Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Arbitraj
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Powered by POPOVICI NIŢU STOICA & ASOCIAŢII. Official partner: Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României
POPOVICI NITU STOICA & ASOCIATII
 

Suspendarea provizorie a executării hotărârii arbitrale naționale. Admisibilitate
10.04.2015 | Ștefan DUDAȘ

JURIDICE - In Law We Trust

În lumina modificărilor aduse materiei arbitrajului prin Codul de Procedură Civilă[1] intrat în vigoare la 15 februarie 2013 și a jurisprudenței relativ sărace prin raportare la varietatea problemelor procedurale ce se pot ivi în această materie, propunem o discuție cu privire la admisibilitatea suspendării provizorii a executării unei hotărâri arbitrale cu locul în România în contextul unei decizii recente a Curții de Apel București cu privire la acest subiect.

Pe scurt, cadrul procesual care a prilejuit soluția pronunțată de către Curtea de Apel București este următorul: partea care cade în pretenții în cadrul arbitrajului promovează acțiune în anulare în fața instanței de judecată solicitând totodată, în temeiul art. 612 coroborat cu art. 484 C. proc. civ., suspendarea executării hotărârii arbitrale până la soluționarea acțiunii în anulare. Pe cale separată, este solicitată, de asemenea în temeiul art. 612 coroborat cu art. 718 C. proc. civ., suspendarea provizorie a executării hotărârii arbitrale până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul acțiunii în anulare. În fața acestei cereri de suspendare provizorie, pârâta invocă excepția de inadmisibilitate argumentând că în materia arbitrajului reglementată în cartea a IV-a C. proc. civ. nu este prevăzută posibilitatea utilizării acestui instrument procedural, ci exclusiv posibilitatea formulării unei cereri de suspendare în temeiul art. 612 C. proc. civ., care la rândul său face trimitere la suspendarea executării din cadrul recursului în temeiul art. 484 C. proc. civ., dar nicidecum la suspendarea provizorie prevăzută de art. 718 C. proc. civ..

Curtea de Apel București respinge excepția inadmisibilității ca neîntemeiată motivând că, deși prevederile relevante din materia arbitrajului, anume art. 612 C. proc. civ., fac trimitere la suspendarea executării din cadrul recursului în temeiul art. 484 C. proc. civ., cadrul procesual nu este cel al recursului, în cauză fiind vorba despre acțiunea în anulare a unei hotărâri arbitrale, hotărâre care este executorie de drept în condițiile articolului 606 C. proc. civ. În accepțiunea Curții, o astfel de executorialitate este totuși provizorie, pentru că este reglementată o cale de atac sui-generis, respectiv acțiunea în anulare, cale procesuală care poate conduce la reformarea hotărârii arbitrale. Pe cale de consecință, apreciază Curtea, aplicabil pentru o suspendare provizorie este articolul 450 C. proc. civ. care îngăduie suspendarea executării provizorie. Desigur că această instituție este îndeobște legată de exercitarea unui apel, însă Curtea apreciază că mutatis-mutandis ea este aplicabilă și în cazul de față, pentru că „hotărârea arbitrală nu poate beneficia de o putere executorie mai importantă decât o hotărâre judecătorească”.

Următoarele observații se impun cu privire la soluția și raționamentul Curții sub aspectul admisibilității cererii de suspendare provizorie.

În primul rând, instanța nu pare să aibă o înțelegere temeinică a cadrului procesual și materiei în care este chemată să se pronunțe.

Cererea de suspendare provizorie a executării formulată de reclamantă privește o hotărâre arbitrală atacată cu acțiune în anulare, astfel încât instanța era ținută să respecte acest cadru procesual și să soluționeze cererea cu care a fost învestită prin raportare în principal la prevederile din materia arbitrajului.

Or, singura prevedere din această materie care face vorbire de suspendarea executării hotărârilor arbitrale este articolul 612 C. proc. civ., care la rândul său consfințește exclusiv posibilitatea instanței de judecată de a suspenda executarea hotărârii arbitrale în conformitate cu regulile de procedură privind recursul prevăzute de articolul 484 alin. (2)-(5) și (7) C. proc. civ. Însă, suspendarea executării ce poate fi dispusă în cadrul recursului nu cuprinde și suspendarea provizorie prevăzută de art. 718 C. proc. civ., aceasta din urmă nemaifiind inclusă printre măsurile procesuale aflate la dispoziția instanței de recurs după intrarea în vigoare la 15 februarie 2013 a noului Cod de procedură civilă. De altfel, chiar în expunerea de motive a noului Cod este sesizat acest aspect cu mențiunea că: „în mod corespunzător, a fost eliminată posibilitatea președintelui instanței de a dispune asupra suspendării”[2], știut fiind faptul că în conformitate cu fostul articol 403 alin. (4) C. proc. civ., președintele instanței era competent să dispună suspendarea provizorie a executării.

Mai mult decât atât, posibilitatea suspendării provizorii a executării în materia hotărârilor arbitrale este mult pusă la îndoială și prin raportare la o interpretare istorică a normelor de procedură și mai exact a prevederilor articolului 612 C. proc. civ. care exclud orice referire cu privire la această cale procesuală, spre deosebire de articolul 365 alin. (3) din vechiul C. proc. civ. (1865) care făcea trimitere expresă la suspendarea provizorie a executării hotărârilor arbitrale atacate cu acțiune în anulare.

În al doilea rând, asimilarea acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale cu instituția apelului în scopul de a atrage aplicabilitatea institutiei suspendării provizorii a executării în temeiul articolului 450 C. proc. civ. cu motivarea că ”hotărârea arbitrală nu poate beneficia de o putere executorie mai importantă decât o hotărâre judecătorească” nu își găsește temei în prevederile Codului de Procedură Civilă și nici în rațiunea instituirii celor două căi de atac.

Pe de o parte, nu există niciun fel de prevedere în materia arbitrajului care să facă trimitere la instituția apelului sau care să ne poată duce cu gândul că acțiunea în anulare poate fi asemănată cu apelul. Din contră, singura trimitere din materia arbitrajului la posibilitatea suspendării executării hotărârii arbitrale este trimiterea la recurs, astfel cum am arătat mai sus, dar pe care instanța alege să o ignore fără niciun fel de motivare.

Pe de altă parte, apelul și acțiunea în anulare sunt două instituții complet diferite ce nu suportă niciun fel de comparație.

Astfel, apelul este caracterizat drept o cale de atac ordinară, de reformare, devolutivă, suspensivă, de executare și comună[3]; cea mai importantă trăsătură, pentru scopul prezentei analize, fiind caracterul devolutiv definit prin faptul că provoacă o nouă judecată în fond, „în limitele a ceea ce s-a invocat în primă instanță, fără restricții în privința administrării probelor”[4].

Prin comparație, acțiunea în anulare constituie o cale de atac sui-generis, cum admite de altfel și instanța de judecată, ce poate fi promovată exclusiv pentru încălcarea unor aspecte ce țin mai mult de forma hotărârii arbitrale, decât de fondul problemei de drept dezlegată de arbitri. De altfel, este recunoscut în unanimitate că soluția dată de tribunalul arbitral pe fondul cauzei nu este supusă controlului judecătoresc efectuat în cadrul acțiunii în anulare, care este limitat la motivele prevăzute limitativ de articolul 608 C. proc. civ.[5].

Rațiunea pentru care obiectul controlului judecătoresc în cadrul acțiunii în anulare este atât de limitat constă în dorința de a sprijini finalitatea procesului arbitral și finalizarea acestuia, cel puțin în ceea ce privește fondul, într-un singur grad de jurisdicție și într-un termen cât mai rapid, acesta fiind de altfel unul dintre cele mai importante avantaje ale arbitrajului, ca mecanism de soluționare a disputelor naționale și internaționale.

Dacă acest lucru se traduce chiar și prin lipsirea instanței ce judecă acțiunea în anulare de posibilitatea de a dispune suspendarea provizorie a executării hotărârii arbitrale este tocmai pentru că intenția legiuitorului a fost să sprijine astfel finalitatea arbitrajului, chiar dacă aceasta ar însemna să acorde hotărârii arbitrale „o putere executorie mai importantă” decât unei hotărâri judecătorești.

Apreciem că o astfel de susținere acordată de legiuitor arbitrajului, ca mecanism de soluționare alternativă a disputelor, nu este contra normelor de procedură civilă sau spiritului acestor norme, ci, din contră, este perfect justificată și binevenită, întrucât este de natură să contribuie la reducerea gradului de intervenție a instanțelor de judecată în procesul arbitral, aspect care este de esența arbitrajului.

Mai mult decât atât, o astfel de abordare a mecanismului arbitrajului de către legiuitorul român este la unison cu tendința din alte jurisdicții europene, și nu numai, de a promova legislații favorabile arbitrajului și care să susțină finalitatea acestui proces fără intervenția instanțelor statale, astfel cum este menționat și în expunerea de motive a Codului de Procedură Civilă: „se propune transformarea acestei proceduri alternative de soluţionare a litigiilor într-una atractivă, suplă şi modernă care, prin flexibilitate şi celeritate, să aibă efecte benefice în sensul reducerii volumului de activitate al instanţelor judecătoreşti”[6].


[1] Legea nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă, în vigoare din 15 februarie 2013.
[2] Expunere de motive, Legea nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă.
[3] M. Tăbârcă, Drept procesual civil, Vol. III, Căile de atac, Universul Juridic, București, 2014, p. 39.
[4] M. Tăbârcă, op. cit., p. 8.
[5] Curtea de Apel București, Secția Comercială, decizia nr. 3243/1999, Culegere de practică judiciară în materie comercială pe anul 1999, p. 38; Curtea de Apel București, Secția a V-a comercială, decizia nr. 124/2006, Culegere de practică judiciară în materie comercială pe anul 2006, vol. 2, p. 353. Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Comercială, decizia nr. 2222/ 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Comercială, decizia nr. 2857/ 2009.
[6] Expunere de motive, Legea nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă.


Av. Ștefan DUDAȘ

Rezumatul deciziei Curții de Apel ce face obiectul acestui articol, precum și comentariul pe larg al acesteia a fost publicat în Revista Română de Jurisprudență nr. 1/2015.

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.