Monitorul Jurisprudenţei nr. 48/2015
9 aprilie 2015 | Mădălina MIHALCEA
A apărut nr. 48/2015 al revistei Monitorul Jurisprudenţei.
Cuprins
JURISPRUDENŢĂ CIVILĂ
Cerere de acordare a despăgubirilor stabilite pe calea expertizei judiciare. Soluţionarea de către instanţa de judecată a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001
Curtea de Apel Bucureşti, decizia civilă nr. 1348 din 18 septembrie 2013
Emiterea de către primar a unei a doua dispoziţii în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, de revocare a primei dispoziţii. Culpa procesuală a primarului
Curtea de Apel Cluj, decizia civilă nr. 694 din 5 septembrie 2014
Interpretarea dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Scutire de la plata rovinietei
Curtea de Apel Craiova, decizia civilă nr. 2306 din 22 aprilie 2014
Malpraxis. Răspunderea asigurătorului instituţiei medicale. Condiţii şi efecte
I.C.C.J., decizia civilă nr. 2658 din 24 septembrie 2014
JURISPRUDENŢĂ PROCESUAL CIVILĂ
Poprire asigurătorie. Compensaţie. Cumularea calităţii de creditor şi terţ poprit de o singură persoană
Curtea de Apel Galaţi, decizia civilă nr. 73/A din 20 iunie 2014
JURISPRUDENŢA PENALĂ
Aplicarea legii penale mai favorabile cu consecința reindividualizării pedepsei
Curtea de Apel Oradea, decizia penală nr. 458/A din 1 octombrie 2014
JURISPRUDENŢĂ PROCESUAL PENALĂ
Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din noul C. pr. pen.
I.C.C.J., decizia penală nr. 246/RC din 13 octombrie 2014
JURISPRUDENŢA PROFESIONIŞTILOR
Insolvenţă. Confirmare plan reorganizare. Condiţiile tratamentului corect şi echitabil
Curtea de Apel Brașov, decizia nr. 224 din 26 februarie 2014
JURISPRUDENŢA CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV
Hotărâri judecătorești. Efecte. Modificarea actelor normative avute în vedere la pronunţare. Spor de dispozitiv
Curtea de Apel Cluj, decizia civilă nr. 9300 din 3 octombrie 2013
JURISPRUDENŢA MUNCII
Atributul instanţei de a verifica modalitatea în care angajatorul a aplicat criteriile prevăzute de art. 250 Codul muncii la aplicarea sancţiunii disciplinare
Curtea de Apel Bacău, decizia civilă nr. 663 din 7 iulie 2014
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro