Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

PJ-Sector 1. Proxenetism. Punere în mișcare a acțiunii penale
25.04.2015 | Elena TOMACINSCHI, Georgiana-Camelia LUCIU, Elena TOMACINSCHI

Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust

PJ-Sector 1. Proxenetism. Punere în mișcare a acțiunii penale.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au dispus, prin ordonanţa din data de 22 aprilie 2015, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva următorilor inculpaţi: D. F., I. I., P. S., N. J., O. I., I. P. C., I. C., L. A. C., I. C. N., M. I., I. G., D. G., N. A. O., I. A. M., T. M., L. L. M., V. C., C. I. C. şi alţii sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni de proxenetism.

În cauză, organele de poliţie din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Poliției Sectorului 1 București, sub supravegherea procurorului de caz, au dispus, prin ordonanţă, la data de 22 aprilie 2015, reţinerea unui număr de 16 persoane pentru o durată de 24 de ore.

În cursul zilei de 23 aprilie 2015, inculpaţii: D. F., I. I., P. S., N. J., O. I., I. P. C., I. C., M. I., D. G., L. L. M. (toţi reţinuţi în data de 22 aprilie 2015) au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile, cerere admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi care, la data de 23 aprilie 2015, a dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele acestora.

Din referatul cu propunere de arestare preventivă au rezultat următoarele:
În perioada noiembrie 2014 – aprilie 2015 inculpaţii, având aceleaşi preocupări infracţionale pe linie de proxenetism, racolau clienţi amatori de servicii sexuale contracost în vecinătatea unor restaurante şi hoteluri situate în centrul Bucureştiului.
În îndeplinirea activităţii infracţionale inculpaţii foloseau mai multe femei ce practică prostituţia.
Inculpaţii colaborau în desfăşurarea activităţii infracţionale pentru plasarea prostituatelor în locaţiile solicitate de clienţi. Aceştia racolau cu precădere turişti, cetăţeni străini, cazaţi în incinta hotelurilor din zona centrală a municipiului Bucureşti, majoritatea membrilor grupării cunoscând limbi străine de circulaţie internaţională (engleză, italiană).
Activităţile de înlesnire a practicării prostituţiei constau de regulă în căutarea clienţilor, prezentarea serviciilor sexuale, oferirea de cărţi de vizită în acest sens, negocierea tarifului, intermedierea relaţiei client – prostituată, asigurarea transportului prostituatelor la şi de la adresele solicitate de clienţi, supravegherea şi coordonarea acestora pe timpul desfăşurării activităţii de prostituţie, obţinând astfel diferite sume de bani, atât de la clienţi, cât şi de la prostituate. Prin activitatea infracţională, inculpaţii obţineau foloase materiale de pe urma serviciilor sexuale prestate de prostituate, de regulă, prostituatele locuind împreună cu proxeneţii, având relaţii de concubinaj şi împărţind sumele de bani provenite din practicarea prostituţiei.

Totodată, în dosar se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. De asemenea, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au dispus, prin ordonanţa din data de 23 aprilie 2015, luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de următorii inculpaţi: V. C. şi T. M., precum şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune pe o perioadă de 60 de zile faţă de următorii inculpaţi: L. A. C., I. G., N. A. O. şi I. A. M.

În cauză au fost efectuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – DGPMB, sub supravegherea procurorului de caz, percheziţii la 24 de adrese, de unde au fost identificate şi ridicate o serie de bunuri având legătură cu cauza.

Activităţile de urmărire penală vizând probarea participaţiei penale a inculpaţilor s-au desfăşurat cu sprijinul ofiţerilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – DGPMB şi cu suportul informativ şi tehnic al Direcţiei de Operaţiuni Speciale (DOS).

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

:: sursa: www.mpublic.ro

Georgiana-Camelia LUCIU
Elena TOMACINSCHI

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti