Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC




 1 comentariu

Termenul de completare a cambiei în alb, termen ce poate fi prelungit convențional?!
08.04.2015 | Alexandru PERJU

JURIDICE - In Law We Trust

* a se vedea și O scrisoare pierdută: biletul la ordin [DEZBATERI.JURIDICE]

Recent am lecturat opinia (C. Samfira, Despre biletul la ordin în alb. Modificarea convențională a termenului de completare) în sensul că, opus reglementării instituite de pct. 79 din Norma nr. 6/1994, precum și unei doctrine și jurisprudențe constante, termenul de completare a cambiei în alb ar fi unul care s-ar putea prelungi prin convenția părților, invocându-se în sprijinul acestei interpretări dispozițiile NCC și ale Legii de punere în aplicare a acestuia.

Consider fără suport o asemenea interpretare, după cum voi arăta în continuare:
1. Legea nr. 58/1934 și Norma nr. 6/1994 au caracterul de normă specială, derogatorie de la normele generale impuse în NCC. Acesta nu poate modifica, fără dispoziție expresă în acest sens, o normă specială care prevede că un termen de decădere nu poate fi prelungit.
2. Interpretarea în sensul că termenul de completare a cambiei în alb nu poate fi prelungit prin convenția părților a fost făcută de practică și doctrină cu mult înainte de existența Normei nr. 6/1994 a BNR.

Această interpretare este una realizată pentru motive ce țin de dreptul cambial pur (“o renunțare anticipată din partea emitentului la decădere ar agrava nu numai obligația sa, ci și pe ale celorlalți semnatari cambiali ulteriori[1]”), deci fără legătură cu dreptul civil, astfel încât nu au importanță normele de drept civil generale, chiar intrate în vigoare ulterior Legii nr. 58/1934 și Normei nr. 6/1994, căci datele problemei analizate din perspectivă pur cambială nu s-au schimbat deloc.

3. Art. 2 din Legea nr. 58/1934 prevede că titlul căruia îi lipsește vreuna din condițiile esențiale cerute la art. 1 nu are valoarea unei cambii, afară de cazurile de la alineatele ce urmează.

Deși textul de lege nu indică în mod expres nulitatea absolută a titlului cambial, ci doar lipsa acestuia de valoare cambială, rezultă în mod clar și neîndoielnic din lege și din specificul raporturilor cambiale că este vorba despre o nulitate absolută.

Titlul căruia îi lipsește vreuna din condițiile esențiale cerute la art. 1 este lovit de nulitate absolută sub aspect cambial.

Chiar dacă s-ar considera că natura nulității nu ar fi determinată în mod expres, ea rezultă în mod clar și neîndoielnic din art. 2 al Legii nr. 58/1934, fiind nulitatea absolută a titlului din punct de vedere cambial.

Nevalabilitatea cambială a titlului din cauza unei imperfecțiuni formale esențiale este sancționată cu nulitatea absolută tocmai pentru că nu ocrotește doar un interes privat, particular, ci unul general.

Soluția este indiscutabilă și împărtășită unanim în doctrină și practică, iar NCC nu pune în niciun fel sub semnul întrebării acest aspect.

Cine susține contrariul nu a înțeles modul în care este concepută funcționarea cambiei și nici rolul acesteia.

Forma impusă de lege cambiei nu privește și nu are în vedere doar părțile inițiale ale raportului cambial, ci un cerc nelimitat, căci de natura cambiei este faptul că aceasta este un titlu care circulă, obligațiile asumate de fiecare dintre semnatarii titlului fiind autonome.

Formalismul impus de lege cambiei îngrădește libertatea părților care vor să se oblige cambial din motive ce au justificare practică și care țin de esența cambiei.

Specificul raporturilor cambiale (pe care le poate naște o cambie nu doar cu privire la emitent și primul beneficiar, ci și cu privire la orice dobânditor ulterior al titlului) și caracterele cambiei nu au legătură doar cu un interes privat.

Însăși esența cambiei impune fără tăgadă o astfel de concluzie (este motivul rigurozității cu care este reglementat, inclusiv sub aspect procedural, acest titlu ce trebuie să asigure încredere economică în privința oricărei persoane potențial dobânditoare a lui).

Completarea tardivă a cambiei în alb pune problema existenței titlului din punct de vedere formal, căci ceea ce e făcut tardiv e considerat a nu exista, lipsind astfel una sau mai multe dintre cerințele formale esențiale ale cambiei. De aceea, nulitatea este una absolută, iar părțile nu pot transforma prin convenția lor o nulitate absolută într-una relativă.

Ar fi, așadar, aplicabil oricum, chiar în lipsa pct. 79 din Norma nr. 6/1994, art. 2549 alin. 2 NCC, fiind vorba de termene de decădere de ordine publică, ce nu pot fi modificate de părți și care pot fi invocate din oficiu de instanță.

Renunțarea la sancțiunea decăderii nu se poate face când termenul de decădere a fost instituit prin norme care ocrotesc un interes public, general cum sunt cele referitoare la forma cambiei și momentul limită la care această formă trebuie să fie realizată, în cazul cambiei în alb, chestiune care este în legătură directă cu termenul de trei ani impus de lege.

Iar emitentul nu poate renunța anticipat la drepturile celorlalți ulteriori semnatari cambiali, căci le-ar agrava situația, prin prelungirea convențională a termenului făcută cu primul beneficiar, fără consimțământul lor.

A susține că, deși legea impune în mod imperativ o anumită formă pentru un act juridic, această normă nu ocrotește decât un interes privat pentru că părțile care pot fi angajate în acel raport juridic sunt, într-un final, limitate numeric, este ca și cum s-ar susține că interesul nu poate fi decât întotdeauna privat, ceea ce, evident, nu poate fi acceptat.

Deci “determinarea cantitativă a persoanelor interesate” este vădit insuficientă pentru a se concluziona că sunt ocrotite în cazul în discuție interese private și nu generale, publice.

O astfel de opinie cum este cea exprimată aici nu face altceva decât să nege fără temei sancțiunea nulității absolute a cambiei căreia îi lipsesc elementele esențiale, inclusiv în situația în care aceste lipsuri se raportează la un moment ulterior impus de lege, cum este cazul cambiei în alb.

Este adevărat că problema termenului de completare de trei ani este una dintre chestiunile care interesează în mod direct băncile, căci practica bancară abuzează de o astfel de interpretare incorectă pentru a putea prelungi termenul de completare a titlului cambial în alb, inclusiv sub pretextul că ar fi vorba despre o renunțare la beneficiul termenului de decădere pe care ar putea-o face debitorul cambial și că această renunțare ar rezulta chiar și din neinvocarea de către debitorul cambial a decăderii până în momentul realizării completării tardive a titlului, cu toate că, până nu este urmărit cambial, debitorul nici măcar nu ar putea opune posesorului cambiei un atare aspect pe calea dreptului comun, căci nulitatea titlului poate fi opusă de debitor direct, pe calea opoziției (în prezent contestație) la executare, ori în cadrul acțiunilor cambiale inițiate de creditor, ceea ce presupune începerea executării cambiei de către posesorul acesteia (C. Ap. Buc., secția com., dec. nr. 1741/A/29/07.1999).

4. Problema derogării convenționale de la termenul de completare prevăzut de art. 12 din Legea nr. 58/1934 nu are legătură și nu este una care să țină și să fie analizată în funcție de momentul la care pot fi opuse excepțiile cambiale.

Instituirea unui termen special de către art. 63 alin. 2 din Legea nr. 58/1934 până la care trebuie invocate excepțiile cambiale nu are vreo legătură cu interesul privat ocrotit, în sensul că ar rezulta că acesta ar fi unul privat și nu public, pentru a se trage mai apoi concluzia că termenul de trei ani de decădere ar fi unul instituit de o normă ce ocrotește un interes privat și că ar fi vorba despre o nulitate relativă.

Astfel, nu numai excepțiile personale trebuie propuse, conform art. 63 alin. 2 din Legea nr. 58/1934, la primul termen de înfățișare, ci toate excepțiile cambiale, deci și cele negatorii, referitoare la forma cambiei (a cărei nerespectarea este sancționată cu nulitatea absolută), sub acest aspect excepțiile cambiale având un regim unitar.

Aceasta nu înseamnă că nulitatea titlului cambial pentru lipsa unuia sau mai multora dintre elemente esențiale nu rămâne o nulitate absolută.

Regulile speciale de procedură instituite de legiuitor în scopul suplinirii forței executorii a cambiei (pentru motive ce țin de specificul acestor titluri, respectiv asigurarea unei executări grabnice a debitorilor cambiali), nu au legătură cu regimul nulităților (absolute sau relative) și nici cu interesul ocrotit de norma care impune anumite cerințe esențiale de formă titlului cambial.

Faptul că excepțiile de formă nu pot fi invocate decât cel târziu la primul termen de înfățișare nu înseamnă că titlul imperfect din punct de vedere al formei cambiale s-ar putea valida prin convenția părților, cu consecința inexistenței nulității absolute.

De altfel, în mod asemănător cu situația reglementată de art. 63 alin. 2 din Legea nr. 58/1934, art. 2550 alin. 1 din NCC prevede că decăderea poate fi opusă de partea interesată în condițiile art. 2513, adică numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, cel mai târziu, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, fără a distinge după cum este vorba despre o decădere de ordine publică sau de una instituită printr-o dispoziție legală ce ocrotește un interes privat.

Această prevedere a art. 2550 alin. 1 NCC nu conduce la concluzia că ar viza doar termene de decădere instituite de norme legale ce ocrotesc un interes privat.

Instituirea, în privința părții, a unui astfel de moment procedural până la care trebuie invocată decăderea nu transformă o decădere de ordine publică într-una care vizează un interes privat.

Deci trimiterile la nulitățile relative, la termenele de decădere reglementate de norme de interes privat și la regimul normelor care reglementează cambia, în sensul că ar fi unul de interes privat, este unul greșit și nu este un argument în sensul posibilității prelungirii convenționale a termenului legal de trei ani de completare a cambiei în alb, câtă vreme completarea tardivă a cambiei în alb pune problema existenței titlului din punct de vedere formal, căci ceea ce e făcut tardiv e considerat a nu exista, lipsind astfel una sau mai multe dintre cerințele formale esențiale a le cambiei, sancțiunea fiind nulitatea absolută a cambiei fără ca aceasta să poată fi acoperită în privința debitorului cambial și a posesorului care a făcut tardiv completarea (este protejat, conform art. 12 alin. 3 din Legea nr. 58/1934, doar posesorul de bună-credință care a primit cambia completată, sub acest aspect legea derogând de la regimul juridic de drept comun al nulităților, cum de altfel o face în majoritatea reglementării raporturilor cambiale).

Nimic nu îl împiedică pe debitorul cambial să efectueze de bună-voie plata către posesorul titlului care a făcut tardiv completarea, fără a se mai ajunge la urmărirea silită a cambiei și la contestarea acesteia în instanță (care, astfel, nici nu ar mai putea invoca din oficiu nulitatea absolută), însă aceasta nu înseamnă că titlul cambial a devenit unul valabil din punct de vedere formal și nici nu are valoarea unei renunțări anticipate a debitorului cambial la beneficiul termenului imperativ de completare a cambiei în alb.

5. Cu privire la reglementările internaționale, trebuie observate următoarele:

Convenția de la Geneva semnată la 7 iunie 1930, adoptând legea uniformă asupra cambiilor și biletelor la ordin (prima dintre cele trei convenții semnate la acea dată), cuprinde, în Anexa a II-a, rezervele în virtutea cărora statele care ratifică legea uniformă o pot adopta în ansamblul ei, menținând însă unele particularități ale legislațiilor naționale.

România, deși a participat la dezbaterile conferinței, nu a aderat formal la convențiile de la Geneva, dar a reglementat cambia și biletul la ordin într-o redactare foarte apropiată de aceea a legii uniforme, din care s-a putut inspira în mod direct, dar mai ales prin legea italiană asupra cambiei și biletului la ordin, care este traducerea legii uniforme, cu unele rezerve, Italia făcând parte dintre statele care au ratificat Convențiile de la Geneva din 1930. Astfel, legea română nu este o traducere a legii uniforme, în care să se facă eventual uz de unele rezerve din anexa II, ci ea cuprinde anumite modificări, care, împreună cu unele greșeli de traducere, au fost aspru criticate de doctrina română, care a căutat, pe cale de interpretare, să remedieze, în măsura posibilului, imperfecțiunile legii[2].

Or, nu există interpretare doctrinară ori jurisprudențială în sensul că lipsa elementelor esențiale indicate la art. 1 din Legea nr. 58/1934 și sancțiunea prevăzută la art. 2 nu ar fi nulitatea absolută a titlului cambial, astfel încât să se concluzioneze că interesul ocrotit ar fi unul privat.

În altă ordine de idei, nu este vorba despre ideea unei poziții dezechilibrate între emitent și beneficiar, câtă vreme o renunțare anticipată din partea emitentului la decădere ar agrava nu numai obligația sa, ci și pe ale celorlalți semnatari cambiali ulteriori, legea urmărind și vizând, așadar, ocrotirea posesorilor ulteriori ai titlului cambial.

Prelungirea convențională a termenului de completare de trei ani prevăzut de lege ar semnifica renunțarea emitentului titlului în alb la beneficiul acordat de lege sie, dar și la protecția conferită de lege semnatarilor ulteriori ai titlului în alb care se obligă cambial.

Or, după cum s-a arătat, această renunțare ar viza anticipat și drepturile celorlalți ulteriori semnatari cambiali, cărora le-ar agrava situația fără consimțământul lor.

Prin urmare, renunțarea anticipată a emitentului titlului în alb la decădere care ar afecta semnatarii ulteriori ai cambiei în alb, indicată în doctrină[3], se referă la renunțarea anticipată la decăderea prevăzută de lege, adică la termenul de trei ani și nu la un alt termen mai lung.

Trimiterea la faptul că, pentru termenul de decădere de ordine publică, art. 2549 NCC nu permite nici extinderea, nici restrângerea termenului nu are relevanță, căci ne aflăm într-o materie specială, cu rațiuni specifice, total distincte de dreptul comun, motiv pentru care se derogă în mare măsură de la regulile dreptului comun, aspect pe care absolut toate cursurile de drept cambial subliniază.

Ceea ce dreptul comun consideră a fi normal nu are legătură cu dreptul cambial și specificul raporturilor generate de acesta.

“Generalizarea” cu privire la ipoteza existenței unor semnatari ulteriori ai titlului cambial și raportarea la necesitatea reglementării unor eventuale ulterioare raporturi cambiale generate de girul sau avalul cambiei este absolut necesar a fi făcută, căci circulația cambiei este de natura acesteia, iar caracterul autonom al obligațiilor cambiale impune o asemenea concluzie.

Deci specificul raporturilor cambiale impune o astfel de analiză și de reglementare care să țină cont și să se preocupe, în mod necesar, de raporturile ulterioare.

A analiza doar raportul emitent – prim beneficiar al titlului cambial nu înseamnă decât a nu ține seama de specificul raporturilor ce pot fi generate de emiterea cambiei și de scopul pentru care a fost creată și reglementată emiterea cambiei.

Tocmai din cauza consecințelor pe care le presupune emiterea titlului cambial în alb, atât din perspectiva emitentului, cât și a celor care se obligă cambial ulterior, nu este deloc exagerat ca legiuitorul să impună un termen limită imperativ până la care posesorul titlului în alb să poată exercita dreptul de completare, termen care să nu poată fi prelungit de emitent.

Este și interpretarea dată constant de doctrină și jurisprudență, preluată la pct. 79 din Norma nr. 6/1994 și de Banca Națională a României.

Trimiterile la prevederile NCC sunt un fals argument, cât timp această nouă reglementare nu privește în vreun fel raporturile speciale de drept cambial și normele legale specifice instituite în mod expres cu privire la acestea.

Dacă se acceptă, cu privire la raporturile cambiale, aplicarea dispozițiilor finale ale Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind NCC, care, la art. 230, lit. b), au prevăzut că “la data intrării în vigoare a Codului civil se abrogă orice alte dispoziții contrare, chiar dacă acestea sunt cuprinse în legi speciale”, nu s-ar putea interpreta decât în sensul că termenul de completare de trei ani este unul care nu poate fi nici prelungit și nici scurtat prin convenția părților.

Textul de lege de mai sus nu transformă normele imperative de drept cambial în norme care ocrotesc doar un interes privat și nici nu denaturează rațiunile pentru care au fost instituite reglementările de drept cambial, căci ar însemna să se denatureze însuși sensul și specificul raporturilor cambiale, iar “tehnica legislativă” nu are vreo legătură în discuția de față, căci pct. 79 din Norma nr. 6/1994 nu este o normă contrară (cel puțin nu în totalitate) prevederilor NCC, ci este una specifică raporturilor de drept cambial, diferite de cele de drept comun.

A spune că pct. 79 din Norma nr. 6/1994 interzice prelungirea termenului de decădere, fără însă a califica expres termenul de decădere ca fiind de ordine publică și a trage din aceasta concluzia că este vorba despre un termen de decădere de interes privat, ce poate fi prelungit prin convenția părților, este un nonsens, căci nu se mai înțelege care este rațiunea instituirii prohibiției de la acest text de lege.

Repet, chestiunea este însă una de care băncile se lovesc des, astfel încât interesul unei astfel de noi interpretări favorabile acestora, dar contrare spiritului reglementării raporturilor cambiale, este unul real și activ.


[1] A se vedea V. P. Pătrășcanu, Drept comercial. Cambia și biletul la ordin, Editura All, București, 1994, p. 64, citat de A. Vârgolici, Biletul la ordin în alb, avalul acestuia și intrarea emitentului în insolvență în perioada de completare a biletului la ordin în alb.
[2] A se vedea V. P. Pătrășcanu, op. cit., p. 11-12.
[3] V. P. Pătrășcanu, op. cit., p. 64.


Consilier juridic Alexandru PERJU


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Termenul de completare a cambiei în alb, termen ce poate fi prelungit convențional?!”

  1. Dana DUMITRESCU spune:

    Norma BNR nr. 6/1994:
    Pct. 461
    In cazul cambiei in alb, fata de posesorul titlului, se va calcula scadenta si, respectiv, prescriptia care rezulta din titlu. Daca completarea cambiei nu a fost facuta potrivit intelegerii initiale, debitorul poate opune aceasta exceptie, oricarui posesor care a dobandit cambia cu rea-credinta sau printr-o greseala grava. In acest din urma caz, prescriptia incepe sa curga de la scadenta convenita si nu de la aceea care rezulta din titlu.
    Pct. 462
    Orice cercetare privind prescriptia devine inutila, daca debitorul dovedeste ca o cambie in alb a fost completata dupa trei ani de la data emiterii sale. Aceasta exceptie nu este opozabila posesorului de buna-credinta care a dobandit titlul completat.
    Pct. 461 și 462 sunt aplicabile si biletului la ordin în alb (pct. 510 din Norma 6/1994).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.