Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Drept penal

DNA. Abuz în serviciu, conflict de interese, fals material în înscrisuri oficiale. Reținere

1 mai 2015 | Elena TOMACINSCHI, Georgiana-Camelia LUCIU, Elena TOMACINSCHI

DNA. Abuz în serviciu, conflict de interese, fals material în înscrisuri oficiale. Reținere. 

În completarea comunicatului cu nr. 792/VIII/3 din 29 aprilie 2015, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 29 aprilie 2015, a inculpaților:
R. R. K., primar al municipiului Miercurea Ciuc, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (două infracțiuni);
– instigare la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;
conflict de interese.
S. D., viceprimar al municipiului Miercurea Ciuc, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (patru infracțiuni);
– instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
1. În calitatea sa de primar, R. R. K. a aprobat ilegal o autorizație de construcție pe baza unor documentații incomplete, aferente reabilitării/modernizării unui imobil în care își desfășoară activitatea filiala din Miercurea Ciuc a Universității Sapientia. În baza relațiilor dintre R. R. K. și conducerea instituției de învățământ, primarul fiind și cadru didactic la filiala din municipiu a universității, acesta a aprobat, în septembrie 2014, autorizația pentru efectuarea unor lucrări de construcție la imobil și amenajare a spațiului aferent (parcări și alei în proximitatea acestuia), în condițiile în care documentațiile depuse pentru aprobare nu îndeplineau condițiile legale.
2. În perioada iulie-septembrie 2014, în condițiile în care Casa de Cultură a Sindicatelor – Filiala Miercurea Ciuc acumulase datorii și față de aceasta s-a deschis procedura de insolvență, în calitatea sa de primar, inculpatul R. R. K. a determinat o persoană, desemnată de instanță să fie administrator judiciar al debitoarei, să accepte vânzarea către Primăria Miercurea Ciuc, la un preț subevaluat, a unui imobil deținut de casa de cultură. În acest scop, s-a stabilit să fie desemnat un evaluator, astfel încât acesta să menționeze degradări și uzuri inexistente, apte să justifice o evaluare a imobilului situată sub cea reală.
3. R. R. K. și S. D. în calitate de primar, respectiv viceprimar, au aprobat efectuarea de plăți nejustificate, în mai multe tranșe, în favoarea SC Topo Service SA în lipsa recepției legale a lucrărilor de cadastru general efectuate de această firmă. Plățile nejustificate s-au efectuat în baza unui contract încheiat între primăria Miercurea Ciuc cu SC Topo Service SA, în care s-a menționat inițial prețul de 640.904 lei, majorat la 961.304 lei prin act adițional.
Plățile s-au efectuat în condițiile în care documentația întocmită de această firmă a fost restituită de 3 ori de OCPI Harghita, în mod succesiv, din cauza nerespectării unor condiții legale și pentru nesocotirea unor standarde tehnice, fiind refuzată recepția lucrărilor de către instituția menționată, singura abilitată pentru aprobarea lucrări de cadastru general la nivelul județului.
Actele întocmite de SC TOPO SERVICE SA, pentru care aceasta a primit sumele de bani menționate în contractul și actul adițional întocmit, nu au avut ca rezultat deschiderea cărților funciare ori realizarea unei evidențe actualizate de cadastru și publicitate imobiliară la nivelul mun. Miercurea Ciuc, fiind prejudiciat bugetul local cu sumele de bani achitate pentru lucrări lipsite de valoare juridică și finalitate.
4. S. D., viceprimar al municipiului Miercurea Ciuc, a determinat modificarea ilegală, în favoarea unei persoane, a unui contract de închiriere ce are ca obiect închirierea de către o societate comercială a unui spațiu comercial, proprietate privată a administrației locale Miercurea Ciuc, utilizat de societate ca punct de lucru.
La data de 22 iunie 2014, S. D. a fost solicitat de persoana respectivă să altereze conținutul contractului de închiriere, pentru a permite chiriașului să subînchirieze parte din imobil. Astfel, s-au încălcat prevederile contractuale inițiale adoptate prin Hotărârea Consiliului local.
La data de 23 iunie 2014, S. D. a dispus modificarea ilegală a contractului, în sensul cerut de persoana respectivă.
5. S. D., în calitate de președinte al Comisiei de evaluare a ofertelor depuse la o licitație organizată de primăria Miercurea Ciuc pentru atribuirea unui contract de lucrări de amenajare zonă verde, în valoare estimată de 1.320.170 lei, a acceptat și declarat câștigătoare o ofertă neconformă depusă de către SC GARDEN CENTER GRUP SRL din București, iar ulterior a semnat acte administrative pe baza cărora au fost aprobate decontări ilegale în favoarea firmei, în temeiul unei documentații neconforme realității, care atesta lucrări pentru suprafață de teren mai mare decât cea reală.
După executarea lucrărilor, S. D. a semnat și avizat documentații justificative prin care au fost acceptate plățile pentru lucrări aferente unei suprafețe de teren de 100 de ori mai mare decât cea reală.
6. A mai rezultat comiterea unei infracțiuni de abuz în serviciu, de către S. D., ce a constat în luarea autoturismului de serviciu, din dotarea primăriei, și deplasarea cu el strict în interes personal, de la domiciliul din Miercurea Ciuc, în perioada 18-21 iulie 2014, în concediu la rude din jud. Tulcea. Cheltuielile cu combustibilul au fost imputate Primăriei Mun. Miercurea Ciuc, iar valoarea combustibilului și uzura autovehiculului constituie prejudiciu material cauzat Mun. Miercurea Ciuc.

Inculpaților R. R. K. și S. D. li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, fiind prezentați la data de 30 aprilie 2015, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

:: sursa: www.pna.ro

Georgiana-Camelia LUCIU
Elena TOMACINSCHI

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership