Secţiuni » Arii de practică » Business » Banking
Banking
DezbateriCărţiProfesionişti

CJUE. Protecția consumatorilor – contract de credit încheiat de un avocat. Concluziile Avocatului General


24 aprilie 2015 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

* a se vedea dezbaterea Clauze abuzive, franci elvețieni și altele asemenea [DEZBATERI.JURIDICE]

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat publicității joi, 23 aprilie 2015, concluziile Avocatului General Pedro Cruz Villalón pronunțate în cauza C‑110/14 cu privire la protecția consumatorilor – contract de credit încheiat de un avocat.

Cererea de decizie preliminară priveşte interpretarea noțiunii de consumator în sensul articolului 2 litera (b) din Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu civil desfășurat între un avocat român, domnul Costea, și SC Volksbank România SA. În anul 2008, domnul Costea a încheiat un contract de credit cu Volksbank. Contractul a fost, de asemenea, semnat de Cabinetul Individual de Avocat „Costea Ovidiu”, în calitate de garant ipotecar. La aceeași dată s‑a încheiat și un contract prin care Cabinetul Individual de Avocat „Costea Ovidiu”, în calitate de proprietar al imobilului, s‑a angajat să garanteze în favoarea Volksbank rambursarea creditului. În acest scop, Cabinetul „Costea Ovidiu” a fost reprezentat de domnul Costea.

În 2013, domnul Costea a solicitat în faţa instanţei de trimitere constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc, prevăzută în contractul de credit, precum și restituirea sumelor percepute cu acest titlu de către bancă. Domnul Costea își întemeiază susținerile pe calitatea sa de consumator, invocând dispozițiile Legii nr. 193/2000, prin care a fost transpusă în dreptul român directiva.

Avocatul general Cruz Villalón sugerează în esenţă că rolul profesiei de avocat la încheierea unui contract nu are efect determinant asupra calității sale de consumator.

Astfel, Avocatul general propune să se răspundă la întrebarea preliminară adresată de Judecătoria Oradea după cum urmează:

Noțiunea de consumator în sensul articolului 2 litera (b) din Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că include o persoană fizică ce exercită profesia de avocat care a încheiat un contract de credit cu o bancă, dacă avocatul respectiv nu a acționat în scopuri care intră în sfera activității sale profesionale.

Când nu reiese cu claritate că un contract a fost încheiat exclusiv fie cu un scop personal, fie cu un scop profesional, avocatul în cauză trebuie calificat drept consumator dacă obiectul profesional nu predomină în contextul general al contractului, având în vedere ansamblul circumstanțelor.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii