ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Încurcate sunt căile de încheiere a contractelor

08.05.2015 | Cristina ZAMȘA
Abonare newsletter

“Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC F. SRL a chemat în judecată pârâtele SC H. SA și M. A. A., solicitând următoarele: obligarea pârâtelor de a încheia contractul de leasing imobiliar; obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere… Prin sentința civilă nr. 10824/2001 Tribunalul București a admis acțiunea… Curtea a constatat că recursurile (pârâtelor-n.n.) sunt fondate… Obligația de a transfera sau constitui dreptul de proprietate este o obligație de a da, ce nu poate fi realizată decât în temeiul acordului de voință al părților… Din interpretarea actului normativ (art. I pct. 27 Legea nr. 99/1999, art. 26 Legea nr. 268/2001-n.n.) nu se poate concluziona legiuitorul suplinește acordul de voință al transmițătorului dreptului la încheierea contractului. De altfel, părțile s-au înțeles numai la prioritate de cumpărare a activelor în situația în care s-au efectuat investiții. Efectul hotărârii (AGA a pârâtei-n.n) sub aspectul vânzărilor în leasing se rezumă numai la aprobarea unei liste de active ce vor fi oferite spre vânzare, și nu al asumării obligației de vânzare, astfel încât temeiul de drept invocat, art. 1073 C. civ., nu este aplicabil în cauză. (Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, decizia civilă nr. 200/2003)

Reclamanta SC D. SRL solicită obligarea pârâtei SC P. SA să transforme prin novație contractul de asociere în participațiune în contract de leasing imobiliar… Voinţa părţilor de a nova trebuie să fie clar exprimată, ceea ce în speţă nu s-a dovedit, părţile neîncheind niciun act în acest sens, simpla corespondenţă dintre părţi nesuplinind cerinţele legii în sensul exprimării vădite a intenţiei de a nova consemnate prin actul de novaţie… Aşa fiind, principiile fundamentale ale libertăţii de voinţă la încheierea contractului, cât şi al existenţei intenţiei părţilor de a nova, exprimată expres în convenţia părţilor, nu s-au dorit a fi  înfrânte de către legiuitor… şi nu pot fi înfrânte nici de instanţele de judecată, care nu se pot subroga intenţiei părţilor. (Curtea de Apel București, secţia a V-a comercială, decizia civilă nr. 168/2004)

I. Posibile mecanisme de încheiere a contractelor. Diferența dintre a obliga la și a suplini consimțământul

Încheierea contractului în mod silit, la cererea reclamantului, reprezintă o provocare atât pentru părți, cât și pentru instanța de judecată, prin dificultatea aspectelor de drept și subtilitatea calificării juridice a actelor și faptelor intervenite în cauză. Sub primul aspect, dificultatea este evidențiată și de diversitatea mecanismelor de formare a contractelor – în mod direct, dar și silit -, cu unele similitudini între ele, generatoare apropierii inadecvate de tehnici juridice sau chiar de confuzii. Provocarea a fost considerabil mai mare în temeiul vechii legislații care nu conținea un sediu general al tuturor modalităților de formare a contractului, doar reglementări sumare în materie comercială (fostul Cod comercial, cu privire la ofertă și acceptare, precum și legislația privatizării). Pentru săptămâna aceasta, rubrica noastră vă propune spre lecturare posibile (sau imposible ori improbabile) modalități de răspuns al practicii la provocarea semnalată, prin urmărirea manierei de instrumentare a cazurilor de către reclamant, precum și a soluțiilor formulate de instanțele de judecată.

Soluția din decizia civilă nr. 200/2003 are la bază următoarea situație de fapt: reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de asociere în participaţiune prin care aceasta îi punea la dispoziţie activul în cauză; că efectuând investiții la imobil și având un drept de preferință conform contractului a solicitat pârâtei să încheie un contract de leasing imobiliar cu clauză de vânzare; că în cadrul adunării generale a pârâtei s-a luat o hotărâre cu privire la vânzarea prin leasing a unui număr de 22 de active, printre care şi activul în litigiu; că, ulterior, reprezentantul APAPS, deşi a fost de acord, în cadrul adunării generale, cu vânzarea, ulterior a refuzat să-şi dea acordul pentru încheierea contractului.

Din decizia civilă nr. 168/2004 aflăm că în motivarea cererii sale, reclamanta susţine că din corespondenţa purtată cu pârâta rezultă că aceasta și-ar fi dat inițial acordul pentru transformarea prin novaţie a contractului de asociere în participaţiune în contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare.

Observăm că în ambele acțiuni, reclamantele au solicitat instanțelor obligarea pârâtelor la încheierea unui contract (de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare), recursurile fiindu-le nefavorabile, printre altele, din considerentul că instanțele nu pot suplini consimțământului pârâtelor.

Pentru a evidenția diferențele – sau nu? – de regim juridic dintre obligarea la încheierea contractului și suplinirea de către instanță a consimțâmântului pârâtei, să procedăm la sumară prezentare a mecanismelor de formare a contractului, atât în temeiul vechii legislații, cât și a celei noi. În cadrul  procedeelor de formare voluntară, nelitigioasă a contractelor vom urmări și posibilele sancționări ale refuzului de încheiere a contractului, cu aplicație pe specificul spețelor prezentate.

Astfel, comparativ între vechea și noua legislație, reținem următoarele mecansime de formare a contractului (1, 2, 3):

1) Oferta de a contracta și acceptarea. Sediul materiei: art. 35-39 vechiul Cod comercial, art. 1187 s.u. C. civ. Oferta de a contracta are sens tehnic juridic bine definit și nu se confundă cu o simplă propunere de a contracta sau invitația la negociere. În caz de revocare intempestivă a ofertei, sancțiunea constă în acordarea de daune-interese pentru prejudiciul cauzat (răspundere delictuală).

2) Negociere liberă. Sediul materiei: art. 1183 C. civ.; în temeiul vechiului Cod civil, a art. 970 alin. 2 referitor la buna-credință aplicat inclusiv în faza precontractuală. În caz de rupere intempestivă a negocierilor, Codul civil prevede exclusiv posibilitatea acordării de daune-interese pentru repararea prejudiciului, pe temeiul răspunderii delictuale (art. 1183) sau contractuale (dacă negocierile au avut temei contractul).

3) Generic, reținem încheierea unor (ante)contracte din care rezultă asumarea obligației de a face: promisiunea de a contracta (sediul general: art. 1279 C. civ., sediul vânzării: art. 1669 C. civ.); pactul de opțiune (sediul general: art. 1278 C. civ., sediul vânzării: art. 1668 C. civ.); orice fel de contract, fără calificarea specială de fond sau formă prevăzută pentru promisiune sau pact, din care să rezulte obligația de a încheia un contract în diferite condiții/circumstanțe: de preferință, de preemțiune, de efectuare a unor investiții (sediu general: art. 969 vechiul Cod civil, art. 1270 C. civ.) Există mai multe posibile sancționări ale nerespectării obligației de a încheia contractul:
– pe vechiul Cod: acordarea de daune-interese (art. 1075), obligarea pârâtului la încheierea contractului (art. 1073), pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract (suplinirea consimțământului, prin interpretarea constructivă a art. 1077)
– pe actualul Cod: acordarea de daune-interese (de drept comun, răspundere contractuală, dar și art. 1279 alin. 2), pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract (suplinirea consimțământului, art. 1279 alin. 3, art. 1669 alin, 1), obligarea pârâtului la încheierea contractului (art. 1527 alin. 1).

II. Despre (im)posiblitatea suplinirii consimțământului părții la încheierea contractului
Pentru a ne forma o opinie asupra justeței respingerii acțiunilor prezentate inclusiv în considerarea imposibilității suplinirii consimțământului, este necesară prezentarea elementelor de diferențiere dintre tehnica formării contractului prin obligarea pârâtului la a încheia contractul și suplinirea consimțământului acestuia de către instanță (dincolo de aspecte de temei legal prezentate mai sus):

i) elemente de natură juridică: obligarea la încheierea contractului reprezintă o formă de executare silită în natură a obligației de a face atât în temeiul vechiului (art. 1073), cât și actualului Cod civil (art. 1527); suplinirea consimțământului, prin interpretarea creativă a art. 1077 vechiul Cod civil reprezenta o formă atipică de executare silită în natură, aspect irelevant în baza actualului Cod civil, în prezența unei reglementări exprese. Sub acest aspect, este neinspirată motivarea din decizia civilă nr. 200/2003 conform căreia acțiunea se respinge datorită lipsei unei abilitări legale speciale de suplinire a consimțământului, pentru a observa apoi că nu sunt îndeplinite cerințele din temeiul invocat, art. 1073!

ii) elemente de fapt constând în executarea prestațiilor contractului preconizat a se încheia și redactarea unei promisiuni în formă autentică sunt aspectele care fac diferența dintre cele două tehnici în prezență. Astfel art. 1279 alin. 3 reglementează cerințele reținute de doctrină și jurisprudență sub imperiul vechii legislații. Acesta este motivul pentru care reclamantele nu au solicitat în niciuna din cele două acțiuni suplinirea consimțământului. Astfel, observăm că într-adevăr, instanțele nu puteau să suplinească consimțământul pârâtelor!

iii) elementul cu valoare peremptorie este dat de principiul disponibilității, chiar dacă principiul libertății de voință are rolul lui în formarea contactului.

În cele două spețe, problema de drept invocată, a executării silite în natură a obligației de a face (art.1073 vechiul cod civil) ar fi fost soluționabilă favorabil reclamantelor dacă acestea ar fi reușit să dovedească existența obligației de încheiere a contractului asumată de pârâte (punct de plecare: contractul de asociere în participațiune, plus corespondența sau diferitele acte unilaterale schimbate între părți) și dacă față de circumstanțe (efectuarea unor investiții, cheltuieli), obligarea pârâtelor la încheierea contractelor ar fi reprezentat cea mai potrivită formulă de reparare a prejudiciului. Ar fi fost recomandabil formularea unui capăt de cerere subsidiar constând în acordarea de despăgubiri, eventual cu schimbarea temeiului și mecanismului de formare a contractului-negociere liberă. pct. 2 analizat – (dacă instanța nu va reține existența fără dubiu a unei obligații de a face și/sau nu consideră celelalte circumstanțe ale speței ca indicând această soluție sau temeiul invocat). Specific celei de-a doua spețe era obligarea la trasformarea prin novație a contractului, aspect care nu împietează asupra considerentelor de mai sus, atâta vreme cât pârâta și-ar fi asumat anterior obligația de a nova (de asemenea, o obligație de a face).

În concluzie, nu se suplinește consimțământul pârâtului la formarea contractului: 1. atunci când nu se cere și 2. dacă nu este posibil în fapt și în drept. Dar mai ales dacă nu se cere.

lector univ. dr. Cristina ZAMȘA
Facultatea de Drept a Universității din București

* ZAMSHE este o altfel de rubrică, de autor, în care ineditul comentariului este dat de ineditul unor hotărâri judecătorești (prin soluție, motivare, părți, noutatea aspectelor de drept ș.a). Obiectul rubricii este ales aleatoriu, obiectiv, fără intenții ascunse. Stilul este asumat și totodată controlat de autor, accentele ironice, satirice neurmărind aruncarea în derizoriu a problemelor de drept tratate. Concluziile vor fi întotdeauna pozitive și constructive. O rubrică numai pentru consumatorii genului!

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week