Interprofesional
Această secţiune specială grupează informaţii cu privire la tematica Avizului nr. 16/2013 al Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni care face obiectul unui proiect dezvoltat de către reprezentantul CCJE în România, jud. dr. Rodica Aida Popa, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii şi Uniunea Naţională a Barourilor din România. Partener media: JURIDICE.ro
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

Rodica Aida Popa: Modalitatea de evaluare a judecătorilor și procurorilor români trebuie și este necesar a fi racordată la realitățile actuale interne și europene
27.04.2015 | JURIDICE.ro


Alocuțiunea jud. dr. Rodica Aida Popa, Secția penală a ÎCCJ, reprezentantul României la CCJE, în cadrul conferinței ”Avizul nr. 17 (2014) al CCJE asupra evaluării activităţii judecătorilor, calităţii justiţiei şi respectării independenţei sistemului judiciar – punte de dialog interprofesional în evaluarea judecătorilor şi procurorilor din sistemul judiciar român într-o societate democratică”, ce a avut loc la București, în perioada 27-28 aprilie 2015:

”Domnule președinte al Consiliului Superior al Magistraturii,
Domnule președinte al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni,
Doamnă director a Institutului Național al Magistraturii,
Dragi colegi judecători și procurori,
Distinși invitați,

Mărturisesc că astăzi, aflându-ne împreună aici, constat cu bucurie deschiderea unei alte dimensiuni a comunicării noastre interprofesionale, fiind conectați mai mult ca oricând la realitățile unei societăți democratice.

Ce poate fi mai constructiv decât a lucra împreună la consolidarea sistemului nostru judiciar, parte din marea familie a sistemelor juridice europene?

Prin conferința de astăzi continuăm firesc dialogul început vineri, 24 aprilie 2015, la dezbaterea științifică Rolul justiției în sistemul puterilor în stat din România, organizată de Comisia juridică, de disciplină și imunități din cadrul Camerei Deputaților, Asociația Magistraților din România, Uniunea Juriștilor din România – Publicațiile Dreptul și Institutul de Cercetări Juridice din cadrul Academiei Române în lucrările cărei avizele Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni nr. 1, 4, 12, 16 au fost invocate în ceea ce privește independența judecătorilor, independența procurorilor, imparțialitatea și responsabilitatea magistraților, formarea continuă, relațiile interprofesionale între judecători, procurori și avocați în procesul de consolidare a sistemului judiciar român.

Procesul nostru continuu de modelare a personalității umane, prin cunoaștere, dobândește valențe noi și prin formarea profesională specializată în realizarea unei justiții eficiente, efective, transparente și calitative în interesul justițiabililor.

Este evaluarea individuală a magistraților necesară în realizarea unei justiții independente și care ar fi dificultățile? Există practici diferite la nivelul statelor membre ale Consiliului Europei cu privire la evaluarea judecătorilor? Care sunt criteriile și principiile care trebuie avute în vedere în procedura de evaluare individuală a judecătorilor?

Acestea au fost numai câteva întrebări pe care ni le-am pus atunci când am elaborat normele de recomandare ce alcătuiesc Avizul nr. 17 (2014) asupra evaluării activității judecătorilor, calității justiției și respectării independenței sistemului judiciar, însă vă asigur că discuțiile au fost numeroase și constructive, având acest rezultat concretizat într-unul din cele mai consistente avize cu impact asupra calității actului de justiție, prin componenta sa profesională a judecătorilor.

Sunt convinsă că în dezbaterile de astăzi, în cadrul conferinței noastre, împreună, judecători, procurori, asociații profesionale ale magistraților, vom analiza cu obiectivitate și maturitate recomandările Avizului nr. 17 într-o manieră aplicată, coerentă, în scopul unei cât mai realiste evaluări a procesului nostru intern.

Realitățile societății românești în permanentă schimbare ne prilejuiesc nouă înșine un proces de evaluare, în general, iar în cadrul justiției, în special, sub aspectul activității individuale profesionale, însă ceea ce este necesar a fi stabilit și cu foarte mare convingere susțin este necesitatea standardelor comune, în care transparența criteriilor obiective este importantă și subliniez că ceea ce este cu adevărat relevant este aplicarea unitară a acestor criterii.

Modalitatea de evaluare a judecătorilor și procurorilor români, pentru că magistratura în România, potrivit ordinii actuale constituționale cuprinde și procurorii, trebuie și este necesar a fi racordată la realitățile actuale interne și europene, fundamentate pe independență, dar și calitatea activității judiciare pe baza unor criterii cât mai extinse, în care cele cantitative și calitative să fie echilibrate ca pondere pentru a putea conduce la o apreciere din perspective multiple.

Sistemul român de evaluare individuală a magistraților se înscrie în cadrul sistemelor formale, distingându-se prin criterii cantitative și calitative, atât în ceea ce privește funcțiile de execuție, cât și cele de conducere, cunoscând o preocupare în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii de ameliorare în raport cu normele europene.

În cadrul dezbaterilor pe care le vom avea astăzi, prin demersul nostru de analiză, dar și de creativitate, ne supunem noi înșine unui proces de evaluare individuală a propriei noastre activități, pe calea întrebărilor și mai ales a răspunsurilor pe vom încerca să le găsim, în scopul unei concretizări și realiste proceduri de evaluare.

Dragi colegi, relevant pentru activitatea de evaluare este aceea de a respecta întotdeauna ceea ce ne propune a construi, în care onestitatea față de noi va permite să fim onești și cu cei pe care îi evaluăm, cu echilibru și măsură, pentru că, să nu uităm, cunoașterea este un proces continuu, iar evaluarea înseamnă justă măsură, în raport cu realitatea concretă.

Mai mult, este necesar ca sistemul de evaluare individuală a magistraților români să fie consolidat pe criterii obiective în care ponderea să fie dată de cele calitative, în raport cu cele cantitative, întemeiate pe merit, care să aibă în vedere calificările (cursurile de formare continuă, specializările la nivel intern și european) de integritate, de competență și eficiență, structurate în cadrul unei proceduri, impunându-se o preocupare semnificativă pentru eliminarea arbitrariului, pentru prevenirea riscului favoritismului, conservatorismului și corporatismului.

Puntea de dialog interprofesional pe care o realizăm astăzi prin dezbaterea calității evaluării noastre conferă încredere beneficiarului actului de justiție, contribuind la consolidarea justiției în societatea democratică românească”.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate