună la dosar extrase de cont cuprinznd sumele solicitate spre restituire, deși solicitase să se pună în sarcina băncii pârâte obligația de a produce asemenea înscrisuri, fiind singura parte care le deține.
Banca pârâtî solicită reclamantului să achite cheltuieli exorbitante (doar pentru emiterea unor extrase de cont) pentru eliberarea înscrisurilor, de ordinul a cateva sute de lei.
Reclamantul se vede pus în situația de a plăti băncii, pe care deja o reclamă pentru clauze abuzive inserate în contractul de credit, sau de a risca o sancțiune aplicată de instanță pentru neîndeplinirea obligației procedurale stabilite în sarcina sa.
Totuși, art. 262 Cod procedură civilă prevede:
Cheltuielile necesare administrării probelor
(1) Când administrarea probei încuviinţate necesită cheltuieli, instanţa va pune în vedere părţii care a cerut-o să depună la grefă, de îndată sau în termenul fixat de instanţă, dovada achitării sumei stabilite pentru acoperirea lor.
(2) În cazurile în care proba a fost dispusă din oficiu sau la cererea procurorului în procesul pornit de acesta în condiţiile prevăzute la art. 92 alin. (1), instanţa va stabili, prin încheiere, cheltuielile de administrare a probei şi partea care trebuie să le plătească, putându-le pune şi în sarcina ambelor părţi.
Din interpretarea textelor legale, ce fac referire la “suma stabilită”, respectiv la “instanta va stabili (…) cheltuieile”, rezultă că este atributul instanței să se pronunțe efectiv asupra cuantumului cheltuieilor necesare administrării probei, nu numai să pună în vedere generic părții să facă dovada avansării unor asemenea cheltuieli.
Nu vedem niciun impediment ca instanța, ce a omis să stabilească efectiv cuantumul cheltuielilor pentru administrarea probei, sesizată pe calea unei cereri incidentale, în temeiul art. 30 alin. 6 și art. 262 Cod procedură civilă mai sus citat, să soluționeze o cerere din partea reclamantului de stabilire a cheltuielilor pentru emiterea extraselor de cont de către partea adversă din exemplul nostru, oferind și un reper legal, anume pentru eliberarea de copii de pe înscrisurile aflate la dosar taxa judiciară de timbru datorată instanței însăși este de 1 leu per pagină certificată, conform art. 9 lit. j) din OG nr. 80/2013. De ce ar depăși cheltuielile de fotocopiere ale unei părți din proces impuse de cealaltă parte din proces această sumă reper, de 1 leu per pagină, nu vedem.
Nu vedem nicio rațiune ca instanța să nu poată cenzura pe această cale taxarea nerezonabilă a reclamantului de către partea adversă pentru obținerea unor înscrisuri folositoate soluționării cauzei în care cele două părți sunt implicate.
Sigur, cheltuieile avansate de reclamant vor fi restituite acestuia tot de pârâtul căzut în pretenții, după ceva timp, de bună-voie sau prin executare silită, dar, totodată, nu vedem de ce reclamantul ar trebui să-l plătească excesiv pe adversarul său procesual pentru a-și putea susține cauza.
Chestiunea pusă în discuție își găsește utilitate și în cauze avand ca obiect contestații la executare, spre exemplu, unde petenților li se cere de către instanță să avanseze cheltuieile de fotocopiere a dosarelor de executare, fără a le stabili explicit, unele birouri de executori judecătorești solicitând, evident pentru dosare de executare compuse din sute de pagini, cheltuieli de ordinul sutelor de lei.
Ordinul nr. 2550/C din 2006 privind aprobarea onorariilor minimale şi maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti nu identifică fotocopierea actelor din dosarele de executare ca fiind servicii prestate de executorul judecătoresc, nestabilind, evident, un onorariu minimal pentru așa ceva, și, o bună perioadă de timp, executorii judecătorești nu solicitau părților achitarea vreunei sume la eliberarea de fotocopii din dosar la cererea acestora. Deși suntem de acord că asemenea cheltuieli ale biroului de executor trebuie acoperite, opinăm că și sumele solicitate trebuie să se limiteze la acoperirea costurilor de fotocopiere, iar nu să conducă la obținerea de venituri pentru executor. Și asemenea cheltuieli ar putea fi limitate, la cererea contestatorului, de către instanță, la acel 1 leu per pagină la care ne-am referit mai sus.
Credem că, oricat de dificil este, de cele mai multe ori, să fii reclamantul, revenindu-ți sarcina probei, costurile pentru administrarea probatoriilor nu trebuie să fie sau să devină ele însele piedici semnificative în exercitarea drepturilor procesuale și îndeplinirea obligațiilor procesuale, că asemenea cheltuieli trebuie să aibă un caracter rezonabil, nu să fie doar o povară în plus, disproporționată pentru reclamant.
Av. Cristina RĂCHITĂ
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
