Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 1 comentariu

Consilierea de etică, un instrument cheie în managementul integrităţii
30.04.2015 | JURIDICE.ro

Secţiuni: C. administrativ, Drept penal, Dreptul muncii
JURIDICE - In Law We Trust

Centrul de Resurse Juridice a dat publicității miercuri, 29 aprilie 2015, un comunicat cu privire la proiectul “Formare şi dezvoltare pentru asigurarea eticii şi integrităţii în administraţia publică”, cod SMIS 22242, derulat în perioada octombrie 2013 – aprilie 2015 de Fundaţia Centrul de Resurse Juridice (CRJ) în parteneriat cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP). Scopul proiectului a fost întărirea capacităţii instituţiilor publice centrale şi locale de a răspunde cerinţelor de etică şi integritate în funcţia publică.

În cadrul proiectului, CRJ şi ANFP au furnizat 9 sesiuni de instruire având temele „Expert prevenire şi combatere a corupţiei” (6 sesiuni), „Competenţe sociale şi civice – comunicare şi leadership” (o sesiune) şi „Competenţe sociale şi civice – managementul conflictelor” (două sesiuni), la care au participat 174 de consilieri de etică, funcţionari publici cu atribuţii în domeniul asigurării integrităţii şi funcţionari publici cu atribuţii de conducere, din cadrul a 104 insititutii publice din 10 judeţe ale ţării (Alba, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Ilfov, Teleorman, Vâlcea şi Municipiul Bucureşti). 163 de participanţi au absolvit examenele aferente cursurilor, noile competenţe dobândite fiind certificate la nivel naţional. Principiile egalităţii de şanse şi dezvoltării durabile au fost incluse în cadrul proiectului printr-o sesiune specială în cadrul sesiunilor de formare dedicată nondiscriminării, diversităţii şi responsabilităţii.

CRJ şi ANFP au dezvoltat metodologii şi instrumente de lucru pentru consilierea de etică, fiind publicat ghidul „Bune practici şi instrumente de lucru pentru prevenirea corupţiei în administraţia publică” şi broşurile „Managementul integrităţii în instituţiile publice” şi „Avantajele consilierii în domeniul eticii”. Instrumentele dezvoltate au fost promovate la nivelul instituţiilor publice participante în proiect prin organizarea a 12 vizite la faţa locului pentru acordarea de consultanţă în domeniu.

ANFP a dezvoltat o aplicaţie informatică ce permite consilierului de etică elaborarea online, pe o platformă dedicată, a rapoartelor privind respectarea normelor de conduită şi a celor privind situaţia implementării procedurilor disciplinare. Această platformă va înlocui vechiul sistem de raportare, eficientizează activitatea consilierilor de etică şi creşte celeritatea publicării rapoartelor naţionale.

În cadrul proiectului a fost dezvoltată o nouă abordarea în privința politicilor pentru integritate, una pozitivă, bazată pe aprecierea performanţei, valori etice, dialog, responsabilitate și bune practici. Această nouă abordare a fost tema unei conferinţe internaţionale intitulată „Etica în administraţia publică”, ce a avut loc în data de 27 martie 2015 şi a reunit 100 de experţi şi funcţionari publici din 9 ţări din Europa şi regiune: Marea Britanie, Franţa, Polonia, Serbia, Azerbaijan, Georgia, Armenia, Republica Moldova, România. Principalul obiectiv al conferinţei a fost acela de a identifica bune practici la nivel regional în ceea ce priveşte promovarea integrităţii în administraţia publică.

Proiectul “Formare şi dezvoltare pentru asigurarea eticii şi integrităţii în administraţia publică”, Cod SMIS: 22242, finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013 a avut o valoare totală eligibilă (fără TVA) de 1.164.910,70 lei, din care: 1.141.612,49 lei – valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European şi 23.298,21 lei – cofinanţarea eligibilă a beneficiarului.

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti