
* a se vedea dezbaterea O scrisoare pierdută: Biletul la ordin [DEZBATERI.JURIDICE].
Conf. univ. dr. Emod Veress a publicat, în revista Pandectele Române nr. 1/2015, articolul intitulat „O controversă actuală: refuzul încuviințării executării silite a cambiei sau a biletului la ordin împotriva avalistului”.
În practica judiciară recentă s-a ivit o importantă problemă de interpretare în legătură cu cerințele formale ale avalului cambiei și biletului la ordin. Problemă are două aspecte strâns legate, unul de drept material cambial, celălalt de drept procesual. Problema de drept material privește validitatea avalului cambiei și biletului la ordin, în situația în care avalistul a semnat efectul de comerț, dar nu poartă numele și prenumele acestuia. Sub aspect procesual, s-a ridicat întrebarea dacă controlul validității avalului poate fi realizat în cadrul procedurii de încuviințare a executării silite a cambiei sau a biletului la ordin.
Persoanele obligate printr-o cambie, în general, sunt trăgătorul (emitentul), acceptantul și girantul. Pe lângă aceste persoane, poate exista și o altă categorie de obligați cambiali, avaliștii, adică persoanele care își asumă o obligație de garanție pentru plata cambiei. Avalul are ca scop crearea unei siguranțe și mai ridicate pentru plata cambiei.
Potrivit legii, plata unei cambii poate fi garantată printr-un aval pentru întreaga sumă sau numai pentru o parte din ea. Avalul trebuie să arate pentru cine este dat. În lipsa acestei arătări se socotește dat pentru trăgător. Acest lucru este important pentru determinarea întinderii obligației avalistului. Avalistul este ținut în același mod ca persoana pentru care a garantat. Dispozițiile legale privind avalul cambiei sunt aplicabile și biletului la ordin în mod corespunzător.
În jurisprudența actuală se întâlnesc situații în care se respinge cererea de încuviințare a executării silite împotriva avalistului persoană fizică al unui bilet la ordin, pe motivul că biletul la ordin avalist conține doar semnătura avalistului, fără a indica numele și prenumele acestuia.
Noul Cod de procedură civilă, în formă inițială, a dat încuviințarea executării silite în competența instanțelor de executare, însă, prin Legea nr. 138/2014, încuviințarea executării silite a fost transferată în competența executorului judecătoresc.
Încheierea executorului judecătoresc prin care s-a dispus încuviințarea executării silite poate fi supusă controlului instanței de executare pe calea contestației la executare, în condițiile legii.
În acest context al cauzelor de refuz al încuviințării executării silite s-au conturat acele soluții jurisprudențiale controversate, în contradicție cu natura juridică a biletului la ordin, considerându-se că încuviințarea executării silite a biletului la ordin nu este posibilă dacă biletul la ordin avalizat conține numai semnătura avalistului, fără a indica numele și prenumele acestuia. În această concepție, dacă executorul judecătoresc nu poate stabili identitatea dintre semnatarul avalist al biletului la ordin și identitatea persoanei împotriva căreia se îndreaptă cererea de executare silită, încuviințarea executării silite trebuie respinsă.
Aflaţi mai mult despre bilet la ordin, cambie, Emod Veress, executare silita, Ioana-Bianca Tofan, Revista Pandectele Române, validitatea avalului cambieiJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Art. 34 alin. 3 din Legea nr. 58/1934:
Avalul este socotit ca rezulta din simpla semnatura a avalistului pusa pe fata cambiei, afara numai daca semnatura este a trasului sau a tragatorului.
Pct. 197 din Norma BNR nr. 6/1994:
Semnatura avalistului, ca orice alta semnatura cambiala, trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de art. 8 din Legea asupra cambiei si biletului la ordin si pct. 34 – 37 si pct. 60 din prezentele norme-cadru.
Art. 8 din Legea nr. 58/1934:
(1) Orice semnatura cambiala trebuie sa cuprinda:
a) in clar, numele si prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice ori a entitatii care se obliga;
b) semnatura olografa a persoanei fizice, respectiv a reprezentantilor legali sau a imputernicitilor persoanelor juridice care se obliga ori a reprezentantilor sau a imputernicitilor altor categorii de entitati care utilizeaza astfel de instrumente.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), prin semnatura trasului se intelege semnatura olografa a persoanei fizice avand calitatea de tras, sau, dupa caz, a reprezentantului legal sau a imputernicitului trasului, persoana fizica, persoana juridica ori entitate care accepta la plata cambii.
Pct. 34 din Norma BNR nr. 6/1994:
Semnatura tragatorului trebuie sa fie autografa, manuscrisa si redactata cu pixul sau cu cerneala neagra sau albastra la sfarsitul textului cambiei, in spatiul destinat acesteia.
Pct. 35 din Norma BNR nr. 6/1994:
Banca Nationala a Romaniei si societatile bancare vor accepta cambii in care numele tragatorului este redactat clar.
Prin numele tragatorului se intelege numele si prenumele persoanei fizice asa cum se afla acestea inscrise in actul de identitate sau denumirea persoanei juridice asa cum se afla aceasta inscrisa in Registrul Comertului.
Pct. 36 din Norma BNR nr. 6/1994:
Pe titlurile cambiale semnatura reprezentantului autorizat al persoanei juridice implicate in lantul cambial respectiv, executata in conditiile prevazute in prezenta norma, nu va fi insotita de stampila persoanei juridice. Lipsa semnaturii tragatorului sau a reprezentantului autorizat al acestuia, in situatia in care tragatorul este persoana juridica, anuleaza titlul.
Pct. 37 din Norma BNR nr. 6/1994:
Tragatorul poate recurge la forma autentica a cambiei sau la darea unei imputerniciri prin act autentic. Semnarea numai prin aplicarea unei parafe cuprinzand un nume de persoana fizica nu este permisa, ducand la anularea titlului.
Pct. 60 din Norma BNR nr. 6/1994:
Banca Nationala a Romaniei si institutiile de credit vor accepta in cadrul operatiilor lor numai cambii in care semnaturile celor care se obliga sunt executate pe titlu in conditiile art. 8 din Legea nr. 58/1934, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale pct. 34 – 37 din prezenta norma.
Art. 106 alin. 3 teza I din Legea nr. 58/1934:
Sunt de asemenea aplicabile biletului la ordin dispozitiunile privitoare la aval (art. 33 – 35).