Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul muncii
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

RIL admis. Drepturile salariale ale medicului rezident
09.04.2015 | Andrei PAP

Secţiuni: Dreptul muncii, Recurs în interesul legii, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 6 aprilie 2015 a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 5 din 16 februarie 2015 (Decizia nr. 5/2015) privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (7^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 38 şi art. 159 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare), cu referire la sintagma „cheltuieli de personal”, în sensul dacă aceasta include şi salariile primite de medicul rezident pentru munca desfăşurată în perioada rezidenţiatului şi, pe cale de consecinţă, dacă drepturile salariale încasate pot fi restituite, în situaţia în care medicul rezident nu îşi respectă obligaţia asumată de a continua raporturile de muncă pentru o anumită perioadă cu spitalul în care a desfăşurat programul de rezidenţiat, în special în cazul în care o astfel de clauză ar fi prevăzută în actul adiţional la contractul individual de muncă.

1. Obiectul recursului în interesul legii

Prin sesizarea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Constanţa s-a arătat că nu există un punct de vedere unitar în practica judiciară cu referire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (7^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 38 şi art. 159 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în legătură cu următoarea problemă de drept: având în vedere prevederile art. 38 raportat la art. 159 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, dacă noţiunea de „cheltuieli de personal” la care se referă art. 6 alin. (7^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, include şi salariul primit de medicul rezident pentru munca desfăşurată în perioada rezidenţiatului şi, pe cale de consecinţă, dacă acesta trebuie să restituie salariul astfel primit, în situaţia în care nu îşi respectă obligaţia asumată de a continua raporturile de muncă pentru o anumită perioadă cu spitalul în care a desfăşurat programul de rezidenţiat, în special în cazul în care şi în contractul individual de muncă sau printr-un act adiţional la acesta a fost inclusă o clauză în sensul prevederilor legale indicate.

2. Optica jurisprudenţială

Prin recursul în interesul legii s-a arătat că, în practica judiciară, problema de drept enunţată a fost soluţionată neunitar.

Examenul jurisprudenţial a relevat că în practica instanţelor judecătoreşti s-au conturat două orientări.

a) Într-o primă opinie (majoritară) s-a considerat că inserarea unei clauze care impune medicului rezident să restituie cheltuielile de personal efectuate pe perioada pregătirii în rezidenţiat, în măsura în care aceste cheltuieli se rezumă la drepturile salariale plătite medicului rezident, în conformitate cu contractul său individual de muncă, reprezintă o pretenţie abuzivă, care încalcă dreptul de a fi retribuit corespunzător muncii depuse şi o nesocotire a interdicţiei de a pune salariatul în postura renunţării la drepturile sale recunoscute prin lege. S-a apreciat că dispoziţia legală nu poate fi interpretată în sensul că pune semnul egalităţii între salariul încasat în baza unui contract individual de muncă derulat pe parcursul desfăşurării programului de formare profesională prin rezidenţiat şi eventualele cheltuieli suportate pentru pregătirea profesională a medicului rezident în unitatea spitalicească în care a obţinut postul.

S-a motivat în sensul că singurele cheltuieli pe care le poate solicita unitatea sanitară angajatoare – spitalul sunt cele de şcolarizare, iar nu contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.

S-a mai invocat faptul că un asemenea act adiţional nu constituie rezultatul unei negocieri, ci are mai degrabă forma unui contract de adeziune, fiind o condiţie impusă medicului rezident pentru a accede la specializare.

De asemenea s-a mai reţinut că drepturile băneşti primite de pârâţi nu au reprezentat o bursă de studiu, chiar dacă rezidenţiatul este o formă de învăţământ postuniversitar, ci au reprezentat o remuneraţie pentru munca depusă în cadrul unităţii medicale. Din acest punct de vedere, plata de către unitatea medicală a salariului unui medic rezident nu este de natură a produce un prejudiciu, întrucât drepturile salariale achitate constituie echivalentul muncii prestate de medicul rezident.

b) Într-o a doua opinie (minoritară) s-a apreciat că sumele avansate unităţilor sanitare de către Ministerul Sănătăţii sau de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru pregătirea profesională a medicului rezident reprezintă chiar drepturile salariale primite în perioada şcolarizării, fiind îndeplinită aşadar cerinţa caracterului cert al prejudiciului adus unităţii, iar Codul muncii nu interzice încheierea unui asemenea act adiţional la contractul individual de muncă.

S-a mai arătat că durata rezidenţiatului este normată integral ca activitate didactică, şi nu ca muncă prestată, potrivit art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008.

De asemenea, s-a apreciat că această convenţie, fiind încheiată cu acordul pe deplin valabil al părţilor contractante, nu este afectată de un viciu de consimţământ sau de o impunere abuzivă a angajatorului, obligaţiile asumate de medicul rezident urmând a fi executate cu bună-credinţă.

3. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Constanţa

Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa, cel care a constatat existenţa unei practici judiciare neunitare la nivelul instanţelor naţionale şi, prin Hotărârea nr. 15 din 28 octombrie 2014, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării asupra problemei de drept deduse judecăţii, nu s-a pronunţat prin actul de sesizare asupra orientării jurisprudenţiale pe care o consideră ca fiind legală.

4. Opinia Procurorului General al PÎCCJ

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că prima orientare jurisprudenţială este în acord cu litera şi spiritul legii.

5. Opţiunea Înaltei Curți de Casatie şi Justiţie

Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului, pronunţând următoarea soluţie:
”Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (7^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, prin raportare la art. 38 şi art. 159 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma „cheltuieli de personal” nu include salariile primite de medicul rezident pentru munca desfăşurată în perioada rezidenţiatului, iar drepturile salariale încasate nu pot fi restituite cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională, în situaţia în care medicul rezident nu îşi respectă obligaţia asumată de a continua raporturile de muncă pentru o anumită perioadă cu spitalul în care a desfăşurat programul de rezidenţiat, chiar dacă o atare clauză ar fi prevăzută în actul adiţional la contractul individual de muncă, încheiat în condiţiile art. 196 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

Andrei PAP

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti