Dreptul pacientului de a oferi plăți suplimentare, după primirea îngrijirilor medicale, poate reprezenta o cauză justificativă?
27 aprilie 2015 | Valerian CIOCLEI
Subsemnatul Valerian Cioclei
Profesor universitar doctor la Departamentul de Drept penal al
Facultății de Drept a Universității din București
La solicitarea ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
În dosarul nr. 1151/1/2015 și
În baza art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) C. proc. pen.
am formulat prezenta
OPINIE JURIDICĂ
Cu privire la următoarea chestiune de drept: Să se stabilească dacă fapta medicului, care are calitatea de funcționar public, de a primi plăți suplimentare sau donații de la pacienți, în condițiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, constituie sau nu o exercitare a unui drept recunoscut de lege, având ca urmare incidența dispozițiilor art. 21 alin. (1) teza I din C. pen.
Probleme avute în vedere:
I. Poate constitui art. 34 alin. 2 din Legea nr. 46/2003 temeiul reținerii cauzei justificative prevăzută de art. 21 alin. (1) teza I din C. pen.?
II. Are medicul vocația de a beneficia de cauza justificativă a exercitării unui drept în situația în care dreptul aparține pacientului?
TEXTE LEGALE CU INCIDENȚĂ ÎN CAUZĂ
Codul penal
Art. 21. Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii
(1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.
(2) Este de asemenea justificată fapta prevăzută de legea penală constând în îndeplinirea unei obligaţii impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de lege, dacă aceasta nu este în mod vădit ilegală.
Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003
Art. 34. (1) Personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să supună pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective.
(2) Pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii.
Art. 32. Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual, material şi de sfaturi pe tot parcursul îngrijirilor medicale. La solicitarea pacientului, în măsura posibilităţilor, mediul de îngrijire şi tratament va fi creat cât mai aproape de cel familial.
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
Art. 190
(…)
(5) Spitalele publice pot realiza venituri suplimentare din:
a) donaţii şi sponsorizări.
I. Poate constitui art. 34 alin. 2 din Legea nr. 46/2003 temeiul reținerii cauzei justificative prevăzută de art. 21 alin. (1) teza I din C. pen.?
Cauza justificativă constând în exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații „are aceeași sferă de cuprindere ca și ordinul sau autorizarea legii și comanda autorității legitime consacrată de Codul penal din 1936, reprezentând însă o formulare modernă (…)”[1]. Revenirea acestei cauze justificative în legea penală a fost expresia unei necesități practice, o dovadă în acest sens fiind chiar chestiunea de drept ridicată în cauza analizată.
Prima situație avută în vedere de legiuitor, respectiv cauza justificativă prevăzută de art. 21 alin. (1) teza I din C. pen., are o exprimare clară: Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege. În mod corect, în doctrină s-a subliniat că: „Rațiunea reglementării acestei cauze justificative este aceea că o faptă nu poate avea caracter ilicit (antijuridic) ca urmare a prevederii sale în norma penală, iar, pe de altă parte, aceeași faptă să fie considerată licită de către alte norme. Nu ar fi de conceput ca legea să prevadă posibilitatea exercitării unui drept, iar în același timp această posibilitate să fie înlăturată ca urmare a interzicerii, sub sancțiune, a acesteia”[2]. Ca atare, orice faptă prevăzută de legea penală poate fi, în principiu, „cenzurată” de recunoașterea prin lege a unui drept de a face fapta respectivă, firește, în anumite împrejurări sau, după cum se exprimă legiuitorul, „cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute” de lege.
Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, în art. 34 alin. (2), stabilește că: „Pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii”. Textul recunoaște, fără îndoială, un drept al pacientului, iar titlul legii poate confirma, dacă ar mai fi nevoie, vocația de „drept” pe care o are posibilitatea oferită pacientului.
O primă problemă ce se naște din „coliziunea” celor două texte este de a ști dacă este necesară respectarea unei ierarhii între actul normativ ce prevede infracțiunea și actul normativ ce o poate anihila prin justificare. Concret, în cazul analizat, este apt un text dintr-o lege specială să justifice o faptă prevăzută în Codul penal? Cu privire la acest aspect, doctrina este cât se poate de explicită în a exclude orice ierarhie: „Considerăm că noțiunea de lege avută în vedere de către legiuitor este cea în sens larg, iar nu cea în sens restrâns (lege ca act al Parlamentului). Așadar, exercitarea dreptului respectiv poate fi prevăzută, de exemplu, de: legi organice, legi ordinare, dar și hotărâri ale Guvernului, ordonanțe simple sau de urgență ale Guvernului, hotărâri ale consiliului local etc.”[3].
Rezultă că, de principiu, nimic nu se opune ca o lege română, oricare ar fi ea, să prevadă un drept a cărui exercitare să justifice o faptă prevăzută de Codul penal. În concret, în cazul analizat, dreptul pacientului de a oferi o plată suplimentară sau o donație poate reprezenta un fapt justificativ cu incidență asupra unei infracțiuni prevăzută de Codul penal.
II. Are medicul vocația de a beneficia de cauza justificativă a exercitării unui drept în situația în care dreptul aparține pacientului?
Pentru a putea stabili dacă și în ce condiții medicul poate beneficia de cauza justificativă în discuție (b), trebuie mai întâi să verificăm dacă și în ce condiții pacientul poate fructifica propriul său drept (a).
a) Art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului indică în mod explicit, după cum s-a văzut, că pacientul este titularul dreptului de a oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii. Rezultă în mod direct (fără a fi nevoie de o interpretarea a textului) că pacientul care oferă plăți suplimentare sau donații, după ce i-au fost deja acordate îngrijiri medicale (a fost îngrijit) poate invoca acest drept, astfel încât el să justifice fapta de dare de mită prevăzută de art. 290 C. pen. Este de subliniat că fapta este justificată numai în condițiile în care se realizează ulterior îndeplinirii actului medical, adică după ce pacientul a fost îngrijit. Dacă promisiunea, oferirea sau darea ar avea loc înainte sau în timpul acordării îngrijirilor medicale, fapta nu ar putea fi justificată pe baza textului în discuție.
Ceea ce nu rezultă din text, dar într-o interpretare rațională trebuie acceptat, este că nu numai pacientul, dar și un membru al familiei sau un prieten al acestuia pot invoca exercitarea aceluiași drept, dacă, în condițiile descrise, respectiv după acordarea îngrijirilor medicale, oferă, în numele pacientului, plăți suplimentare sau donații. Este firesc să fie așa, deoarece, de multe ori, după acordarea îngrijirilor, o bună perioadă de timp, pacientul se poate afla în imposibilitate de a exercita el însuși dreptul conferit prin lege. Această concluzie derivă, în mod indirect, și din art. 32 din Legea drepturilor pacientului prin care se prevede că: „Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual, material şi de sfaturi pe tot parcursul îngrijirilor medicale”.
Consecința practică a reținerii cauzei justificative în situația examinată este că nu vor putea răspunde pentru infracțiunea de dare de mită pacientul sau persoana care îl sprijină, dacă oferă plăți suplimentare sau donații angajaților sau unității în care pacientul a fost îngrijit, după exercitarea actului medical. Această situație particulară nu este inedită. Ea este, practic, identică celei existente sub incidența vechiului Cod penal, când, deși primirea de foloase necuvenite reprezenta infracțiune (art. 256 C. pen. anterior) darea de foloase necuvenite nu era incriminată (în general, nu numai în privința relației pacient-medic).
b) Medicul, ca angajat al unității în care pacientul a fost îngrijit, este vizat în mod indirect de art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului. Acest text trebuie coroborat cu dispozițiile art. 190 pct. 5 din Legea privind reforma în domeniul sănătății prin care se arată că „spitalele publice pot realiza venituri suplimentare din: a) donaţii şi sponsorizări”. Nu rezultă însă, în mod explicit, din textele citate, că medicul poate primi donații sau sponsorizări, altfel spus nu rezultă în mod expres un drept ce ar putea fi invocat ca temei al cauzei justificative în discuție. Dar dacă pacientul poate beneficia de cauza justificativă, rezultă implicit că și angajatul unității în care a fost îngrijit, în speță medicul, are același regim. Ar fi absurd să considerăm că pacientul are dreptul să ofere o plată suplimentară sau o donație, dar medicul sau alt angajat al unității de îngrijire nu are dreptul să le primească. Interdicția fixată medicului ar anula dreptul pacientului, prevăzut în mod explicit. Astfel, dacă admitem dreptul pacientului, suntem obligați să admitem că medicului îi revine un drept corelativ.
Cu alte cuvinte, dacă dreptul pacientului sau al persoanei care îl susține, de a oferi plăți suplimentare, după exercitarea actului medical, reprezintă un temei al reținerii cauzei justificative în raport cu darea de mită, dreptul corelativ al medicului, de a primi plăți suplimentare, după efectuarea actului medical, trebuie să reprezinte un temei al reținerii cauzei justificative în raport cu luarea de mită (în cauza analizată, pe textul vechiului Cod, fapta reprezenta primire de foloase necuvenite, dar raționamentul rămâne valabil). Firește, simetric precizărilor pe care le-am făcut în cazul pacientului, pentru ca medicul să poată beneficia de cauza justificativă este necesar ca primirea plății suplimentare să se facă ulterior acordării îngrijirilor, fără o pretindere anterioară sau acceptarea anterioară a unei promisiuni. Dacă plata se face anterior acordării îngrijirilor medicale, fapta va constitui luare de mită, iar cauza justificativă nu va putea opera. Trebuie menționat de asemenea că infracțiunea de luare de mită va exista întotdeauna în cazul pretinderii, indiferent dacă aceasta se realizează înainte sau după acordarea îngrijirilor medicale.
În plus, față de situația pacientului, medicul este cel care trebuie să se asigure că primirea unor plăți suplimentare sau donații se face „cu respectarea legii” așa cum o cere art. 34 alin. (2). Acest aspect excede însă problema infracțiunilor de corupție. După cum, pe bună dreptate, s-a arătat și în hotărârea primei instanțe (p. 5 din încheierea de sesizare), nerespectarea acestor obligații legale poate antrena răspunderea medicului în alte condiții, putând fi vorba inclusiv de răspundere penală, dar nu pentru primire de foloase necuvenite (luare de mită, conform noului Cod penal).
În sensul celor de mai sus, instanța care a sesizat ICCJ cu chestiunea de drept în discuție a apreciat că, în fiecare caz, instanța învestită cu judecarea cauzei urmează a se pronunța cu privire la caracterul licit ori ilicit al exercitării dreptului de a primi donații de la pacient. Se apreciază, de asemenea, extrem de corect și pertinent că: „…instanța de judecată, pentru a da eficiență juridică dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 46/2003, va analiza și dacă pentru acordarea serviciilor medicale, personalul medical sau nemedical din unitățile sanitare a supus pacientul oricăror forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze, inclusiv prin menținerea în cadrul unității sanitare la nivel de zvon public, prin lipsa oricăror acțiuni de combatere, a faptului că pentru acordarea serviciilor medicale este necesară efectuarea de plăți sau liberalități de către pacient” (p. 9 din încheierea de sesizare).
În concluzie, apreciez că exercitarea dreptului pacientului de a oferi plăți suplimentare sau donații angajaților sau unității unde a fost îngrijit (deci numai după acordarea îngrijirilor medicale), drept prevăzut în art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003, atrage incidența cauzei justificative prevăzută de art. 21 alin. (1) teza I din C. pen. Cauza justificativă va opera atât în privința pacientului, în raport cu infracțiunea de dare de mită, cât și în privința medicului (angajatului unității medicale), în raport cu infracțiunea de luare de mită (primire de foloase necuvenite în Codul penal anterior).
P.S.
Dincolo de argumentele juridice (de ordin tehnic) evocate, concluzia sus-menționată are și o justificare de ordin criminologic, bazată pe realitățile sociale prezente. Este de notorietate faptul că subfinanțarea sistemului medical, care durează de zeci de ani, pe lângă efectele grave produse asupra sănătății populației, a condus la crearea unor mentalități și cutume specifice. Un studiu recent, coordonat de Ministerul Sănătăţii şi Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID) ce a fost aplicat la nivel naţional de institutul CSOP arată că: „Fenomenul corupţiei din sistemul de sănătate vizează mai multe categorii de factori implicaţi – cadre medico-sanitare, personal de conducere şi administrativ, dar şi pacienţi ce întreţin situaţia prin oferirea de atenţii sau bani. Conform analizei, mai mult de un sfert dintre persoanele care au apelat la servicii medicale în sistemul public de sănătate în anul anterior recunosc că au oferit atenţii sau bani personalului medical. În ceea ce priveşte pacienţii spitalizaţi, pe durata ultimei spitalizări, 37% dintre respondenţi declară că au oferit bani sau atenţii medicilor, 34% asistentelor şi 25% infirmierelor, în timp ce 14% dintre respondenţi declară că au oferit bani sau atenţii şi cadrelor auxiliare (brancardieri, agenţi de pază, laboranţi ş.a.).
Rezultatele cercetării mai evidenţiază faptul că mai mult de 50% dintre respondenţi au oferit în mod voluntar astfel de „stimulente” tuturor categoriilor de personal medico-sanitar, şi inclusiv personalului auxiliar, ceea ce denotă faptul că obiceiul acordării de bani sau atenţii este unul încetăţenit la români, acesta fiind practic o cutumă general acceptată”[4]. Situația este aproximativ aceeași în toate statele central și est europene ce au aparținut zonei de influență ex-sovietice și a fost confirmată prin cercetări ce au vizat și țara noastră. „Plăţile neoficiale nu pot fi reduse la corupţie, afirmă Steven van de Walle, profesor la Universitatea Erasmus din Rotterdam care a studiat fenomenul sistemului medical din România. Foarte adesea, cetăţenii consideră logice aceste plăţi. Oamenii vor să plătească pentru sănătate, explică specialistul”[5].
În condițiile descrise și confirmate de toate studiile din ultimii ani este evident că oferirea unor plăți suplimentare sau donații, de către pacienți, după ce au beneficiat de un tratament medical, nu este evaluată în conștiința socială ca reprezentând o faptă reprobabilă.
Reprimarea prin mijloace penale a unui comportament pe care societatea îl tolerează ar fi nu numai o dovadă de ipocrizie, dar ar putea crea efecte perverse pe termen lung în strategia de luptă împotriva corupției în domeniul medical. Toleranța zero față de cei ce condiționează îndeplinirea actului medical datorat de obținerea unor foloase necuvenite nu va putea fi înțeleasă și sprijinită de opinia publică, decât în măsura în care, în condițiile date, este respectat și dreptul pacientului de a-și arăta recunoștința față de cel care l-a îngrijit.
Sunt convins că, pe măsură ce statul va fi în măsură să asigure personalului medical veniturile pe care le merită, în raport cu importanța inegalabilă a muncii pe care o depune, nevoia de recunoștință a pacientului se va manifesta din ce în ce mai puțin, iar fenomenul ce ne preocupă se va regla de la sine.
[1] Expunere de motive la Proiectul noului Cod penal, în Noul Cod penal și Legea pentru punerea în aplicare, Ed. C.H. Beck (La zi), 2014, p. 8.
[2] C-tin. Mitracche, C. Mitrache, Drept penal român. Partea generală. Ed. Universul juridic, 2014, p. 186.
[3] Idem, p. 187.
[4] Fenomenul corupției rămâne răspândit în sistemul sanitar.
[5] The Economist: Corupţia, problemă endemică în sistemele medicale din Europa de Est, inclusiv România.
Prof. dr. Valerian CIOCLEI
Facultatea de Drept, Universitatea din București
Departamentul de Drept penal
* Opinia juridică ce formează conținutul acestui articol a fost trimisă prin intermediul Departamentului de Drept penal al Facultății de Drept a Universității din București Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al ICCJ la data de 22 aprilie 2015
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
