Protecţia juridică a tinerilor la locul de muncă | Loredana Steliana Doseanu, Răzvan Viorel Doseanu
15 aprilie 2015 | Andreea BREBU
Judecător Loredana Steliana Doseanu şi avocat Răzvan Viorel Doseanu au publicat în Revista Română de Dreptul Muncii nr. 2/2015 articolul intitulat „Protecţia juridică a tinerilor la locul de muncă”.
Protecţia tinerilor la locul de muncă este un subiect foarte important pentru buna dezvoltare a unei societăţi, motiv pentru care reacţiile faţă de acest aspect se reflectă începând din legislaţia internă şi până în cadrul legislativ internaţional privind domeniul dreptului muncii şi al protecţiei salariaţilor. Astfel, Organizaţia Internaţională a Muncii reglementează în prezent aspecte privind vârsta minimă de încadrare a unui copil în muncă, aspectele particulare de ordin medical ce trebuie avute în vedere la momentul angajării unui tânăr, precum şi interzicerea treptată a muncii de noapte în cazul tinerilor.
Cu privire la aceste problematici nici Uniunea Europeană nu a rămas lipsită de interes, adoptându-se la acest nivel Directiva 94/33/CE privind protecţia tinerilor la locul de muncă în cadrul căreia sunt reglementate principalele aspecte privind protecţia tinerilor şi respectarea drepturilor acestora în cadrul relaţiilor de muncă în care sunt îndreptăţiţi să se angajeze. Prin intermediul Directivei 94/33/CE sunt definiţi termenii de copil, adolescent şi tânăr ca subiecţi ţintă ai reglemntării, a căror vârstă minimă de la care se pot angaja variază în funcţie de perioada de şcolarizare obligatorie prevăzută de legislaţia fiecărui stat. Legiuitorul european a fost atent şi la protecţia tinerilor în ceea ce priveşte buna dezvoltare a lor atât fizică, cât şi psihică, astfel încât prestarea unor activităţi în calitate de angajaţi să nu le prejudicieze tinerilor o dezvoltare armonioasă. Astfel, timpul de lucru şi timpul de odihnă sunt reglementate în mod imperativ, sub nicio formă neputându-se depăşi 40 de ore pe săptămână şi 8 ore pe zi de muncă în cazul unui tânăr ce nu mai face parte din programul de şcolarizare obligatoriu şi care are vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani. Programul prevăzut pentru fiecare ipoteză în parte diferă în funcţie de vârsta tinerilor şi de frecventarea unor cursuri obligatorii sau nu. Aceeaşi directivă interzice munca de noapte în cazul copiilor cu anumite excepţii strict prevăzute de legiuitor şi în condiţii stricte de supraveghere din partea unui adult.
Ca o consecinţă a armonizării dreptului naţional cu cel european, statul român nu a rămas indiferent faţă de problematica ocrotirii copiilor la locul de muncă şi reglementează în legătură cu acest subiect toate regulile imperative de la care angajatorii nu pot deroga. Astfel Codul muncii, HG nr. 600/2007 privind protecţia tinerilor la locul de muncă şi HG nr. 867/2009 privind interzicerea muncilor periculoase pentru copii reprezintă legislaţia cadru ce ocroteşte persoanele cu vârsta de până la 18 ani încadrate în muncă în baza unui contract individual de muncă. Pentru ca sănătatea şi moralitatea copiilor să nu fie afectate prin prestarea unor munci inadecvate în raport de pregătirea fizică şi psihică a minorilor, legislaţia internă a interzis copiilor prestarea unei munci periculoase şi intolerabile pentru această categorie de angajaţi, criteriile după care o muncă este definită ca periculoasă ori intolerabilă fiind concret stabilite prin HG nr. 867/2009 şi nr. 600/2007.
Deşi, spre deosebire de legislaţia europeană, legislaţia naţională nu face diferenţă între copii, adolescenţi şi tineri, Constituţia României şi Codul muncii stabilesc vârsta de la care un minor poate presta activităţi în temeiul unui contract individual de muncă, legislaţia specială particularizând felul muncii permise, precum şi timpul de muncă şi de odihnă ca derogare de la regula generală la care sunt supuşi adulţii încadraţi în muncă. Astfel, în România, durata maximă a timpului de muncă pentru un tânăr nu poate depăşi 6 ore pe zi şi 30 de ore pe săptămână, iar timpul de odihnă este stabilit expres pentru fiecare categorie de angajaţi. Pentru o bună dezvoltare fizică şi psihică, precum şi pentru respectarea tuturor nevoilor în corelaţie cu vârsta acestei categorii de angajaţi, pauzele de masă, repausul săptămânal, precum şi concediile de odihnă sunt reglementate prin norme speciale şi au o durată mai mare în raport de cea recunoscută pentru angajaţii adulţi ca fiind suficientă pentru realizarea scopului urmărit prin pauzele de masă, repaus săptămânal ori concediu.
Succinta analiză a aspectelor legate de încadrarea în muncă a minorilor duce la concluzia existenţei unei atenţii speciale atât din partea legiuitorului european, cât şi a celui naţional în aceste domenii ca o consecinţă a protejării generaţiei viitoare de adulţi în baza cărora în următorii ani să se poate observa o evoluţie socială corespunzătoare. Conform unei priviri de ansamblu asupra legislaţiei muncii aplicabile minorilor, aceştia se supun dreptului comun în materie, dar beneficiază de unele reglementări speciale în acele situaţii în care nevoile speciale de atenţie ale acestei categorii de angajaţi le impun.
