Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 1 comentariu

Prim-procuror reţinut pentru luare de mită – un vițel și euro
23.04.2015 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust

DNA. Luare de mită. Reținere.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 23 aprilie 2015, a inculpatului B. C., prim procuror delegat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, la data faptelor, cu privire la săvârşirea a trei infracțiuni de luare de mită.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunii februarie 2015, inculpatul B. C., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, a primit de la trei persoane, prin intermediar, cu titlu de mită, un viţel care avea o greutate de 70 kg după sacrificare, în schimbul soluţionării favorabile a unui dosarul penal în care cele trei persoane erau cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală.
Remiterea mitei a avut loc după ce, în data de 3 februarie 2015, B. C., din proprie iniţiativă, a întocmit două acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu două dintre persoanele cercetate, cărora le-a aplicat două pedepse de 7 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării acestora.
Tot în aceeaşi dată, primul procuror a dispus clasarea cauzei faţă de cea de-a treia persoană.
Ulterior lunii iunie 2014, inculpatul B. C. a primit de la o altă persoană, prin intermediar, suma de 600 de euro, după ce persoana respectivă fusese depistată, în seara zilei de 10 mai 2014, conducând un autoturism pe raza municipiului Măcin, sub influenţa băuturilor alcoolice şi având permisul de conducere anulat. În schimbul acestei sume, prim procurorul B. C., care avea în supraveghere dosarul penal, s-a angajat să îl soluţioneze favorabil, în condiţiile în care poliţistul dispusese începerea urmăririi penale.
În perioada august-septembrie 2014, prim-procurorul B. C. a primit de la o altă persoană, prin intermediar, în incinta Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, cu titlu de mită, în mod succesiv, sumele de 550 de euro şi 700 de lei. În schimbul acestei mite, prim-procurorul B. C. a fost de acord cu întocmirea unei soluţii favorabile într-un dosar penal în care persoana respectivă era cercetată penal sub aspectul conducerii unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
În acest sens, în data de 8 septembrie 2014, B. C., la iniţiativa persoanei cercetate, a întocmit un acord de recunoaştere a vinovăţiei prin care persoana respectivă a primit pedeapsa de un an închisoare, cu amânarea executării acesteia.

Având în vedere calitatea de procuror a inculpatului B. C., în conformitate cu prevederile legale, la data de 22 aprilie 2015, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al magistraturii a încuviinţat reţinerea şi arestarea preventivă a acestuia.

Inculpatului li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca inculpatul B. C. să fie prezentat la data de 24 aprilie 2015, Curții de Apel București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

Amintim că acelaşi inculpat este cercetat şi într-o altă cauză (vezi comunicat 590/VIII/3 din data de 27 martie 2015).

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

:: sursa: www.pna.ro

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti