Litigii, achiziţii publice, arbitraj, banking, concurenţă, drept civil, drept penal, dreptul familiei, dreptul muncii, executare silită, fiscalitate, fuziuni & achiziţii, insolvenţă, Internet, procedură civilă, proprietate intelectuală, societăţi
Afaceri transfrontaliere, asigurări, construcţii, contencios administrativ, contravenţii, drept comercial, drept constituţional, dreptul sportului, dreptul UE, energie, health & pharma, infrastructură, jocuri de noroc, media & publicitate, mediere, piaţa de capital, protecţia consumatorilorprotecţia mediului, telecom
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
Print Friendly, PDF & Email

Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară. Cererea de strămutare. Inadmisibilitate

12 mai 2015 | Anda-Laura TĂNASE

DATA PROTECTION
Gratuit pentru membri

În Monitorul Oficial al României nr. 268 din data de 22 martie 2015 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 139 din 12 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) şi art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ioana Stan într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, prevederile art. 341 alin. (8), cu denumirea marginală Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară, şi art. 72, cu denumirea marginală Cererea de strămutare şi efectele acesteia. Însă, analizând notele scrise ale autorului excepţiei, cumulate cu considerentele încheierii de sesizare, rezultă că, în realitate, obiect al excepţiei îl constituie, pe lângă prevederile art. 341 alin. (8), numai dispoziţiile alin. (1) ale art. 72 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:
– Art. 341 alin. (8): „Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă.”;
– Art. 72 alin. (1): „Strămutarea poate fi cerută de părţi sau de procuror. În cursul procedurii de cameră preliminară nu se poate face cerere de strămutare.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 53 alin. (2) referitor la posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi numai în măsura în care nu se aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii, art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi art. 129 referitor la folosirea căilor de atac.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că printr-o decizie anterioară s-a pronunţat cu privire la soluţia legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Cu acel prilej, a reţinut că o astfel de reglementare nu este neconstituţională, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la ”condiţiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute ”numai prin lege”. Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală.

În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea constată că obiectul dosarului în care a fost invocată îl reprezintă soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror şi, prin urmare, nu are în vedere procedura camerei preliminare la care fac trimitere dispoziţiile legale contestate, respectiv art. 342-348 din Codul de procedură penală. Totodată, aşa cum rezultă şi din încheierea de sesizare, autorul excepţiei nu a formulat vreo cerere de strămutare. Aşa fiind, ţinând seama de exigenţele dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora Curtea decide asupra excepţiilor ”care au legătură cu soluţionarea cauzei”, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă ca atare.

Astfel, Curtea decide:
Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Anda-Laura Tănase


Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Lasă un răspuns

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.