Magna Carta liberei întreprinderi și interesul public | Emil Duhnea
24 aprilie 2015 | Alexandra-Adriana DOBRIȘAN
Emil Duhnea, student în cadrul Facultății de Drept din cadrul Universității din București, a publicat în Revista Română de Concurență nr. 1/2013 articolul intitulat „Magna Carta liberei întreprinderi și interesul public”.
Chiar dacă pare paradoxal, în literatura de specialitate, s-a pus problema dacă dispozițiile de dreptul concurenței sunt într-adevăr folositoare și eficiente sau dacă, dimpotrivă, acestea denaturează relațiile concurențiale normale. În ultimă instanță, totul se reduce la oportunitatea intervenției statului în economie, în funcție de condițiile de funcționare ale fiecărei piețe în parte. În cadrul acestei dispute doctrinare, au fost exprimate opinii atât de o parte a baricadei, cât și de cealaltă. Autorul articolului își propune să demonstreze, prin intermediul diverselor incursiuni în istoria dezvoltării economice, faptul că reglementarea precisă a raporturilor de dreptul concurenței nu este neapărat indicată.
Cu referire la experiența unor întreprinderi importante, cum sunt cele deținute de James J. Hill, Rockefeller și, nu în ultimul rând, companiile de mare succes din perioada contemporană, Microsoft și Apple, articolul vizează percepția greșită, la nivel central, a comportamentelor adoptate de către acestea ca având un caracter anticoncurențial. Astfel, pe parcursul timpului, s-a dovedit faptul că, nu întotdeauna, practicile universal recunoscute ca fiind neloiale aduc prejudicii, într-un fel sau altul, consumatorilor. În practică, au existat situații în care consumatorii chiar au avut de câștigat de pe urma acestor activități, prin reducerea prețului și sporirea calității produselor, în încercarea de a crește eficiența producției.
Mai exact, autorul subliniază, pe de o parte, faptul că orice piață economică dispune de mecanismele necesare pentru a se autoregla, autoreglare ce vizează inclusiv domeniul relațiilor concurențiale normale. Prin urmare, nu este indicat să se acționeze din exterior, deoarece, în acest mod, echilibrul natural al balanței comerciale ar fi destabilizat. Mai mult, în acest context, se impune aplicarea principiului vehiculat în doctrină, și anume laissez-faire. În plus, statuturile consumatorilor, respectiv ale întreprinderilor nu sunt antagonice sau superioare una față de aalta. Pe de altă parte, libertatea concurențială nu poate fi una absolută, întrucât atât „obstrucționarea concurenței”, cât și excesul de concurență sunt nocive. Cu alte cuvinte, într-o exprimare plastică, nici prea multă concurență, nici prea puțină nu ar trebui să se manifeste.
În concluzie, în opinia autorului, statul ar trebui să reglementeze numai în domeniile de strictă necesitate, urmând ca, în restul cazurilor, diversele piețe să se regleze de la sine, în funcție de rezultatul întâlnirii cererii cu oferta (principiul laissez-faire).
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
